Monday, 4 June 2012

Extraordinar: am văzut-o pe Melissa Leo!

Dacă ar fi venit cineva să-mi spună "Bogdan Anghel, pe cine ai vrea să vezi pe viu azi, pe Melissa Leo sau pe regina Angliei?" (că tot a fost paradă ieri cu ocazia celor 60 de ani de domnie), ce credeți că aș fi ales? Aș fi mers fără doar și poate pe opțiunea Melissa, pentru că ea măcar a luat un Oscar și un Glob de Aur pe barba ei, în timp ce regina s-a nimerit să se nască într-o anumită familie, iar pe mine "altețele" astea nu mă fascinează câtuși de puțin.

Sorella a fost ieri la paradă și a înghețat degeaba sperând să vadă băbăciunea regală. De asta am făcut paralela (una oarecum forțată, recunosc), mai ales că subiectul a fost prezentat ieri live pe toate canalele. Dar să revenim la Melissa. Tot de la TV am aflat că e invitat surpriză la TIFF, adusă de la București, unde în perioada asta trage un film. Măi să fie, nu puteam rata așa ceva! Pe ea o pomenisem de mai multe ori aici pe blog (uite când și cum). Trebuie spus că în ultimii ani Melissa a fost nominalizată Oscar pentru rol principal (Frozen River), a câștigat Oscar și Golden Globe chiar anul trecut pentru rol secundar (The Fighter) și a fost nominalizată Emmy pentru Mildred Pierce, unde joacă alături de Kate Winslet. Mai mult decât atât, a jucat în super filmul 21 Grams, în Righteous Kill (alături de Pacino și De Niro) și, mai apoi, din nou alături de Robert De Niro în Everybody's Fine. Deci ținând cont numai de aceste aspecte, oare cât de fascinant este s-o vezi pe ființa asta de la câțiva metri? Pentru mine a fost absolut extraordinar.

Am mers cu mama aseară la cinema Victoria de pe Eroilor, acolo unde Melissa urma să-și facă apariția. Organizarea a lăsat un pic de dorit: inițial ni s-a spus să așteptăm, pentru că se blocase sistemul și nu știau câte locuri libere mai sunt în sală, apoi ni s-a spus că de fapt nu mai sunt deloc, dar când dădeam să plecăm a venit altcineva să ne spună că putem cumpăra bilete! Aleluia. Am luat și am intrat, prinzând locuri pe rândul 2. Melissa a apărut pe scenă, alături de directorul TIFF, Tudor Giurgiu, vorbind puțin înainte de scurt metrajul The Sea Is All I Know (în care joacă, desigur) și mai mult la final, când publicul i-a pus întrebări.

Melissa a vorbit foarte degajat, modest, cald. A spus că limba română i se pare cea mai grea limbă străină pe care a auzit-o (de acord). Nu cred că a venit cu gărzi de corp și n-am observat nicio urmă de vedetism la ea. A recunoscut că e greu să vorbești după un film ca The Sea Is All I Know (este extrem de dur, aș spune chiar devastator). Melissa joacă (așa cum pe mine personal m-a obișnuit) un rol de femeie dură, hârșâită, nepăsătoare în legătură cu felul în care arată, fumătoare, etc. Vă recomand acest scurt metraj (ține doar 28 de minute).

Când voi citiți aceste rânduri sunt în drum spre restaurantul Napoca 15 (am fost și ieri acolo), unde Melissa va prezenta un masterclass de la ora 10.30. Puteți să vă prezentați dacă doriți, este deschis publicului larg. Nu știu când vom mai avea ocazia să vedem un actor de calibrul Melissei în carne și oase, mai ales cu posibilitatea de a interacționa.

La final că las cu două clipuri. În primul o puteți vedea pe Melissa primind Globul de Aur pentru rolul din The Fighter (click aici), iar în cel de-al doilea primind Oscarul pentru același rol. Momentul a fost unic și a intens discutat după; poate vă aduceți aminte de anul trecut: Melissa a încălcat pretențioasa etichetă a Oscarurilor, spunând cuvântul fucking pe scenă. Este o femeie foarte plăcută și un mare actor, deși a explodat mai târziu (acum are 51 de ani). Poze făcute de mine ieri puteți vedea aici. Dacă fac și azi la Napoca 15 voi reveni cu respectivele imagini.