Thursday, 2 January 2014

Suntem oare cu adevărat încântați de cunoștință?

În primul rând vă urez un 2014 memorabil. Cum tocmai fu revelionul, probabil că ați cunoscut la petrecere diverși oameni. Le-ați întins mâna și ați gângurit un mecanic "îmi pare bine" sau "încântat". Dar pe bune, câtă acuratețe există în șabloanele astea? Și eu le folosesc, recunosc, deși nu le suport. În general detest complezența și aceste replici standard reprezintă apogeul complezenței, din punctul meu de vedere.

E drept, nu prea putem scăpa de ele. Suntem mai mult sau mai puțin condiționați de societate să le folosim. Dar am putea spune un simplu "salut, sunt cutare". Parcă n-ar suna nepoliticos. Eu prefer să le spun oamenilor (ok, în special femeilor) că-s încântat abia la finalul unei prime întâlniri sau conversații, când deja mi-am format o primă părere despre acea persoană. Și chiar o spun sincer, fără a fi șablonistic și complezent. Un fel de "you sweet sensual thing, chiar vreau să te văd și a doua oară" sau "bă, poate mergem la meci împreună", în funcție de sex.

În rest, a spune că ești încântat din secunda zero este ipocrizie și nimic altceva, cu excepția cazului în care tocmai ai ieșit din peștera în care ai locuit în ultimii mulți ani și ești disperat după interacțiunea umană. Ai toate șansele ca tocmai să fi cunoscut o persoană pe care nu o vei suporta, un om fad și banal sau un ins care are cunoștințe comune cu tine, dar pe care nu-l vei mai vedea vreodată. Așadar de ce îți pare bine că l-ai întâlnit? Păi nu-ți pare. It's just horseshit. Și e foarte normal să fi indiferent, că doar nu ești un hipiot extaziat care țopăie prin viață ca un nătâng.

Și un fapt divers: sunt jalnic cu reținerea numelui unei persoane după ce fac cunoștință cu ea, mai ales dacă se întâmplă să cunosc mai multe deodată. Atât de încântat sunt de regulă, v-ați prins. Când rețin numele unora din prima șansele sunt ca acele persoane să emane ceva foarte mișto. Them sweet sensual things...