Tuesday, 11 March 2014

MH370: Mă fascinează cazul avionului malaezian dispărut

Habar n-am dacă și voi urmăriți treaba asta cu sufletul la gură, dar eu o fac. E un caz fără precedent în istoria modernă. Sunt cu ochii pe CNN, atât pe TV cât și pe site, deși de trei zile singura noutate este că nu există nicio noutate (cu mici excepții). Cum dumnezeu poa' să dispară pur și simplu un big ass Boeing 777, fără nicio urmă, în lumea super tehnologizată de astăzi?

Dacă nu sunteți la curent, intrați pe CNN sau pe Wiki (iată articolul despre caz). Și Banciu a vorbit despre asta aseară, foarte documentat. De la el am aflat o chestie destul de creepy, anume că telefoanele pasagerilor încă sună, dar nu răspunde nimeni la ele. Adică: 1. Încă mai au baterie (?!). 2. Nu au fost distruse (?!). O fi vreo campanie iPhone sau Samsung: "Acum aveți semnal și pe fundul oceanului!".

Aeronava dispărută, într-o fotografie din 30 ianuarie 2014
Dar hai să nu glumim. Sunt foarte multe întrebări și supoziții. Este ultra bizar că un asemenea avion a putut dispărea de pe radar atât de subit; chiar dacă îi mor toate sistemele electronice, tot e reperat, pentru că și un stol de păsări apare pe radar. Explozie? Dezintegrare bruscă în aer? Ok, dar unde-s resturile? Nu se poate să se fi pulverizat pur și simplu. A căzut direct în apă și s-a dus la fund? La impactul cu apa s-ar fi rupt bucăți din el, care ar fi plutit, dacă nu s-ar fi rupt în două cu totul. Ar fi rămas bagaje, bucăți din avion, tot felul de debris, o urmă ceva. Este incredibil de ciudat ce se întâmplă.

Au apărut ipotezele legate de terorism și deturnare, mai ales că în avion se aflau doi pasageri cu pașapoarte furate (iată-i trași în poză pe aeroport). Și din câte înțeleg au cumpărat biletele împreună. Habar n-am. De fapt nimeni nu are. Sau cel puțin nu ni se spune.

Știți că în 2009 am avut un caz oarecum similar, cu acel transatlantic aflat pe ruta Rio - Paris, prăbușit ca o pară mălăiață. Abia după doi ani au reușit investigatorii să găsească nava pe fundul Atlanticului și să depisteze ce s-a întâmplat. Dar atunci au identificat rapid zona impactului, au găsit resturi pe apă, având deci confirmarea prăbușirii și așa mai departe. Primiseră și mesaje de la piloți că-s probleme. În cazul de față însă nu se știe absolut nimic. Doar că avionul se pare că și-ar fi schimbat ruta, fără ca pilotul să anunțe turnul de control, chiar înainte de a se pierde de pe radar. De fapt piloții nu au comunicat nicio problemă turnului de control.

Boeing-ul 777 este o navă super sigură, care în 18 ani de istorie, adică în vreo 5.000.000 de zboruri ce cumulau 18.000.000 de ore, produsese (până acum) un singur accident cu victime, ăla de anul trecut din San Francisco, când au murit trei oameni. Mai mult decât atât, este absolut rarisim ca un avion să cadă atunci când se află la altitudinea de croazieră. Practic acolo ești mai sigur decât în propria ta casă, pe bune. Lăsând la o parte faptul că zborurile, în general, sunt din ce în ce mai sigure (mult mai sigure decât mersul cu trenul, de exemplu), trebuie amintit faptul că 4 din 5 accidente de avion au loc imediat după (sau la) decolare sau înainte de (sau la) aterizare. Când ești acolo up in the air, ca George Clooney, totul e mega safe. Deci e cu atât mai bizar ce s-a întâmplat cu acest zbor 370 (sau ce ne închipuim că s-ar fi putut întâmpla).

Cred totuși că se vor descoperi lucruri concrete cât mai curând. Stați tunați. Să-i trimitem și pe ăștia de la ISU să caute? Nu, nu, am zis fără glume. Vă recomand și acest articol.