Saturday, 12 January 2013

Django, Flight & Kon Tiki

Astea sunt filmele nominalizate Oscar pe care le-am văzut recent. Sunt bune, dar ca și în alți ani am rămân cu feelingul că foarte rar mai dai peste un film de kinogramă, cu adevărat demn de suprema statuetă.

Django Unchained este un western cu accente de parodie, făcut de Tarantino. Nota de pe IMDb este uriașă, nu picați prea repede în extaz. Filmul poate câștiga 5 Oscaruri luna viitoare și, după cum vedeți, are o distribuție de zile mari (evidențiez rolul secundar făcut de acest extraordinar Christoph Waltz, de la care mă aștept la un Oscar de rol principal în anii care vin). Încă o chestie: filmul ține parcă prea mult (aproape 3 ore).

Flight îl are în prim-plan pe Denzel Washington, în rol de alcoolic, chestie care nu-l împiedică să fie un foarte bun pilot de avion. Omul salvează o cursă ce părea a fi blestemată, dar apoi apar întrebările: a fost o defecțiune tehnică sau o greșeală umană, în condițiile în care pilotul s-a prezentat nedormit, mahmur și tras pe nas? Vedeți voi deznodământul. Filmul are două nominalizări Oscar, pentru rolul principal făcut de Denzel și pentru scenariu.

Țin minte că am citit povestea Kon-Tiki când eram mic; bunica avea cartea scrisă de Thor Heyerdahl, autorul celebrei expediții. Vă puteți documenta aici despre fabuloasa traversare cu pluta a Oceanului Pacific. Kon-Tiki poate câștiga Oscarul pentru cel mai bun film străin al anului.

În rest, am mai văzut Game Change (are 5 nominalizări Golden Globe), un film despre guvernatoarea Sarah Palin, jucată forte interesant de Julianne Moore, alături de Ed Harris și de minunatul Woody Harrelson. Why Stop Now e comedie destul de amuzantă cu Melissa Leo. House at the End of the Street e un alt bullshit horror care mă face să mă mir că o ființă ca Jennifer Lawrence, nominalizată din nou la Oscar în acest an, se mai bagă la astfel de prostioare. Încheiem cu un thriller spaniol, cam bunuț, Mientras duermes. Adică Sleep Tight. Pe astă chiar îl recomand, vă va tulbura la final.

Weekend fain în continuare!