Îmi plăcea și mie ceva la Steaua

Da, la trecut. Acum nu-mi mai place. Admiram antrenorul Reghecampf. A făcut minuni la clubul ăsta, a știut să gestioneze relația cu patronul gibon, a creat o echipă care a câștigat la pas campionatul și s-a prezentat foarte bine în Europa, are principii, știe să vorbească, să comunice cu presa, evită conflictele. Un tip modern, care deja nu mai e o speranță în antrenorat, ci o confirmare. Și când colo ce face el, stimați telespectatori? Dă cu mucii în fasole dedicându-i victoria de aseară mahalagiului Meme Stoica. Detalii aici.

Greșit. Nu așa se procedează. Nu e cazul să demonstrezi că "sunteți o familie" prin coalizarea cu un manager care are apucături de manelist turbat, nicidecum de conducător al unui club cu pretenții de Champions League. Pe Reghecampf nu-l obliga nimeni să menționeze numele lui Stoica sau incidentul în care a fost implicat. Nici măcar nu era nevoie să-l critice, ci doar să-l ignore, să nu-l pomenească. Dar el a ținut să arate că sunt uniți. Astfel nu a făcut decât să spună "da, e ok ce a făcut Meme, merită chiar o dedicație". Însă o astfel de dedicație se face unui om care trece printr-o încercare, unei rude, unui prieten, unui om acuzat pe nedrept și așa mai departe. Nicidecum unui smintit care-și bagă pule în jurnaliști și îi bruschează pe stadion, de parcă ar fi pe moșia mă'sii. Pe ăștia nu-i compătimești, ci doar le dai două castane și te dezici de ei.

Stiți care e culmea? Nu doar că i-a dedicat victoria, dar l-a mai și felicitat. Pentru ce? Pentru cantitatea de sule expectorate în unitatea de timp? Ridicol. Ce mai, ai comis-o, neamțule. Asta e. Califică tu Steaua în UCL și pe urmă uităm, așa cum facem întotdeauna.

Comments

Popular posts from this blog

Ce trebuie să faci și ce trebuie să eviți atunci când ești părăsit

Aerosinuzita (sau cum îți crapă capul înainte de aterizare)