Sunday, 17 June 2012

U22 rocks! - Review - Part 2

Azi continuăm review-ul început ieri. Intrăm direct în subiect, adică vizionăm, ascultăm și discutăm CD2 al compilației U22. Nu uitați să clickuiți titlurile melodiilor.

The Claw pe Olimpicul din Berlin
All I Want Is You / Love Rescue Me. Suntem la Sydney, pe stadionul Olimpiadei din 2000, nu acela care în 1993 găzduia cel mai bun concert U2 înregistrat vreodată pe video. Este 14 decembrie 2010. All I Want Is You se termină cu splendidul solo făcut de Edge, apoi cu Bono la muzicuță (lucru absolut inedit pentru această piesă). Aflat în Australia, liderul U2 nu putea rata prilejul să ofere un snippet din INXS (Love Will Tear Us Apart), apoi din Slide Away, piesa fostului lead singer al acelei trupe, Mike Hutchence, bun prieten cu Bono. Dacă nu știți această înregistrare cu duetul Hutch - Bono, făcută se pare după moartea lui Hutch, vă invit s-o urmăriți aici. Love Rescue Me curge minunat la finalul sinppet-urilor făcute Bono, ca un fain paradox liric după Love Will Tear Us Apart.

The Unforgettable Fire. Cuvintele mă părăsesc. Pentru mine piesa asta este în Top 5 U2. Înainte să înceapă acest turneu fantasmam că va fi din nou în playlist după foarte mulți ani și așa a fost. Din păcate la Roma nu au cântat-o. E un cântec spațial, atemporal, legendar, cu un devastator E-Bow solo făcut de Edge. Efectiv simt că mă teleportez în timp și spațiu atunci când îl ascult. Asta pe ideea că sunetul unei chitare trebuie să producă emoție și poate face asta prin cele mai simple metode, nu e nevoie de spectacolul degetelor pe grif. Tot ce face The Edge pe chitară în această piesă (prestează și la pian) sunt niște flajolete și acel scurt E-Bow solo. Fuckin' brilliant! Înregistrarea a fost făcută la Göteborg, pe 31 iulie 2009.

Zooropa. A apărut în setlist în partea finală a turneului și a reprezentat o surpriză foarte plăcută. Chitara aia sună iar într-un mare fel, doar The Edge este maestrul efectelor. Dar atenție mare când intra bass-ul! Way to go, Adam! Tras în Baltimore, de ziua sorellei, 22 iunie 2011.

City of Blinding Lights. Am o legătură specială cu piesa asta. Pe lângă faptul că o consider un excelent concert opener, a fost primul sunet pe care l-am auzit de la U2 live la Roma în 2010 (nu au dechis concertul cu ea, dar au băgat-o la soundcheck în timp ce așteptam să intrăm pe Stadio Olimpico, iar în momentul în care Edge a început să facă acel palm muted am fost aruncați cu toții în extaz). Iar în 2005, la Viena, a fost una dintre piesele care mi-au răsunat în urechi multe zile după concert. Rămăsese ca o coloană sonoră a acelei excursii. Varianta aleasă pentru U22 a fost trasă la Nisa, pe 15 iulie 2009.

MLK / Walk On. De la aceste piese nu avem imagini, ci doar sunet. Au fost înregistrate la Zagreb, pe 9 august 2009. MLK este superb, așa simplu, puternic și spiritual.

One. Am mai spus-o, e cea mai bună piesă U2 scrisă vreodată, dar live e una dintre cele mai slabe! Ăsta e un mare paradox pentru o trupa magistrală în concerte. Zic eu că-i vina lui Bono, care o cântă aiurea. Înregistrată la Glasgow, pe 19 august 2009.

Where the Streets Have No Name. Este momentul culminant al oricărui concert U2. Eu am un singur cuvânt pentru prestațiile live ale acestei piese: IZBĂVIRE. Aici avem o înregistrare făcută în Polonia, pe 6 august 2009. Orga sună parcă diferit un pic iar The Edge își face o intrare "târzie", in stilul Zoo TV, toată trupa decolând apoi ca un luxos avion de linie. Momentul dintre prima notă atinsă de The Edge și primul vers rostit de Bono este inegalabil, în general vorbind când ne referim la melodia asta live. Este cel mai intens feeling, care pentru mine nu cred că va putea fi egalat vreodată de orice se va mai compune în muzica asta pe care o consum. Bono se grăbește un pic la primul vers al primului refren, dar se coordonează apoi repede cu The Edge.

UltraViolet (Light My Way). Piesa asta are una dintre cele mai puternice armonii pe care U2 le-a inventat vreodată. A fost înregistrată în Portugalia, la Coimbra, pe 3 octombrie 2010. Din punctul meu de vedere n-ar trebui să lipsească de la niciun concert U2, dar ce să faci când ai tone de melodii super bune? Ce frumos toarce chitara lui Edge înainte de "I remember when we could sleep on stones"...

With Or Without You. Suntem pe Wembley, e 14 august 2009. Ce să mai zic despre melodia asta? Poate doar faptul că partea de final, când Edge se joacă în Re major și Bono mulțumește publicului ca de obicei, este cel mai bun generic de final pentru orice în principiu, nu doar pentru un concert U2. Este cortina perfectă. Magnific felul în care publicul acestui stadion legendar cântă la final.

Moment of Surrender. Am ajuns la Perth, în Australia, pe 18 decembrie 2010. Bono începe cu un snippet din Party Girl. E poate cea mai bună piesă de pe cel mai recent album U2 iar live sună cel puțin la fel de bine. Foarte mișto rap-ul lui Bono de la final.

Out of Control. Primul single al trupei îți face și acum plăcere! Mai știți când spunea Bono "We're a band from the north side of Dublin and this is our first single, hope you'll like it!"? Well, we do! Câtă energie! Iată-i cântându-l la Montreal, vreo 30 de ani mai târziu, pe 9 iulie 2011. Lucian Bute o fi fost la concertul ăsta?

Unknown Caller. Pentru piesa bonus a acestei compilații ne întoarcem pe Wembley, pe 14 august 2009. Am mai spus-o acum trei ani într-un review făcut aici pe blog, dar și în cartea mea: melodia asta avea mare potențial, dar este stricată de refrenul stupizel ca versuri și lipsit de melodicitate. Partea de până la refren este superbă. Solo-ul lui Edge mai salvează ceva.

Este de remarcat faptul că ordinea pieselor de pe cele două CD-uri a respectat în mare partea ordinea în care U2 cântă aceste piese în concerte. Mi-ar fi plăcut să văd în compilația asta Mercy și The Flowering Rose of Glastonbury, dar și mai bine ar fi să le găsim pe viitorul album U2. N-are rost să mă plâng, U22 este cea mai bună lansare oficială a unui material live al trupei de la Elevation Boston 2001 încoace, părerea mea.