Wednesday, 29 January 2014

Ghiță Sebastian, fostul meu coleg

Prima amintire concretă pe care o am cu el datează de prin clasa a 10-a, când eram de serviciu pe școală și Sebastian încerca să chiulească. Era foarte arogant de pe atunci. Nu eram colegi de clasă, ci ușă-n ușă: el la info, eu la mate-fizică. Apoi s-a angajat la o firmă la care lucra și tata, înainte de a primi în dar micul imperiu pe care apoi l-a dezvoltat în mare stil. A făcut-o pe căi ilicite, da, asta-i evident pentru toată lumea, dar atâta vreme cât nu intră la zdup cine n-ar vrea să fie în locul lui?

Am fost coleg cu Ghiță și-n facultate. Venea numai la examene, evident, întrebând colegii "la ce dăm azi?". A avut chiar și boabe; țin minte că am așteptat împreună pe culoarul facultății să dăm o restanță într-o toamnă. Nu-mi trecea prin cap că respectivul restanțier urma să devină mogul de presă, prieten cu prim-ministrul și unul dintre cei mai bogați oameni din România (revista Capital l-a prezentat la un moment dat drept cel mai tânăr milionar al țării). De unde morala: nu contează notele din facultate, la absolut nimic. Poți ajunge multi-milionar în euro fără să dai pe la cursuri și fiind chiar restanțier.

Să fie clar: nu l-am suportat niciodată. Cred că e un fel de Gâdea (numai că mai inteligent și mai puțin penibil), anume genul de om care-i tolerat de cei din jur (fie amici sau parteneri de business) mai mult din interes. E un tip foarte arogant, dar măcar are cu ce, spre deosebire de alții. România TV, post pe care-l patronează și pe care-l folosește drept vuvuzelă pentru a lătra la Băsescu, precum Antena 3 (doar trebuie să-și sprijine bunul prieten Ponta și PSD-ul), este o mizerie tabloidă, de tipul OTV. E de ajuns să te uiți la titlurile pe care le au pe burtieră. Mai nou cică și frac'su e băgat în super combinații și câștigă licitații majore. Ce noroc pe familia asta, dom'le!

Dar are și plusuri domnul Ghiță. Primul menționat este absolut insignifiant și 100% subiectiv: în 2007 a organizat revederea de 10 ani de la terminarea liceului. Și a făcut-o bine. Ba chiar l-a adus pe Bănică Jr. cu a lui trupă cu tot să ne cânte în holul liceului. Am scris despre asta la vremea aia (vai, ce oribil redactam textele), ba chiar am mai postat niște fotografii ulterior. Un alt plus (de fapt al doilea și singurul) este modul în care s-a ocupat de echipa de baschet CSU Asesoft Ploiești, care a obținut mari performanțe sub bagheta finanțatorului Ghiță. S-or fi spălat și ceva bani cu ocazia asta, naiba știe acuma. Buna prietenie cu Ponta cică ar fi înlesnit modernizarea Sălii Sporturilor din Ploiești, acolo unde Asesoft joacă meciurile de acasă, numai că băieții care au lucrat se pare că au fost aduși de la Caracal - acum există locuri în sală de unde nu se poate vedea tot terenul de joc (detalii aici). Cum să construiești o sală de sport în halul ăsta? Senzațional.

Google știe
Dar să lăsăm sala. Foarte puțini oameni reușesc să ajungă la nivelul financiar și la influența pe care le deține înfumuratul ăsta numit Ghiță Sebastian. Cu atât mai puțin la o vârstă fragedă. Nu-i deloc ușor, indiferent cât ajutor ai sau câte îți pică din cer. Trebuie să ai cap și testicule pe măsură. Da, cam cât capul trebuie să le ai. Nu e musai să-l apreciați pe Ghiță, poate că nu el este modelul ideal de succes. Dacă a făcut mânării (și repet, sunt convins c-a făcut) îl vreau la răcoare, să facă duș cu Bombonel. Probabil și voi ați vrea asta. Dar puneți-vă problema așa: pentru numai a 10-a parte din averea ăstuia (estimată în urmă cu un an la 100 milioane de euro de către Forbes), ați intra în combinații cu interlopi? Ați prejudicia statul? Ați manipula poporul cu televizorul?

Da, ați face toate astea. Ați face chiar pârnaie, ani buni, dacă ați avea garantate alea 10 milioane ipotetice atunci când ieșiți. Pentru că din momentul ăla vă veți putea trăi zilele rămase pe o plajă cu nisip alb, sugând dintr-un cocktail pe un șezlong retras. Așa e la noi. Furi zeci sau sute de milioane și scapi de pârnaie. Sau faci maxim 3-4 ani acolo. Iar averea nu-ți este confiscată. În condițiile astea nu fiți ipocriți. Recunoașteți că ați face tot felul de mizerii dacă recompensa materială ar fi pe măsură, iar repercusiunea ar fi minimă. Ați fura, ați manipula, ați amenința jurnaliști incomozi (exact așa cum face deputatul Ghiță), ați închide ochii atunci când e cazul, v-ați înfrăți cu dracu', ba poate chiar ațí da în cap cuiva.

Nu susțin aceste lucruri. Făceam doar unele constatări. Sau deducții logice, mai degrabă. Fuck Ghiță. Fuck all these assholes. And fuck this country.

Există vreo concluzie a acestui articol? Nu știu, s-o tragă fiecare în parte.