Monday, 11 June 2012

Standing ovations for the greatest clay court player in history

Așa cum am pronosticat, Rafa Nadal a câștigat finala de la Roland Garros, pierzând set cu Nole, deși până în finală nu cedase vreunul. Păcat că acest meci a fost întrerupt de ploaie de atâtea ori. Cred că e cazul să existe variante cu joc în sală sau să se acopere arena principală, atât la Paris cât și la New York, unde se joacă turnee de Grand Slam și nu există acoperiș. Dar să trecem peste asta și să-l aplăudăm pe cel mai mare jucător pe zgură din toate timpurile, Rafa Nadal!

Deja o spun cifrele, foarte multe cifre, nu e doar o chestie subiectivă. Rafa a câștigat a 7-a oară la Roland Garros (52 victorii, o singură înfrângere). Mai multe despre uluitoarele sale performanțe pe zgură puteți citi aici. Sau despre întreaga carieră, care poate deveni mai mare ca a lui Federer, aici. Senzațional este faptul că pe el nu pare să-l intereseze toate astea. Nadal vrea doar să câștige următorul meci și următorul turneu, dar mai ales să-și îmbunătățească mereu jocul.

Anul trecut, în finala cu Federer, pe Rafa îl bușea plânsul când avea minge de meci. Acum s-a abținut până după ultima minge.