Tuesday, 26 March 2013

Un scurt review al noului album Byron - 30 Seconds of Fame

Și un bonus la final pentru chitariști. Dar hai să începem cu albumul. Avem de a face cu un dublu CD (în ediție limitată), existând și o variantă în română a celor 13 piese. De apreciat ideea, deși Dan Byron însuși a spus în repetate rânduri că genul ăsta de muzică nu e făcut pentru a fi cântat în română. Sună chiar bizar pe alocuri. În fine, nu vreau să mă întind mult și doar să spun ce-mi place și ce nu-mi place la albumul ăsta.

Începem cu părțile bune, în viziunea mea. Se vede, încă o dată, că trupa asta lucrează foarte mult. Compune complex, nu rămâne prizoniera unui singur stil, inovează din mers. Iar acest album este diferit de precedentele. Toate bune până aici. De fapt, cam asta e tot ce pot spune pe latura pozitivă. Hai să trecem la cealaltă.

Nu-mi place albumul. Părere pur subiectivă, repet. Nu mă atinge cu nimic. L-am ascultat de 2 ori deja - știam din start două melodii și din restul de 11 doar la una am simțit nevoia să-i dau replay. Discul ăsta e mult mai mellow ca precedentele și insistă prea mult pe vocea lui Dan - o să revin imediat la ideea asta.

Eu am mai spus-o, în urmă cu doi ani, când vorbeam despre albumul de covers lansat de Byron: trupa asta face totul perfect, totuși nu-mi rămâne cu nimic la suflet. Îi ascult o dată noile materiale și nu mai simt nevoia s-o fac și a doua oară. Și, paradoxal, cred că aici problema ține chiar de ce spuneam în paragraful de mai sus, ca apreciere pozitivă: Byron se străduiește prea mult. Toată această multitudine de sunete, de ritmuri și stiluri care se schimbă chiar în cursul aceleiași piese, toate vocalizele lui ucid până la urmă melodicitatea și continuitatea unei piese. Deja nu mai pot cu vocalele alea pe care le prelungește la infinit în fiecare piesă AAAaaaaOOOoooOOOAAAAAIIIIIiiiieeeeeeoooooAAAA. Abuzează de chestia asta. Așa că inevitabil revin la vorba aia: the simple the better. E valabilă nu doar în muzică.

Apropo, albumul poate fi ascultat aici. Eu rămân cu două piese: Running in Circles și minunata Road Trip, care da, este exact ce trebuie, un cântec foarte tonic, de călătorie, de vară. Astfel revenim de unde am plecat. Spuneam că am ceva pentru chitariștii amatori, așa ca mine. Dacă vreți să cântați Road Trip ca la carte, uite cum se procedează: toată piesa e în do diez minor, la, mi, fa diez minor (doar la partea de final se schimbă în mi, fa diez minor, la, mi). Numa' că Dan o cântă în open chords, cu niște mici șmecherii care-ți vor scrânti degetele pe grif, în cazul în care nu le ai prea lungi. Iată cum:

x46600 / x46800 / x77800 / x77600 / 022100 / 024100 / x44200

Practic variază fiecare dintre primele 3 acorduri, iar la final rămâne în acel fa diez minor. La refren o puteți cânta simplu așa:

x46600 / x02200 / 022100 / x44200

Ca să vă lămuriți, îl puteți urmări pe Dan aici, cântând piesa pe scenă. Acestea fiind spuse, vă las cu albumul în player și cu chitara în brațe.