Monday, 13 August 2012

Acel moment în care frumusețea unui oraș nu a mai fost de ajuns. Rămas bun, Cluj!

Joi dimineața am plecat spre Cluj. Am strâns lucrurile în saci și cutii, iar seara mi-am văzut prietenii pentru a-mi lua rămas bun. Vineri dimineața am luat-o spre sud, seara ajungând în București, în noua mea garsonieră din Titan. După 3 ani și 2 luni minunăția Ardealului nu a mai fost de ajuns. 



De ce m-am întors în București? Pentru că simt nevoia unui nou thrill. Boemia a fost frumoasă, dar e timpul să pompăm puțină adrenalină. Șansele unui job bun sunt mai mari aici, prieteni am mai mulți și familia mult mai aproape. Drumurile interminabile prin țară mi-au ajuns. Întors în sud din vacanță, cu lucrurile încă la Cluj, efectiv nu am mai simțit nicio motivație să revin acolo. Doar să-mi iau bagajul și să caut altceva. Filmul s-a rupt subit și cum liber ca pasărea cerului sunt, am luat o decizie.

Nu voi nega niciodată ce am spus despre Cluj și despre Ardeal, așa că o mai spun o dată: Clujul este un oraș mult mai fain ca Bucureștiul, iar calitatea umană este cu totul alta. Dar aceste lucruri nu mai erau suficiente pentru mine. Merg înainte fără regrete. Au fost 3 ani foarte frumoși, de liniște și descoperiri, în care am citit foarte mult și mi-am schimbat percepții. Sunt mândru că am locuit în Cluj și nu voi uita acest episod din viața mea.