Tuesday, 20 March 2012

Puțină terapie intercontinentală

Am o eroină personală, i-am tot spus asta. O prietenă din New York care în curând va obține green card-ul după 5 ani foarte grei, timp în care n-a mai fost în România. E genul plin de viață, optimist, n-ai spune că are angoasele ei care, la naiba, sunt inevitabile în condițiile date. După ce am plecat de la sfaturi legate de acest blog, am discutat aseară cu ea pe îndelete despre anxietate, panică, depresie, stres, despre ce sunt ele și cum se mănâncă, despre cum te apasă metropola și cum faci să cazi mereu în picioare.

A făcut mai mult decât o ședință la psihoterapeut și cred că amândoi aveam nevoie de discuția asta. Ne-a venit la fix. I-am spus că singurul lucru care mă reține să mă mut la New York este teama de a nu o lua pe ulei acolo. Psihic adică. I'm scared shitless, pe americănește, iar pe ea tocmai din acest motiv o admir atât de mult. Că a rezistat în marea metropolă. Nu mi-e frică să nu mor de foame, nu mi-e jenă că-s român, nu mă tem de teroriști, nu-s speriat de bombe sau de muncă. Nimic din toate astea nu mă reține să locuiesc la New York. Mi-e frică însă să n-o iau cu capul. Presiune, stres, panică, minunatele daruri ale secolului. Dar o să le învingem și pe astea, e inevitabil.

La finalul discuției am tot ascultat piesa de mai jos. Așa mi-a venit, n-am găsit altă rimă. Ce variantă live puternică, absolut senzațională. Compusă și cântată de un om care a trecut prin toate la viața lui: abuz de droguri și alcool, 3 pachete de țigări pe zi, depresie, boală mentală, probleme de self-esteem, obezitate. Mai e și altceva? Cică și-ar fi revenit de când e cu actuala soție. Îi doresc să-și mențină direcția.

Alina, thank you!