Sunday, 5 January 2014

Din alea nominalizate

Hai să ne facem temele pentru Golden Globes & Oscars. Deja avem multă treabă. Iată ce filme am văzut eu în ultima săptămână.

Să începem cu American Hustle. Filmul țintește să devină un clasic și în mare parte reușește. E făcut să ia premii, probabil inspirat și din modelul Argo de anul trecut. Christian Bale este foarte deniroish. Că-i o chestie asumată sau nu mă interesează mai puțin; Bale un actor foarte bun. Bradley Cooper mai are până acolo, deși a început să joace în filme de Oscar. Se descurcă mai mult decât decent, nu zic, dar încă nu strălucește și prezintă acel stigmat de actor de comedioare care acum vrea mai mult. Amy Adams este încântătoare ca de obicei (ca și Jennifer Lawrence) și parcă n-am văzut-o niciodată atât de secsi. American Hustle are 7 nominalizări Golden Globes, de altfel pe cele mai importante (cel mai bun film, regie, scenariu, cei mai buni actori). Regizorul David O. Russell a mai colaborat cu Bradley Cooper, Jennifer Lawrence și De Niro (apare și el într-o scenă) în Silver Linings Playbook, iar cu Bale a făcut The Fighter. Ambele filme au câștigat premii Oscar, cum probabil se va întâmpla și cu American Hustle.

Continuăm cu 12 Years a Slave. Ăsta prezintă un caz real din secolul 19. Filmul este bine făcut și jucat, dar am simțit cam aceeași chestie ca și-n cazul American Hustle. De fapt nu am simțit, ca să fiu exact: și anume emoție. Nu empatizam cu personajul principal, acel negru răpit și tranformat în sclav. Pe parcurs deveneam tot mai puțin interesat de soarta lui. 12 Years a Slave are tot 7 nominalizări Golden Globes, deși mie nu mi-a produs acel "wow feeling".

Dacă tot suntem la capitolul segregație rasială, vă recomand The Butler. Ăsta a fost ocolit de băieții cu globurile de aur, dar mie mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam.

Hai să trecem la Rush, un alt film care m-a surprins plăcut. Inițial nici nu vroiam să-l văd, dar m-am lăsat convins de cronici. Vi-l recomand chiar dacă nu sunteți fani Formula 1; este foarte bine făcut. În film o veți putea vedea și pe românca Alexandra Maria Lara, în rolul soției pilotului Niki Lauda. Rush are două nominalizări Golden Globes, dintre care una pentru cel mai bun film.

Ajungem la două filme despre supraviețuirea pe mare. Sau în mare. The Deep este un film islandez care prezintă cazul real al unui pescar care a supraviețuit vreme de 6 ore în apa aproape înghețată, după ce ambarcațiunea sa s-a scufundat în ocean. Avem apoi All Is Lost, un film cu Rober Redford, one-man show la ai săi 76 de ani. Este singurul actor din film, doar el cu barca sa. Nici nu aveți nevoie de subtitrare, pentru că practic nu există dialoguri. Personajul nu are un background, nu știm de unde vine și nici ce caută pe mare. Totul se axează pe supraviețuirea sa. S-ar putea să vă plictisiți la un moment dat, dar filmul merită urmărit până la capăt. Unele chestii mi s-au părut cam trase de păr însă. Redford s-a ales cu o nominalizare Golden Globe pentru acest rol, asta în condițiile în care până acum nu a câștigat niciun Oscar (cu excepția unui premiu onorofic) și niciun Glob de Aur. Poate că ar fi meritat unul, deși nu neapărat pentru rolul mut din acest All Is Lost. Filmul are o nominalizare și pentru coloana sonoră, una într-adevăr foarte puternică.

Julia Louis-Dreyfus s-a ales și ea cu o nominalizare Golden Globe pentru rol principal (asta după ce a primit două pentru rolul din Veep și după ce a câștigat deja premiul cu Seinfeld). În Enough Said face echipă cu regretatul James Gandolfini. Am recunoscut-o din prima și pe Eve Hewson, una dintre cele două fete ale lui Bono. E frumușică bine de tot! Și seamănă cu tac'su.

Dăm acum peste două filme cu obsedați sexuali, că de la prea multe nominalizări și filme grele ne poate lua durerea de cap. Drăguțe filme, de altfel: Don Jon, primul film scris și regizat de Joseph Gordon-Levitt, în care le vedem pe Scarlett Johansson și pe Julianne Moore + Thanks for Sharing, tras în Manhattan (aplauze). Dacă acest cocalar numit Don Jon este obsedat de porn, personajele din Thanks for Sharing sunt obsedate de the real thing. În diverse forme.

Încheiem cu două comedioare de tipul road movies. We're the Millers cică ar fi una dintre cele mai bune comedii lansate anul trecut. În cazul ăsta chiar stăm prost de tot la comedii. E drept, râzi pe alocuri, dar cam atât. Este un film cât se poate de previzibil. M-a amuzat mai mult Hit and Run (tot cu Bradley Cooper, apropo).

Acum am pe țeavă The Wolf of Wall Street (cu un clasic DiCaprio), Blue Jasmine (Woody Allen classic), Saving Mr. Banks, Her și August: Osage County.