Sunday, 24 March 2013

Avem acces la prea multă informație

Și singura întrebare pertinentă care trebuie pusă este: ce facem cu ea? O ignorăm, alegem doar ce ne interesează sau ne convine sau o folosim din plin? Acest val tehnologic nu mai poate fi oprit, dar asta nu înseamnă că trebuie să te lași acaparat de el în totalitate. 

Nu de alta, dar o poți lua cu capul. Există riscul să rămâi prins într-o lume virtuală în care speculația și scenariile care iau naștere în urma asaltului de date care-ți sunt oferite pe tavă de către mediul online te pot abate de la direcția normală. Citeam undeva că, în acest moment, un smartphone îți oferă acces la mai multe informații decât putea furniza un computer NASA în 1969, anul în care au ajuns primii oameni pe Lună. Obișnuiam să ne plângem că suntem urmăriți, că ne sunt ascultate telefoanele (de fapt încă o facem), dar oferim de bună voie tot soiul de informații despre viața nostră, fie că o facem pe un blog, pe Facebook, Twitter, pe softurile de mesagerie sau în oricare altă rețea virtuală. Totul e acolo, plasat de către noi, cu zâmbetul pe buze. Pentru a comunica, pentru a epata, pentru recunoaștere socială sau dracu' mai știe pentru ce.

Vorbeam pe tema asta chiar ieri cu niște prietene care m-au vizitat. Cu toții recunoșteam efectele nocive ale vieților noastre mult prea virtualizate și chiar ne ironizam propriul comportament, cu toate astea sunt absolut convins că nu vom face nimic pentru a schimba asta. Ne dăm check-ins peste tot pe unde mergem, postăm poze, adrese, texte despre viața nostră, analizăm, judecăm și speculăm despre viața altora. O prietenă îmi povestea recent despre ultimele ei relații și m-a frapat avalanșa de termeni virtuali în care descria evenimentele ("mi-a dat mesaj pe WhatsApp, am văzut că avea tag cu alta pe Facebook, nu l-am mai văzut online de nu știu cât, nu mi-a mai dat likes" etc). Ok, where's the REAL THING in all this madness?

Mai nou poți localiza unde se află o persoană în momentul în care îți dă mesaj sau îți comentează ceva. E acolo, sub ochii tăi, nu ai nevoie de nicio abilitate specială și nici de un soft anume. Un click de mouse și ai scanat-o ca din satelit, așa cum doar un agent CIA ar fi putut face în urmă cu mai mulți ani. Poți afla extrem de multe chestii despre un om doar deschizându-ți laptopul sau telefonul mobil. Uneori nici măcar subiectul în sine nu este cel care dezvăluie info despre a sa persoană, ci sunt alții care o fac, fără să-i ceară neapărat permisiunea. Ți se dă tag sau ești pozat într-un loc și peste o oră ești vedetă pe net. 

Eu cred că există mai multe aspecte ale acestei probleme. Principalele ar fi astea:

1. La ce îți folosesc aceste informații despre alții?
2. Ce se întâmplă dacă, plecând de la ele, îți creezi imagini sau scenarii care nu au de a face cu realitatea? Pentru că există un risc destul de mare să faci asta.
3. Cât de mult ești dispus să dai din casă publicului larg?

Cu alte cuvinte, unde ne oprim? Numai noi putem alege asta, pentru că tehnologia va avansa într-un ritm amețitor și de aici înainte. Iar tentația va fi tot mai mare. Nimeni nu scapă de ea: părinții își urmăresc copiii, partenerii se urmăresc între ei, ecșii geloși își hărțuiesc iubirile pierdute și tot așa. Probabil că în câțiva ani vei putea afla și ce a visat prietenul tău de pe Facebook și de câte ori a avut orgasm în cadrul ultimei partide de sex. El nu va trebui să facă nimic pentru a-ți furniza aceste informații de fiecare dată, vor fi însă aplicații la care el se va loga de bună voie și care vor transmite totul lumii întregi. 

Nu spun să renunțăm la lumea virtuală. În niciun caz. Unii dintre cei mai speciali oameni care există acum în viața mea au fost plasați acolo fie de acest blog, fie de către Facebook. Și mă bucur de ei atât în online cât și in viața reală. Iar asta este de departe cea mai lucioasă bilă albă pe care o extrag din acest coș umplut și cu destule bile negre. Undeva trebuie să existe o balanță însă, pe care fiecare în parte trebuie s-o găsească. Pentru propria sănatate mentală și chiar fizică.