Saturday, 3 August 2013

Inteligența erotică de Esther Perel

După mai bine de un an am reușit să mai citesc și eu o carte. Aveți aici detalii despre ea. Titlul original este Mating in Captivity: Reconciliating the Erotic and the Domestic (halal traducere în română, ca de obicei). Cartea reprezintă o analiză foarte bună a cuplului erei în care trăim. Tratează cauzele principale ale distanțării emoțional-sexuale dintre doi parteneri, dar și metodele prin care aceste probleme se pot rezolva. Ni se explică legăturile dintre felul în care am fost crescuți, educația primită și modul în care ne comportăm în pat, fanteziile și inhibițiile pe care le avem.

E în natura umană să ne obișnuim cu partenerul de lungă durată, să nu-l mai găsim atât de atractiv pe măsură ce devenim tot mai familiari și intimi cu el și după ce am consumat și încercat cam tot ce era acolo la ofertă. Cu siguranță știți vorba asta vulgar-misogină dar foarte adevărată: "Oricât de bună e o femeie, există cel puțin un bărbat care s-a plictisit s-o fută". E valabilă și viceversa însă, desigur. Așadar, cum putem regăsi fluturașii și incitarea sexuală? Această doamnă Perel oferă niște soluții inteligente în cărțulia ei.

Am primit cartea cadou de ziua mea. Femeile și apropourile...
Mi-a plăcut partea în care se vorbește despre tentații, flirt, adulter și practic despre acest "cel de-al treilea", a cărui prezență în anturajul unui cuplu, la un nivel nu neapărat concret ci doar ca o amenințare, poate fi chiar benefică pentru stimularea atracției și creșterea nivelului interesului celor doi parteneri rutinați. Autoarea, terapeut de cuplu, sugerează că "al treilea" nu trebuie neapărat negat și evitat, ci acceptat ca un stimul. Dacă vreți poate fi vorba de principiul despre care v-am vorbit anul trecut: persistă lucrurile cărora le opui rezistență, așa că acceptă-le pentru a le învinge sau măcar pentru a le modela după bunul plac.

Apropo, nu că aș mai fi avut vreun dubiu înainte de a citi această carte, dar e clar că monogamia a devenit o idee absurdă, aproape imposibil de pus în practică în acest secol. Atenție: nu sugerez câtuși de puțin faptul că toată lumea înșeală, ci spun doar că nu mai cred în probabilitatea de a rămâne cu același partener din tinerețe până la adânci bătrâneți.

Întrebare: de ce avem inoculat în ADN principiul conform căruia e absolut ok să ne împărțim prietenii cu toată lumea, dar pretindem fidelitate afectivă și sexuală de la ființa pe care o iubim? Unde se face diferența? Cartea lansează acest debate și nu sunt sigur că am un răspuns exact. Dar sunt convins că acest lucru se va schimba în timp, așa cum divorțurile (pe vremuri de neconceput) sunt acum absolut banale, poate chiar normale, sau așa cum homosexualitatea a devenit tot mai acceptată. Și exemple ar mai fi.

S-o citiți cu plăcere dacă vă tentează.