Sunday, 6 April 2014

Walter Mitty, vreo trei cu John Cusack și altele

Probabil că The Secret Life of Walter Mitty e cel mai drăguț film pe care l-am văzut în ultimele săptămâni. A fost peste așteptări oricum. Credeam că e vorba de o prostioară sefeloidă, după ce văzusem un trailer, dar filmul este destul de bun. Ben Stiller este actor principal și regizor. O aplaud și pe Kristen Wiig (pentru cum arată, nu neapărat pentru cum joacă).

Deși nu credeam că rezist vreo 140 de minute la Mandela: Long Walk to Freedom, iată că l-am văzut pe tot. E un film decent, care însă nu m-a lăsat mut de uimire. Nu prea mai am răbdare cu genul ăsta de filme biografice lungi; sunt cam plictisitoare de regulă. 

Reasonable Doubt e un thriller aproape decent, oarecum dat pe fast forward, cu Samuel L. Jackson. Se putea mai bine.

Total indecent, adică foarte slab și extrem de previzibil de la prima scenă, este At Middleton. M-am uitat doar 30 de minute, din respect pentru Vera Farmiga. Eu i-am dat nota 3 pe IMDb, acolo unde un review îl numește "best movie of the year". Probabil persoana respectivă văzuse doar două filme tot anul, celălalt fiind R.I.P.D..

Încheiem pe scurt cu un pachet John Cusack:

The Bag Man (thriller mediocru, nici măcar De Niro nu-l salvează)
Adult World (ăsta merge, chiar m-a amuzat pe alocuri, iar Emma Roberts - fata lui Eric și nepoata Juliei - e de urmărit)
Grand Piano (se vrea original dar eșuează, Elijah Wood se pare că se axează pe filme ciudățele, iar Cusack apare practic doar într-o scenă).

Cam atât pentru azi. Cusack e dator cu filme mai bune, așa cum și eu sunt dator cu recomandări mai interesante data viitoare. Se rezolvă, am burdușit laptopul și hardul extern pe care-l conectez la TV cu filme care arată destul de bine, printre care și ultimele două cu superba Marion Cotillard.