Saturday, 3 March 2012

O surpriză plăcută: Charm School, ultimul album Roxette

Știu că pop-rock-ul prestat de oamenii ăștia poate fi ușor ironizat de roacării periculoși (dacă Bon Jovi reprezintă "muzică de pizde", nici nu vreau să mă gândesc ce se spune despre Roxette), dar această falsă duritate e o prostie și n-are nimic de a face cu o adevărată critică muzicală. Am explicat mai demult ce înseamnă Roxette pentru mine, o trupă pe care o ascult de vreo 20 de ani deja. La vară vor veni să cânte pe Cluj Arena și cred că voi fi prezent, mai ales că ultimul lor album (lansat de un an deja) m-a impresionat plăcut.

Am dat peste el ieri, oarecum întâmplător și m-a convins de la prima ascultare. Nu se poate spune că aduce chestii noi, dar nici nu cred că asta s-ar fi vrut de la o trupă ca Roxette. Per Gessle rămâne același songwriter pe care l-am apreciat mereu. Recomand în special No One Makes It On Her Own, I'm Glad You Called, Only When I Dream, In My Own Way și Speak to Me, pe care o puteți asculta mai jos.