Wednesday, 24 July 2013

Îmi plăcea și mie ceva la Steaua

Da, la trecut. Acum nu-mi mai place. Admiram antrenorul Reghecampf. A făcut minuni la clubul ăsta, a știut să gestioneze relația cu patronul gibon, a creat o echipă care a câștigat la pas campionatul și s-a prezentat foarte bine în Europa, are principii, știe să vorbească, să comunice cu presa, evită conflictele. Un tip modern, care deja nu mai e o speranță în antrenorat, ci o confirmare. Și când colo ce face el, stimați telespectatori? Dă cu mucii în fasole dedicându-i victoria de aseară mahalagiului Meme Stoica. Detalii aici.

Greșit. Nu așa se procedează. Nu e cazul să demonstrezi că "sunteți o familie" prin coalizarea cu un manager care are apucături de manelist turbat, nicidecum de conducător al unui club cu pretenții de Champions League. Pe Reghecampf nu-l obliga nimeni să menționeze numele lui Stoica sau incidentul în care a fost implicat. Nici măcar nu era nevoie să-l critice, ci doar să-l ignore, să nu-l pomenească. Dar el a ținut să arate că sunt uniți. Astfel nu a făcut decât să spună "da, e ok ce a făcut Meme, merită chiar o dedicație". Însă o astfel de dedicație se face unui om care trece printr-o încercare, unei rude, unui prieten, unui om acuzat pe nedrept și așa mai departe. Nicidecum unui smintit care-și bagă pule în jurnaliști și îi bruschează pe stadion, de parcă ar fi pe moșia mă'sii. Pe ăștia nu-i compătimești, ci doar le dai două castane și te dezici de ei.

Stiți care e culmea? Nu doar că i-a dedicat victoria, dar l-a mai și felicitat. Pentru ce? Pentru cantitatea de sule expectorate în unitatea de timp? Ridicol. Ce mai, ai comis-o, neamțule. Asta e. Califică tu Steaua în UCL și pe urmă uităm, așa cum facem întotdeauna.