Thursday, 20 February 2014

Ce concluzii putem desprinde în urma meciurilor dintre Băsescu și sclavetele hipster cu impresii de jurnalist

Mi-e lene să prezint cazul, așa că vă ofer links (meciul 1 și meciul 2). Așadar îl avem pe acest Ionuț Cristache (vezi foto), reporter la Antena 3, care se prezintă la conferințele de presă de la Cotroceni cu lecția bine învățată, în spiritul trustului din care face parte. Ca în multe alte cazuri, dreptatea e împărțită. Așadar:

1. Băsescu nu trebuia să reacționeze în acel mod. Dacă ești președinte nu răspunzi așa. Înțeleg că-ți vin piticoții pe creier când o hazna de televiziune te toacă pe tine și pe tot neamul tău non-stop, dar nu ai voie să lași diplomația acasă. Surprinzător pentru mine, Adrian Halpert (ceea ce unii ar numi mai degrabă băsist și mai puțin un jurnalist imparțial) detaliază pertinent această idee

2. În modul, Băsescu are dreptate însă. Hipsterul ăsta impertinent nu e jurnalist, așa cum se prezintă. În general, în România, nimeni nu e jurnalist pur, imparțial. N-ai cum. Excepțiile sunt foarte rare. Acesta este de altfel principalul motiv pentru care nu regret că nu practic această meserie, deși mi-ar fi plăcut. Am vorbit detaliat despre asta. Doi la mână, cu atât mai puțin ești jurnalist dacă lucrezi pentru Voiculescu. Da, ești doar un angajat al lui, exact așa cum spune Băsescu. Trebuie să scrii și să ciripești după cum i se scoală patronului. Dacă micționezi contra vântului ești dat afară. Prin urmare ești un simplu angajat, adică mai degrabă un sclavete, nicidecum un jurnalist.

3. Digi24 rămâne o televiziune obiectivă, vezi link-urile de mai sus cu meciul 1 și 2. Relatează faptele exact cum au fost, fără aprecieri, fără a încerca să influențeze privitorul. Aplauze.

4. Când arăți precum Cristache chiar nu-i cazul să faci pe durul cu președintele. Mai degrabă apuci un pet și bați cu el în bordură, strigând #unitisalvam. 

5. Ăștia se ceartă, noi tot săraci rămânem, indiferent de tabăra pe care o simpatizăm. Tot anul ăsta numai așa va fi, pentru că avem atât alegeri europarlamentare cât și prezidențiale. 

Ca o completare: Ion Cristoiu (era să scriu "un jurnalist care", dar la cât de schimbător e și ăsta, aș încadra până și pe domnia sa la punctul 2 de mai sus) dezvoltă la rândul său scandalul "Băsescu vs. hipsterul" și sunt de acord cu ce spune. La final recomand și o opinie de pe ziare.com:
"Daca Antena 3 ar fi o institutie autentica de presa, reactia dura a lui Traian Basescu la intrebarea adresata de un reporter al acestei institutii de presa ar fi gresita si exagerata, la limita unei incalcari a libertatii presei, cu atat mai mult cu cat subiectul abordat, acela al activitatii profesionale al unui membru al familiei prezidentiale, daca este tratat cu buna credinta, este unul legitim si de interes public in intreaga lume. 
Dar Antena 3 nu este, nici nu stiu daca a fost vreodata, o institutie de presa. Antena 3 este o institutie de propaganda, manipulare si spalare a creierelor organziata dupa modelul unei secte, avand in frunte un predicator fanatic - Gadea si o zeitate suprema - Voiculescu. 
Antenei 3 nu i se pot aplica principiile libertatii de exprimare, pentru ca nu are nimic de-a face cu ea. Antena 3 nu poate invoca interesul public pentru ca nu actioneaza decat impotriva acestuia. 
Iar spectacolul victimizarii Antenei 3 in fata reactiei prezidentiale severe este grotesc in conditiile in care principalul instrument al acestui trust de propaganda este exact insulta grosolana. 
Mihai Gadea, Adrian Ursu si Mircea Badea au initiat o petitie publica pentru demisia presedintelui, acuzand jignirile si tonul agresiv al acestuia, exact in timp ce trustul Intact duce o campanie de linsare mediatica a mai multor ziaristi, intre care Mircea Marian, Silviu Sergiu, Dan Tapalaga si, mai ales, Andreea Pora. 
Cand tu, Intact, afirmi despre niste jurnalisti ca sunt "pupincuristi, jagardele, mincinosi, profitori, tradatori, haimanale" cum sa fii o victima nefericita a celui care te numeste post de propaganda si dezinformare, cumparat de un securist. Macar vorbele presedintelui se bazeaza pe fapte. 
In cazul d-nei Pora atacul Antenei 3 a fost dus dincolo de orice limita a abjectiei intr-un soi de sceneta dezgustatoare pe care CNA ar trebui sa o sanctioneze pentru vulgaritate si prost gust fara margini. 
Poti sa fii sa nu de acord cu opiniile d-nei Pora sau ale oricarui alt jurnalist. Poti sa le critici, sa le combati, sa le demontezi sau pur si simplu sa le ignori. Fiecare are publicul sau, fiecare telespectator alege opinia pe care o considera potrivita si credibila. 
Dar confruntarea de idei, critica de buna credinta, nu au nimic de-a face cu ceea ce practica Antena3. Insultele grotesti, cu pronuntate tuse sexuale, in special la adresa unei femei nu sunt acceptabile sub nicio forma. Aceasta nu este presa, este o infectie. 
Dar Antena 3 exista, prospera chiar, are un public foarte numeros, care inghite aceste toxine. Breasla este atat de scindata si slaba incat nu este in stare de autoreglementare, nu este in stare sa impuna niste norme deontologice pe care sa le apere apoi cu hotarare. Pentru un jurnalist onest este jenant sa fie considerat coleg cu Gadea, Badea sau Dumitrescu. Dar poate ca la cat suntem de pasivi nici nu meritam mai mult. 
Dupa cum este discutabil daca este potrivit pentru un presedinte sa se certe cu un reporter intr-o conferinta de presa la Palatul Cotroceni, adica in plin exercitiu al celei mai inalte functii in stat. Este discutabil daca in raport cu publicul tinta al Intactului aceasta cearta nu cumva foloseste pseudoinstitutiei de presa. 
Dar in mod cert Antena 3 nu are de ce sa se planga. Intr-un context potrivit sau nu, Traian Basescu a spus adevarul despre ceea ce este Antena 3."