Thursday, 16 January 2014

Nominalizări Oscar 2014

Hai că tocmai le-au anunțat, le puteți vedea aici. Nu-s surprize majore. În primul rând mă bucură faptul că Before Midnight, film la a cărui premieră în România am fost prezent, a fost nominalizat pentru cel mai bun scenariu. Nu va câștiga, dar tot e ceva. 

Am văzut 7 dintre cele 9 filme propuse la categoria supremă, anume cel mai bun film (nu știu de ce sunt doar 9 și nu 10). Se va alege dintre American Hustle și 12 Years a Slave, deși preferatele mele ar fi The Wolf of Wall Street și Dallas Buyers Club. Nici cu Gravity sau Captain Phillips nu mi-ar fi rușine, dar nu cred că aceste filme au vreo șansă. Nebraska și Philomena nu mă tentează, pentru că nu-s atras de niciunul dintre actori. 

Pentru titlul de cel mai bun actor bătaia se dă între DiCaprio și McConaughey (foto, în Dallas Buyers Club), după cum v-am spus dată trecută. Sunt fan Christian Bale, dar nu ar merita Oscarul pentru American Hustle. Bradley Cooper e nominalizat la Oscar al doilea an consecutiv (pentru rol secundar de data asta) dar mai trebuie să treacă timp până când își va putea șterge cașul de la gură evolua de la comedioarele care l-au consacrat la roluri de kinogramă în filme adevărate. Jared Leto e favoritul meu la Oscarul de rol secundar.

La femininas va câștiga probabil Cate Blanchett, asta pentru că s-a săturat lumea de Meryl Streep. Sandra Bullock n-are șanse cu Gravity. În ceea ce privește rolurile secundare, mi-e să nu câștige Jennifer Lawrence. Parcă n-ar merita. Oricum, aici n-am o favorită.

Jagten, un film pe care vi l-am menționat și eu anul trecut în aprilie, e nominalizat pentru cel mai bun film străin. Păcat însă că Blue Is the Warmest Color n-a fost ales. 

La cel mai bun scenariu să câștige oricine în afară de obositul Woody Allen. La scenariu adaptat țin cu Richard Linklater, Ethan Hawke și Julie Delpy pentru Before Midnight. Nu înțeleg însă de ce se consideră că acest scenariu a fost făcut "based on material previously produced or published". Chiar îmi scapă asta. E film făcut de la zero, dudes. În fine.

Prisoners, un film care mie mi-a plăcut foarte mult, e nominalizat la Best Achievement în Cinematography, dar aici e musai să câștige Gravity, ca și la Best Achievement in Visual Effects. În ceea ce privește Best Achievement in Costume Design văd un duel între The Great Gatsby și American Hustle. Dar explicați-mi și mie cum a putut rata American Hustle nominalizarea la Best Achievement in Makeup and Hairstyling, după ce l-au făcut pe Bradley Cooper atât de crețulin, pe Christian Bale atât de autentic chel și implicit dezgustător, iar pe muierile din film le-au împopoțonat la mare artă în stilul anilor '70? O fi pe pile și pe jocuri de culise și la ăștia, 'tu-le muma-n cur.

Una peste alta, mi se pare fabulos faptul că Gravity a primit 10 nominalizări (parcă prea multe), la egalitate cu American Hustle. Pe locul 2 e ăla cu sclavia (9 nominees, clar prea multe), apoi urmează Captain Phillips, Dallas Buyers Club și Nebraska, fiecare cu câte 6 bucăți. Her și The Wolf of Wall Street au câte 5. 

And the Oscar will go to...