Thursday, 16 May 2013

Depeche Mode pe National Arena

Am reușit, în sfârșit, să văd trupa asta live, după ce în 2006 o ratasem din indolență, iar în 2009 și-a anulat concertul de la București. A fost mișto, chiar un pic mai bine decât mă așteptam, dar una peste alta am văzut și concerte mai bune.

La stadion am dat peste mai mulți cunoscuți (majoritatea cunoscute, de fapt), printre care și o colegă de generală pe care cred că n-o mai văzusem de fix 20 de ani. Trebuie specificat din start că nu mi-au plăcut de nicio culoare ultimele două albume Depeche Mode (sunt de o plictiseală cronică), așa că eu am venit la acest concert doar pentru show și pentru hiturile vechi. Singura piesă de pe albumul lansat anu' ăsta care merită atenție (și care chiar a dat bine în concert) este Soothe My Soul. Restul reprezintă doar un fel de masturbare muzicală, cu pretenții inovatoare și rezultate rapid adormitoare.

Piesa de deschidere, Welcome to My World, deși dă bine ca titlu pentru una de început, ca sound era prea moale. Consider că un concert adevărat trebuie deschis de o piesă tare, care să te facă să sari din loc. De abia pe la a 4-a piesă m-am trezit. A fost vorba de Precious, care a sunat foarte fain. N-am înțeles însă de ce pe ecrane se perindau așa de-a pulea niște câini în poziții statice, că doar nu era un clip al lui Mihai Constantinescu. Cu siguranță mi-a scăpat mie sensul sau nu știu semnificația ascunsă. Aici trebuie să urechez un pic publicul (unul destul de animat și cool pe parcursul concertului) pentru că Dave Gahan a scăpat o Românie printre versuri, dar cred că doar eu și alți 10-15 oameni de pe stadion au fost atenți la asta.

Setlistul ar fi putut fi o idee mai vioi - s-a pierdut prea multă vreme, de exemplu, cu niște piese lălăite de Martin Gore, în timp ce Dave probabil că trăgea ceva pe nas în culise. Apropo, Gore ăsta, ca orice guitar man care se respectă, schimba chitarele la fiecare piesă. Pe Gahan și pe Gore i-a ținut vocea foarte bine; aplauze din punctul ăsta de vedere.

Preferatele mele au fost, de departe, marile hituri Policy of Truth, Enjoy the Silence, Personal Jesus și I Feel You, aceasta din urmă fiind în opinia mea cea mai rock piesă a lor. Intrați aici ca să vă faceți o idee cum sună live. Piesele astea au făcut tot concertul pentru mine. Bisul a fost generos, ca al unei trupe care-și respectă fanii.

Organizarea mi s-a părut în regulă, nu am de ce să mă plâng. Mi-am luat beri și m-am ușurat de ele fără să stau la nicio coadă. Sonorizarea a fost ok și ea, deși se putea mai bine parcă. Pe alocuri mi se părea destul de spart sunetul. Acoperișul a fost tras și asta nu cred că a afectat nici acustica și nici temperatura, care a fost la fix. Despre scena aia despre care citeam c-ar fi unică în lume vreau să spun că a fost închiriată probabil de la Buftea, că eu unul n-am sesizat nimic mirobolant la ea. Era destul de mișto, ok, dar dacă această scenă e unică, atunci ce puța calului să mai spunem despre nebuniile pe care le folosesc alde U2 sau Pink Floyd?

Una peste alta: concert bun, care nu trebuia ratat. Poze n-am făcut, dar puteți vedea aici un set. Iar acum vă las cu Enjoy the Silence.