Saturday, 16 June 2012

U22 rocks! - Review - Part 1

Vă povesteam acum câteva zile despre această compilație, U22, oferindu-vă și un clip extras din concertul de la Roma la care am fost în 2010. Fanii înscriși pe u2.com au avut ocazia să aleagă 22 versiuni live ale pieselor care i-au impresionat cel mai mult în cadrul U2 360°, cel mai bine vândut turneu din istorie. Una dintre ele a fost Bad-ul prestat la Roma. Între timp am ascultat toată compilația și în cele ce urmează îi voi face un scurt review, piesă cu piesă. Este doar prima parte, în timp ce scriam m-am gândit că ar fi mai bine să postez două articole, pentru că ar fi prea mult odată. În zilele următoare revin cu a doua parte.

Partea mișto nu constă în textele mele, ci în faptul că veți putea asculta fiecare piesă, ba chiar veți putea vedea imagini de la concertul respectiv, în majoritatea cazurilor. Asta pentru că un italian a avut inițiativa de a crea clipuri neoficiale, luând sunetul de pe disc și așezându-l peste imaginile filmate de către diverși la respectivul concert. Grație lui Andrei, același om care m-a susținut în scrierea cărții și al cărui nume este pomenit pe prima pagină la credits, voi avea și eu U22, pentru că el l-a primit în dublu exemplar și-mi va trimite unul la Cluj. Uite-l aici, unul e al meu. Mulțam fain, Andrei!

Am fost foarte plăcut impresionat de modul în care sună melodiile de pe U22, probabil sătul de atâtea bootlegs și dând în sfârșit peste o lansare oficială, cu sunet de mare calitate. Apropo, uitați concertul lansat pe DVD, ăla din Pasadena care a fost transmis live pe YouTube - U22 o să vă placă mai mult. E și normal până la urmă, au fost alese cele mai tari versiuni din diferite concerte, așa cum au făcut cei de la Stereophonics cu al lor Live from Dakota. Piesele sunt foarte intense și conțin diferite elemente inedite care le fac și mai atrăgătoare, vezi snippet-urile din Frank Sinatra pe care le folosește Bono la Until the End of the World și intro-ul de la Streets, un pic diferit față de cum îl face U2 de regulă.

U22 reprezintă pentru mine ocazia de a redescoperi U2 live. Parcă nici vocea lui Bono nu mai are mari probleme. Mi-era dor de un astfel de material, care ne reamintește faptul că U2 este una dintre cele mai mari trupe live din istorie, probabil cea mai mare. Hai acum să parcurgem acest disc și să vorbim mai puțin. Dați click pe fiecare titlu pentru a asculta / vedea prestațiile live. 


Even Better Than the Real Thing. Este prima piesă a discului, așa cum ea deschidea concertele din ultima parte a turneului. Avem aici o versiune diferită de era Zoo TV, mai dansabilă. The Edge este magnific cu acel slide iar tobele lui Larry sunt perfecte pentru un concert opener. Ele fac stadionul să tremure ca la Zoo Station...și apropo, despre ce stadion vorbim: fabulosul Azteca din Mexico City. Concertul a avut loc pe 15 mai 2011.

The Fly. Aici e demență totală. Versiunea asta e o bestie, se apropie foarte mult de Fly-ul din Elevation Boston, socotit de mult cel mai intens ever. Chitara lui Edge este brutală iar la solo avem un un nou exemplu al măiestriei chitaristului U2, care cântă și vocal, lucru foarte greu de făcut în timp ce prestezi un guitar solo. Concertul a avut loc în East Lansing, Michigan, pe 26 iunie 2011. 

Mysterious Ways. Bono a animat această piesă în cadrul U2 360°, aducând noi inflexiuni refrenului (atenție la acel alrriiiiight). Din păcate nu avem și devastatorul solo pe slide pe care The Edge îl făcea în Zoo TV. Oricum, piesa sună foarte bine. A fost înregistrată în Cape Town, pe 18 februarie 2011.

Magnificent. Revenim cu imagini din concert. Acesta a avut loc la Zurich, pe 11 septembrie 2010, pe stadionul Letzigrund pe care juca România la Euro 2008. Frumos, intens, fără greșeală de la cap la coadă. Această piesă va rămâne probabil în setlistul concertelor U2 și în viitor. 

Until the End of the World. Asta e una dintre cele mai tari piese ale compilației. Sunetul și jocul de lumini te trimit în transă, mai ales la guitar solo și la final. Bono îl invocă pe Frank Sinatra, cu ocazia celor 13 ani scurși de la moartea acestuia. Vorbim tot de Estadio Azteca din Mexico, dar cu o zi mai devreme față de Even Better Than The Real Thing. Era 14 mai 2011. "Frank, is it the end of the world?" "It's up to you, New York!". Nu o să vă dezlipiți prea curând de acest clip. În general vorbind este cel mai tare outro al unei piese live U2, fără discuție, iar versiunea asta e cea care se apropie cel mai bine de Zoo TV-ul din Sydney. Atenție cum rage chitara lui Edge pe ultimele secunde, ca un animal rănit. Absolut magnific.

I Still Haven't Found What I'm Looking For. Cu siguranță singurul motiv pentru care nu au optat pentru varianta de la Roma a fost faptul că U22 este o compilație audio și nu video. Altfel cu siguranță ar fi preferat minunăția care a avut loc în capitala Italiei și la care am fost un foarte fericit martor. Aici ne aflăm la Johannesburg, pe 13 februarie 2011. Indiscutabil, este piesa pe care fanii U2 cântă cel mai frumos la concerte. Hugh Masekela se alătură trupei la final; dânsul este un renumit trompetist sudafrican.

Stay (Faraway, So Close!). Absolut minunat. Acustic cum ne-au obișnuit, pe Gibson-ul J-200 al lui Edge. Se aude foarte clar, coardele alea pârăie de noi și bune ce sunt. Piesa a fost înregistrată la Chicago, pe 5 iulie 2011.

One Tree Hill. Oh, ce vremuri, The Joshua Tree era! Unde putea fi cântată melodia asta dacă nu în Auckland, Noua Zeelandă? Doar pentru acest tărâm a fost compusă și pentru un fiu al său. Suntem pe 26 noiembrie 2010. 

Beautiful Day. Tras aici lângă noi, la Zagreb. Ei au avut stadion să găzduiască U2, mama lor! Las' că și noi avem acum. Intro-ul este foarte frumos. Bono spune acele cuvinte pe care le rostește în Miss Sarajevo, numai că folosește limba engleză de data asta. O lijepa, o draga, o slatka slobodo, adică frumoasă, dragă, dulce libertate. Eram în 10 august 2009.

Elevation. Nu mai sunt fanul acestei piese, n-aș vrea s-o mai văd în viitoarele turnee U2. E drept că antrenează publicul, dar pe mine m-a cam plictisit. Este trasă în Germania pe 3 august 2009.

Bad. Înregistrat pe Olimpico din Roma pe 8 octombrie 2010, am povestit deja destul despre concertul la care am asistat. La final avem un snippet consistent din All I Want is You. Bono își agață de gât o chitară care, culmea, se aude la un moment dat. Asta dupa ce la început o cam belmejise în italiană. E foarte intens acest Bad, aduce cu ăla din Elevation Boston, 2001. 

O să revin cu partea a doua a acestui minunat U22. De fapt azi am vorbit de CD1, urmează CD2. Rămâneți pe frecvență.