Fascinație

Noaptea îmi place să mă pierd în luminile orașelor, fie numai la un nivel pur mental. E ceva acolo, care mă liniștește și totodată îmi face mintea să zburde. O întrebare, un răspuns, o idee, o speranță. Acceptare.

Fie că privesc cum răsare luna din balconul meu din Titan, fie că sunt într-un skyscraper new-yorkez, într-un balcon pe malul Dunării, în vârful Feleacului, printre ruinele romane, pe o faleză a Rivierei Franceze sau într-o croazieră nocturnă pe Sena, mereu identific ceva în acei licurici. E ca un mic Crăciun în fiecare seară.

Orașul pulsează în liniștea aia și, dacă ești atent, identifici întotdeauna un vuiet în depărtare, ca și cum urbanul ar încerca să-ți vorbească. Se spune că noaptea ești cuprins de cele mai negre gânduri, dar de la o vreme pentru mine este exact invers. Indiferent unde și cu cine sunt, dă-mi o noapte măcar și o priveliște cât mai largă. Eventual și o sticlă de vin. Muzica mi-o aleg singur, în cazul în care nu-mi cântă deja în cap. Restul se rezolvă de la sine.



Comments

Popular posts from this blog

Ce trebuie să faci și ce trebuie să eviți atunci când ești părăsit

Aerosinuzita (sau cum îți crapă capul înainte de aterizare)