Friday, 2 March 2012

Pe Charlize Theron o prind rolurile deprimante

Am văzut-o în atâtea roluri triste, violente, pline de traume și tot tacâmul, dar asta nu înseamnă că nu este o actriță foarte bună, ci e doar o simplă constatare. Aduceți-vă aminte numai de The Devil's Advocate, Sweet November, Monster (pentru care a luat Oscarul) sau The Burning Plain, la care voi adăuga alte două filme văzute zilele astea.

Dar înainte de vorbi despre filmele lui Charlize trebuie să vă mai prezint câteva. Am văzut la cinema The Grey și afirm că este poate cel mai fain film despre supraviețuire în pustiu pe care-l văd de la Cast Away-ul lui Tom Hanks. În rolul principal este Liam Neeson, impecabil ca de obicei. Filmul are suspans, franchețe de o duritate șocantă, o subtilă poveste de dragoste în fundal (dacă îți scapă o scenă de 3 secunde îi pierzi sensul cu totul), un soundtrack foarte bun plus un final în coadă de pește, așa cum se recomandă mai mereu. Sau în coadă de lup, mai bine zis. Sunt sigur că trailerul este suficient pentru a vă convinge.

Oameni buni, am văzut și The Descendants, film care a câștigat Oscarul acum 5 zile pentru cel mai bun scenariu adaptat (a existat o carte mai întâi) și a mai avut alte 4 nominalizări. Ce pot să spun, dacă filmul ăsta primește atâta atenție, atunci cinematografia americană și a ei Academie nu se îndreaptă într-o direcție bună. Filmul mi s-a părut absolut banal, iar Clooney nicidecum atât de mirobolant încât să fie propus la Oscar de rol principal. Am remarcat-o numai pe Shailene Woodley și îi doresc să confirme în viitor.

Am așteptat Machine Gun Preacher cu ceva interes. Nu pot spune că m-a dezamăgit dar nici nu m-a lăsat paf. Filmul prezintă povestea adevărată a lui Sam Childers, un fost pușcăriaș american, ajuns mare filantrop și luptător pentru copiii din Sudan, într-un mod care-l surclasează chiar și pe Bono de la U2. În rolul lui Childers este Gerard Butler, iar soția acestuia este jucată de minunata Michelle Monaghan (aplauze). Din păcate am rămas cu senzația că scenaristul a cam ars etapele, trecând cam repede de la existența violentă a lui Childers la brusca lui convertire, de la viața liniștită pe care o avea în State la plecarea în Africa și de la sărăcie la bogăție.

Columbus Circle este un thriller destul de scurt și alert care se petrece la New York (aplauze din nou), în faimoasa piață (vezi numele filmului) aflată în colțul de sud-vest al Central Park, acolo unde se află și clădirea lui Trump pe care am menționat-o când am prezentat filmul Tower Heist. Cu ocazia asta l-am văzut pe Giovanni Ribisi într-un rol normal, că numai personaje deraiate portretiza în ultima vreme. Iată cum arată Columbus Circle, văzută din interiorul unui mall de unde mi-am cumpărat 2 DVD-uri cu Foo Fighters în 2008.

Ok, am ajuns la filmele cu Charlize. La început vă recomand Young Adult - nu știu dacă e comedie sau dramă. Scenaristul și regizorul au făcut echipă și pentru Juno, așadar poate vă faceți o idee prin comparație. Charlize joacă rolul unei scriitoare plictisită de viață, căreia i se scoală subit să-și recucerească iubitul din liceu, acum căsătorit și proaspăt tătic (Patrick Wilson). Mi-a plăcut faptul că Theron are în film un BlackBerry identic cu al meu (vezi foto).

North County este un film din 2005, ce povestește un caz real de hărțuire sexuală și procesul aferent. Charlize Theron și Frances McDormand au fost nominalizate la Oscar pentru rolurile lor. Li se adaugă, într-o distribuție cu totul remarcabilă, Woody Harrelson, Richard Jenkins, Jeremy Renner (toți trei aveau să primească nominalizări Oscar în anii ce au urmat), Michelle Monaghan (o da) și Amber Heard, o puștoaică la acea vreme. Apropo, săptămâna trecută spuneam că vom vorbi despre filmele lui Amber. E drept că am văzut multe dintre ele, dar nu e cazul să facem un articol pentru asta, pentru că până acum nu a avut niciun rol mare. O lăsăm să mai crească (îi puteți studia filmografia aici).

Weekend fain!