Wednesday, 26 March 2014

Dovada indubitabilă că un bărbat este (sau nu) amorezat

Uitați toate manualele despre amor și toate sfaturile din revistele de 2 lei. "10 semne că e îndrăgostit!". Rahat. Vă ofer eu acum un semn. Singurul. Sau cel mai exact. Așadar, atenție mare: totul ține de felul în care bărbatul se comportă după sex. Că face sex cu prietena/soția, cu cea după care i s-au aprins călcâiele, cu alta sau chiar cu el însuși e mai puțin important. Schepsisul constă în reacțiile lui după ce și-a golit pistolul, iar creierul i s-a mutat din pantaloni înapoi în cutia craniană.

Pe bune, așa funcționăm. După partea cu "ja ja ich komme" se produc brusc schimbări majore în organismul nostru. Vedem lumea prin alți ochi. De exemplu putem constata că nu mai avem niciun interes în ceea ce privește exemplarul feminin de lângă noi și tot ce ne dorim e să ne culcăm (porci mai suntem), să fumăm o țigară sau să-i chemăm un taxi respectivei ființe. Normal, suntem niște domni și nu procedăm așa, dar dacă ăsta e impulsul pe care-l avem atunci e clar: interacțiunea nu s-a făcut pe bază de fluturași. Nu suntem amorezați și pace.

Dacă în schimb îi acorzi în continuare atenția ta sinceră partenerei, ești interesat de ce spune, te prostești și te giugiulești cu ea, e posibil să nu ai doar instincte primare în ceea ce o privește. Altfel spus: semne bune postludiul are. Sau dacă tocmai ai fost cu una și te caută cea pe care o placi, inima îți tresare deși tu tocmai ți-ai golit surplusul, băiete, ești îndrăgostit, dar nu de aia cu care ți-ai tras-o.

Ați prins șpilul. N-am făcut mișto, am fost cât se poate de serios. Bărbații știu toate treburile astea, fie că le conștientizează sau nu. De altfel noi, masculii, putem apela la un test atunci când nu suntem siguri dacă suntem îndrăgostiți de o femeie sau doar atrași sexual de ea: facem rapid una mică și vedem imediat după dacă mai suntem interesați, dacă mai avem chef să vorbim cu ea sau s-o vedem, dacă ne emoționăm un pic când ne caută și alte rahaturi de acest gen.

Voi, femeile, dacă tocmai ați descoperit lucruri noi citind acest articol, ați face bine să urmăriți reacțiile partenerilor voștri imediat după erupția Vezuviului.

Această reacție e aproape ca o formulă matematică sau ca un radar. Rareori dă greș în a-ți comunica unde se situează gagiul. Ja ja.