Thursday, 24 May 2012

Îndrăgostit de Cluj de 16 ani

Pentru că nu cred că v-am povestit întreaga istorie a afinității mele cu orașul în care locuiesc, m-am gândit s-o fac acum, pe scurt. Sunt la Cluj de 3 ani, dar îl iubesc din 1996.

Atunci am ajuns prima oară aici, într-o excursie de weekend organizată de liceul la care învăța cel mai bun prieten al meu din Câmpina. Aveam 17 ani. A fost dragoste la prima vedere cu orașul. mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam. Nu mai rețin foarte multe detalii de atunci, doar că am fost de două ori în discoteca Black Horse (sau Blue Horse, Black & White, ceva de genul), aflată undeva pe lângă facultatea de drept. Credeți sau nu, pe vremea aia dansam (vorba vine) și am făcut ca toți dracii pe Firestarter, încercând să-l imit pe Keith Flint. Probabil dacă făceam așa prin vreo discotecă din sud îmi luam bătaie de la băieții de băieți care-și marcau teritoriul. Era super hit piesa la vremea aia; chiar și astăzi o mai ascult și o consider una dintre cele mai agresive, perfectă pentru a-ți descărca nervișorii.

Un an mai târziu, înainte de bac, am avut o mică idilă cu o colegă de liceu, care urma să dea la medicină în Cluj. Mă gândeam să dau și eu la facultate aici, însă asta urma să se întâmple abia în 1998. N-am intrat la facultate din prima (atunci nu era ca acum, când intră orice retard la facultate, fără examen) așa că era musai să nu mai ratez în al doilea an. Am dat examen în Ploiești, București și Cluj, asta după ce cunoscusem o mănăștureancă la mare, la Neptun. Am ținut cu ea legătura prin scrisori, că nu aveam nici net nici telefoane mobile pe vremea aia. Dosarul meu de admitere a ajuns la Cluj printr-un jucător al lui U, frate cu o prietenă a prietenei mele. I l-am dat prin gard pe fostul stadion Ilie Oană din Ploiești, la un meci Petrolul - U. Am venit aici în septembrie, la examen, și am stat o săptămână întreagă. N-am luat admiterea, am rămas student la Ploiești, dar măcar mi-am osificat dragostea pentru oraș. Stăteam într-un apartament aflat pe malul Someșului, care dispunea și de o biclă (sau biță cum se spune pe aici), cu care m-am plimbat de câteva ori prin oraș. Două luni mai târziu am mai venit o dată la Cluj, pentru un weekend.

A 4-a mea descălecare aici a avut loc 5 ani mai târziu, în 2003. Eram în vizită la niște prieteni pe care îi cunoscusem într-o excursie în Franța. Ei stau în cartierul Bună Ziua (și nu în Zorilor cum îi tot dădeam eu aici pe blog după ce m-am mutat la Cluj). Acum 9 ani când i-am vizitat m-am îndrăgostit de apartamentul lor. Din bucătărie vedeau tot Clujul de sus (de pe Feleac cum ar veni), iar noaptea mai ales era nebunie. Între timp s-au construit și alte blocuri în zonă și s-a dus priveliștea, dar le-a rămas cea dinspre sud, cu Feleacul și drumul de intrare în Cluj. La fel, foarte frumoasă.

Au trecut apoi 6 ani fără să mai vin prin Cluj. Când am revenit eram deja hotărăt să mă mut. În mai 2009 am poposit aici pentru 5 zile, pentru a lua pulsul orașului, iar două săptămâni mai târziu mă mutam cu totul. Restul e istorie. Voi fi mereu îndrăgostit de apusul văzut din Gruia, de priveliștile cu orașul de care ai parte la Cetățuie sau pe Feleac (aceasta din urmă rivalizând fără dubii cu cele cu L.A.-ul pe care le vedeți în filme), de străduțele înguste, cafenele și puburi, de viața culturală, de clima și curățenia de aici și mai ales de calitatea umană. Asta ca să enumăr doar o parte dintre lucrurile care mă atrag la Cluj.