Friday, 21 June 2013

Lia Bugnar: "Pe noi ne-a dus mintea să inventăm un Dumnezeu cu calităţile şi defectele noastre exacerbate"

În primul rând vreau să specific că, fiind mai incult de fel, nu merg la teatru. Nu spun că nu-mi place fenomenul, ci pur și simplu nu i-am dat o șansă până acum. Mai exact: nu știu dacă îmi place sau nu. Dar nu asta e ideea acestui articol. Ieri am dat peste un interviu cu Lia Bugnar care mi-a plăcut. Pe lângă faptul că această ființă gândește foarte sănătos, relaxat și modern, m-am regăsit în concepția ei despre divinitate. Ea susține practic aceeași idee pe care am spus-o și eu aici în ultimii ani.

Anume: omenirea a făcut și încă mai face greșeala de a atribui unui Dumnezeu (aici putem pune orice în loc - Univers, Moș Crăciun, divinitate, inteligență absolută etc.) caracteristici pur umane, când de fapt este exact pe dos: noi, oamenii (sau alte vietăți inteligente care populează acest univers sau altele, paralele sau nu), suntem manifestări și individualizări ale însăși acestei forțe supreme, în care alegem să credem dacă nu putem concepe ideea că am fost ejaculați în spațiu dintr-o pură întâmplare și tot ce se petrece în jurul nostru, la scară micro și macro, este random și fără niciun sens. Poate că, de fapt, în spatele tuturor lucrurilor pe care le vedem și le simțim se petrec chestii de o anvergură mult mai mare. Just sayin'. 

Această idee a fost susținută de-a lungul timpului de către toți marii maeștri spirituali, numai că vorbele lor au fost fie denaturate, fie i-am numit dilii sau ciudați, ba pe unii chiar i-am crucificat. Dar iată ce spune Lia Bugnar. Îmi doresc să vă pună pe gânduri, măcar un pic.

"[...]Cred că în fiecare viaţă ne întâlnim cu o altă variantă de noi. Cred că cele anterioare sau cele care vor urma vor fi mai puţin reuşite. 
Deci crezi că trăim mai multe vieţi. 
Da, cam aşa. Nu înseamnă că mă duc neapărat înspre budhism, deşi mi se pare mai poetic decât creştinismul care nu mi-e aproape şi mi se pare o poveste scrisă îndoielnic şi cusută cu aţă albă. Dacă făceau Biblie din Shakespeare mă convingeau mai degrabă să ader la religia respectivă. Mie existenţa lui Shakespeare îmi confirmă mult mai tare că există Dumnezeu decât existenţa Bibliei. Creştinismul se bazează prea mult pe ameninţări. Pe mijloace foarte omeneşti, şantaj, ameninţare, linguşeală, adulaţie… Şi eu sunt convinsă că Dumnezeu nu are aceste cusururi. Dar pe noi ne-a dus mintea să inventăm un Dumnezeu cu calităţile şi defectele noastre exacerbate. Eu cred că Dumnezeu nu seamănă cu felul nostru miculuţ de a vedea lucrurile."