Friday, 19 October 2012

4 zile la Londra

După cum vă spuneam săptămâna trecută, dedic un articol separat impresiilor despre metropolă, pe care am vizitat-o în două părți: înainte și după seminar (detalii aici). Recunosc din start: nu aveam mari așteptări. Londra și Marea Britanie, în general, nu m-au atras niciodată. Și nu m-am înșelat - Londra mi-a plăcut, are cu siguranță farmecul ei, dar nu m-a făcut să mă îndrăgostesc așa cum au reușit alte orașe.


Hai să începem cu părțile mai puțin plăcute și să le lăsăm la final pe cele bune, ca să încheiem într-o notă pozitivă. În primul rând vremea reprezintă un mare turn off. Asta o știe toată lumea. Așa e Londra, n-ai ce să faci. Pentru un turist contează foarte mult aspectul meteo; poți iubi un oraș dacă prinzi vreme bună când îl vizitezi sau poți spune că e ca dracu' dacă nimerești câteva zile ploioase. În cazul în care chiar locuiești într-un oraș ca Londra, te poți deprima. E drept, am prins și soare, dar din câte aud aparițiile sale reprezintă mici minuni. 

Doi la mână, deși se spune că un gentleman nu se plânge niciodată de aspectul material, trebuie să menționăm că Londra este un oraș foarte scump. Și asta te afectează. Din punctul meu de vedere strict subiectiv, desigur, nu-și merită banii. Și nu mai adaug nimic pe această temă, nu dau nici exemple.

Străzile sunt foarte înguste - până și marile bulevarde au doar o singură bandă de circulație pe sens. Nici aspectul arhitectural nu m-a entuziasmat. În poza de mai sus, lângă Big Ben, vedeți clădirea parlamentului britanic. Construcția similară din Budapesta, de exemplu, e mult mai mișto. Știți cum e, ca în amor, trebuie să ai puțină chimie cu orașul pe care-l vizitezi. În Londra nu prea am simțit asta. Apropo, n-am întors capul după nicio femeie pe stradă. Cele mai frumoase ființe pe care le-am văzut acolo au fost, bineînțeles, cele care m-au găzduit! Știam că britanicele sunt mai urâțele de fel, dar la naiba, Londra e un oraș cât se poate de cosmopolit, mă așteptam să văd și eu niște creaturi mai interesante pe acolo. Cum s-ar zice, tot româncele noastre sunt cele mai cele.

Încheiem aspectele mai puțin mirobolante cu dușurile. Le-am descris în articolul precedent, așa că nu mai insist. Am mai pățit una nefăcută: în timp ce mă bălăceam, apa a devenit brusc rece. Așa au vrut mușchii ei, după ce trecusem prin tot procesul de potrivire a temperaturii, presiunii...and all that shit. Ce să mai zic, la chiuvetă era la fel de greu de manevrat. Dar am supraviețuit!

Londra e foarte frumoasă în jurul Tamisei, ca de altfel orice oraș care este străbătut de un curs de apă (excepția de la regulă este reprezentată de București și de acest scuipat numit Dâmbovița). Cartierele financiare, The City și Canary Wharf, au clădiri înalte și frumoase și emană putere. Am trecut pe lângă The Shard, care cu ai ei 310 m a devenit anul cesta cea mai înaltă din UE. Canary Wharf aduce cu Chicago, având trenuri suspendate și canale de apă printre zgârie-nori. Hyde Park e frumos, dar nu așa magnific cum credeam. E un fel de parc IOR, dar fără maidanezi și fără gunoaie.

Mâncarea mi s-a părut de-a dreptul minunată. Ți se topește în gură, nu alta. Am vizitat Stamford Bridge și Wembley, remarcând încântat ce cult există aici pentru cluburi și arene și cât de minuțios și apetisant se organizează turul unui stadion. Mi-a plăcut foarte mult Tate Modern Cafe, de unde ai o priveliște minunată cu malul nordic al Tamisei. O mare senzație este și London Eye, pe care nu trebuie s-o ratați dacă ajungeți în Londra. Este cea mai înaltă roată de acest gen din Europa (135 m) și totodată reprezintă cel mai vizitat obiectiv turistic din UK (dintre cele pentru care trebuie să plătești). 

Londra mi-a adus aminte de New York, din punct de vedere olfactiv. Da, ați citit bine. Ca și metropola americană, te amețește de peste tot cu mirosuri de mâncare, parfum, tutun, cafea și altele. Și, ca și New York-ul, m-a făcut să mă întreb cum de găsesc mereu loc în bus, când în orașul ăla sunt vreo 8 milioane de umanoizi. Nu înțeleg care e șmecheria, pe bune. Nici nu mai are rost să spun că oamenii se urcă în bus numai pe la ușa din față și coboară numai prin spate. Educație, atât putem concluziona. 

În mod indiscutabil, Londra trebuie vizitată. Este, după New York, cel mai tare oraș al planetei. Acum 2 ani am argumentat asta, cu ajutorul unor studii. Departe de mine să contest puterea acestui oraș și influența sa la nivel global. În acest articol am împărtășit niște opinii pur subiective, de turist. Sora mea locuiește în Londra de un an și sunt mândru că a făcut această alegere. În rest, fiecare este liber să decidă dacă dă o fugă până acolo. Am destui prieteni care nu erau atrași de Londra, dar s-au îndrăgostit de oraș după ce l-au vizitat. 

O să închei cu o chestie care m-a amuzat tare. Ieri am plecat spre stația de autocar, în drum spre aeroport, cu un taxi. Șoferul era român. Am intrat în vorbă cu el și am aflat că locuia în Londra de numai 6 luni. L-am întrebat cum s-a acomodat cu șofatul pe invers, mai ales că face asta ca job, nu ca șofer amator. Mi-a spus că destul de greu și că încă mai are probleme. Cea mai tare fază a fost când a ajutat o clientă să se urce în spate, iar el în loc să se ducă la volan prin ușa din dreapta, așa cum e în Anglia, s-a urcat în stânga, așa cum era obișnuit. Vă dați seama ce moment penibil! S-a făcut că se uita după ceva, apoi a intrat în mașină pe partea cealaltă, la volan! Criminal!

Darlings, v-am pupat. Mergeți la Londra dacă nu ați fost până acum.