Thursday, 25 July 2013

Claire Danes as Temple Grandin: un rol senzațional

Este cel mai fain film pe care l-am văzut în ultima vreme. De fapt tot filmul este făcut de jocul excepțional al lui Claire Danes, care o întruchipează pe Temple Grandin, o femeie autistă din State care ajunge să revoluționeze știința animalelor. Este un caz real. Rolul făcut de Claire Danes impresionează, te poate face să râzi și să plângi. Claire a primit un Golden Globe pentru prestația ei și ar fi fost cu siguranță candidată și la Oscar dacă filmul nu era făcut pentru televiziune. Julia Ormond este minunată la rândul ei.

Claire, în rolul lui Temple
Și mi-a mai plăcut ceva la filmul ăsta: felul în care a fost remarcată, crescută și pregătită această copilă autistă de către sistemul educațional american. Nu i s-a impus ce să facă, nu a fost marginalizată, ci lăsată să aleagă și apoi sprijinită. Un profesor i-a remarcat potențialul de geniu și a ajutat-o să se dezvolte. A vrut să studieze vitele și nu altceva mai "spectaculos sau de viitor"? Foarte tare. Asta a făcut. Și a studiat și inovat cu geniul autistului care pare retardat pentru neavizații din jur, dar care are o minte focusată și absolut sclipitoare.


Claire Danes și Temple Grandin
Temple Grandin are în prezent 65 de ani și în anul 2010 a apărut în celebrul Top 100 al revistei Time - Most Influential People in the World. Pe Claire Danes vreau s-o urmăresc atent în viitor, pentru că în ea zace o mare actriță, bașca faptul că este o femeie foarte frumoasă. Așa că mi-am descărcat prima serie din Homeland. Ca o paranteză: nu prea le am eu cu serialele, dar îi dau o șansă. Este al 3-lea cu care cochetez zilele astea, după ce am văzut episoadele pilot ale serialelor The Newsroom (Jeff Daniels, Emily Mortimer) și House of Cards (super cuplu făcut de Kevin Spacey și Robin Wright). Apropo, are cineva idee de ce serialele au note atât de mari pe IMDb în comparație cu filmele? În general vorbind. Ai senzația că toate serialele sunt geniale iar filmele un bullshit.

Dar nu contează, noi mergem mai departe și parcurgem alte filme. Redemption (sau Hummingbird) îl are în rolul principal pe Jason Statham și este tras la Londra. Clasic, n-am ce spune. Clasis cu Statham adică. Rămânem la Londra (parcă v-am mai zis că îmi place tot mai mult orașul ăsta în filme) și vedem Trance, un thriller care se joacă un pic cu mințile tale și în care voi, bărbații, vă veți îndrăgosti de Rosario Dawson. Se prezintă senzațional ființa asta. În rolurile principale mai sunt James McAvoy și interesantul Vincent Cassel, pe care l-am remarcat acum 3 ani în Black Swan.

În continuare părăsim Londra și ajungem la New York. Orașul se vede foarte bine în Penthouse North iar Michelle Monaghan, feblețea mea, mmm la fel de bine, dar acest thrilleraș e cam slăbuț. Pe Michael Keaton nu-l mai văzusem de multă vreme. Ar putea mai mult, nu doar astfel de roluri/filmulețe. Rămânem în Big Apple dar călătorim un pic în timp, până în 2005: Trust the Man ar fi putut fi un film destul de bun, dar dă un mare chix la final. În distribuție le avem pe Julianne Moore, Maggie Gyllenhaal, Eva Mendes plus una bucată David Duchovny, scriitor și o leacă afemeiat, ca în Californication (bagă chiar și un booyah!, ca în serial). Filmul tratează problema cuplurilor rutinate, este destul de adevărat și de haios, dar i-a mâncat în cur să apeleze la final la eternele clișee cu împăcările spectaculoase de ultim moment, după speech-uri cu public, lipsite de fireasca intimitate. Și m-a cam dezgustat.

Am încercat să mă uit la Only God Forgives, noua colaborare dintre regizorul Nicolas Winding Refn și Ryan Gosling (au făcut și Drive împreună). Însă am rezistat doar vreo 15 minute. De ce doar atât? Uite, vă arăt ce am comentat pe tema asta pe Facebook, ca să nu tastez iar. Sper că m-am făcut înțeles (pentru cine nu mă cunoaște; eu sunt Bogdan).


Așa. Am mai văzut trei filme mai vechi cu Denzel, pe care le sărisem până acum. Sunt un mare fan al acestui actor. Este vorba de Out of Time, Antwone Fisher (Denzel e și regizor aici) și Glory, pentru care Denzel a luat primul său Oscar. Niciun rol nu m-a dezamăgit și nici filmele în sine. Un plus pentru Antwone Fisher (caz real) și tot respectul pentru domnul Washington.

Vă las cu trailer-ul Temple Grandin. Nu este foarte apetisant, dar credeți-mă pe cuvânt: filmul merită cu vârf și îndesat. Mie îmi venea să aplaud la final.