Saturday, 31 August 2013

Înapoi în cuib: Povestea unei melodii și a găștii care s-a format în jurul unei trupe

Au trecut mai bine de 7 ani de atunci. Organizasem deja prima cântare tribut Urma și într-o zi de primăvară mă aflam în Pantelimon (nu departe de locul în care locuiesc azi, în Titan), în sufrageria lui Dan Byron. Era și sorella cu mine și Dan ne umplea capul cu muzică și tot felul de povești. La un moment dat a luat chitara și a cântat un refren. "Mani a compus bucata asta și as scrie o piesă completă plecând de la ea", a spus Byron. Am ajuns acasă obsedat fiind de acel refren, pe care l-am zdrăngănit și eu la vechea mea chitară verde Hora. Două săptămâni mai târziu piesa era gata și Urma o cânta deja în concerte.

Tuesday, 27 August 2013

Vă revoltă inovațiile făcute de Gmail, Yahoo Mail și Facebook?

"Cine-s ăștia, frate, de-mi schimbă ei chestii pe acolo? Și cu ce drept aleg ei ce-i important și ce nu în locul meu?" Așa gândim, nu? Ne revoltăm și ne enervăm. Și eu fac asta, înjurându-l deseori pe Zuckerberg de mamă, deși n-ar trebui. Iată de ce.

Monday, 26 August 2013

Mai folosiți Yahoo Messenger?

Spun YM pentru că e cel mai folosit serviciu de instant messaging. Sau era. Puteți pune orice altceva în loc: Google Talk, Windows Live Messenger etc. Tot mai multă lume îmi spune că nu prea mai stă pe mess, care treptat e înlocuit de Facebook chat și de WhatsApp-ul pentru smartphones. Se pare că YM-ul nu mai e nici trendy și nici atât de util. De la "Păpușa, un id de mess se poate?" s-a ajuns la "Scumpete, dă-mi și mie profilul tău de feisbuc".

Thursday, 22 August 2013

You gotta Adore Robin Wright

Cu A de la Adore, un film interesant, erotic și exotic în care tocmai am văzut-o pe fosta doamnă Penn. Avem aici un 4some intens și de lungă durată, între două milfese (Robin și Naomi Watts) și băieții lor, pe principiul "tu cu al meu, eu cu al tău, suntem open minded și toată lumea-i fericită". Robin strălucește la cei 47 de ani ai săi; emană inteligență, blândețe și erotism.

Monday, 19 August 2013

Cum mai stați cu rasismul?

În ultimele zile am evitat canalele de știri pentru că nu vreau să gust absolut nimic cu Cioabă. Și nu neapărat pentru că nu suport țiganii (ceea ce e adevărat: nu îi suport) ci din principiu și lipsă totală de interes: ăsta nu ar fi subiect de tocșoaie și interminabile știri într-o țară normală. Dar noi o ardem în manelism și tabloidizare, așa că asta ni se oferă. Despre Cioabă se discută însă și-n online. Uite, un mare blogger (la propriu și la figurat), ne trage de urechi pentru că înjurăm țiganii, asta în timp ce el este un xenofob convins (iată numa' ce ne dă când căutăm cuvântul "bozgor" la el pe blog). Cu alte cuvinte, e nasol dacă ești rasist și-ți dau lecții ironice de morală, dar dacă eu sunt xenofob și nu suport ungurii e ok. 

Wednesday, 14 August 2013

Probabil cel mai limbist talk show de sport zilnic din România

La DigiSport există un hipopotam slinos care-și caracterizează emisiunea ca fiind "probabil cea mai bună din România". Am mai vorbit despre el și despre isprăvile care l-au descalificat pe viață ca jurnalist. Însă Hipopotamovici o arde netulburat și-n ziua de azi, aplică grețoase limbi în dosul invitaților săi, comite erori gramaticale, face can-can, spune "ștaf" în loc de "staff", ne omoară cu "veveve-urile" pe care le rostește pentru fiecare site menționat (deși ele sunt implicite), folosește cuvinte cum ar fi "bulan" și "caterincă" și, una peste alta, trimite într-un mare derizoriu atât meseria de moderator cât și un post pe care în general îl apreciez.

Tuesday, 13 August 2013

"Ai văzut Gatsby? / Da, am văzut Gatsby!"

Era un adevărat trend în urmă cu câteva luni, când The Great Gatsby a apărut la cinema. Toată lumea vorbea despre el, toți mă întrebau dacă l-am văzut sau dacă vreau să-l văd. "Ai fost la Gatsby? Vreau să merg la Gatsby. Ți-a plăcut Gatsby? Când mergem să vedem Gatsby?" - cam așa stătea treaba. Ei bine, fraților, am văzut și eu Gatsby! Nu la cinema în 3D, ci Blu-ray, acasă la televizor. Și mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam, fără a fi trimis însă în vreo nirvană a artei. 

Sunday, 11 August 2013

Dragi femininas, terminăm odată cu ipocrizia?

Hai să lămurim pentru totdeauna două aspecte elementare și axiomatice.

Tuesday, 6 August 2013

Hai să-l oprim pe boul numit Mihai Morar!

Despre acest bou care lansează campanii anti-boi care de fapt nu-s boi am mai scris. De ce este Mihai Morar cât se poate de bou și absolut ridicol? Uite d'aia: pentru că a propagat un fals în online, doar pentru a părea un ins elevat, cu suflet mare, care astfel și-ar merita simpatia mulțimii impresionante de dobitoci ușor impresionabili, care gândesc la prima mână și apoi devin activiști din mouse. Proștilor, nu mai dați share la toate idioțenile, fără a verifica un pic veridicitatea acelor cazuri!

Monday, 5 August 2013

Prima parte a demersului jurnalistic intitulat "Raport de țară" a ajuns la final

Sanda Nicola, Cosmin Prelipceanu și alți zeci de jurnaliști Digi24 bat țara în lung și-n lat de vreo 5 luni, pentru a prezenta românilor toate județele patriei sfânte și mult iubite, în cea mai amplă campanie TV despre regionalizare, făcută sub sloganul "Surprindem România". Am urmărit cu interes acest proiect, deși mi-au scăpat mai multe ediții și fără a fi influențat de faptul că personal cunosc două ființe care au muncit pe brânci în cadrul său.

Saturday, 3 August 2013

Inteligența erotică de Esther Perel

După mai bine de un an am reușit să mai citesc și eu o carte. Aveți aici detalii despre ea. Titlul original este Mating in Captivity: Reconciliating the Erotic and the Domestic (halal traducere în română, ca de obicei). Cartea reprezintă o analiză foarte bună a cuplului erei în care trăim. Tratează cauzele principale ale distanțării emoțional-sexuale dintre doi parteneri, dar și metodele prin care aceste probleme se pot rezolva. Ni se explică legăturile dintre felul în care am fost crescuți, educația primită și modul în care ne comportăm în pat, fanteziile și inhibițiile pe care le avem.

Friday, 2 August 2013

Shift: pierdut în grădina unui București atemporal

Acest pub are o grădină minunată și a devenit localul meu preferat dacă nu socotim Centrul Vechi în această ecuație. Puțină variație de la terasele super încărcate de acolo nu strică, iar locul ăsta e foarte cosy și romantic. Așadar vi-l recomand (de la Mc-ul din Romană, treci de piața Lahovari și imediat dai de el pe dreapta).