Tuesday, 27 March 2012

La bibliotecă

Mi-am făcut abonament la Biblioteca Octavian Goga, aflată la 5 minute de blocul meu. Merg acolo să studiez pentru cursul de life coach la care m-am înhămat. Nu se compară cu studiul de acasă, unde intervin tot felul de distracții și multă letargie. Însă nici la bibliotecă nu beneficiezi de un mediu propice 100% studiului, pentru că deh, clujenii sunt și ei tot români.

Azi de exemplu am plecat destul de repede pentru că efectiv nu mă puteam concentra. A fost mai aglomerat ca de obicei și zgomot non-stop: laptopuri deschise, sunetele de welcome ale Windows-ului (pune-ți căști sau ia-i sonorul, boule!), scaune hârșâite de podea, sticle de suc deschise, trafic serios pe ușă, tușit, strănutat, celulare vibrând mut sau nesimțite trăncăneli în șoaptă (pe mine mă disperă mai mult șoptitul decât vorbitul la intensitate normală - dacă tot e să vorbească cineva când încerc să dorm sau să studiez prefer s-o facă cu sonorul clasic, fiindcă plescăitul buzelor îmi sparge nervișorii). Mi-au pus capac doi melteni care începuseră să râdă în hohote. Bine, ei râdeau pe înfundate, dar se auzeau în toată splendoarea. Băi, țărăneilor, dacă aveți nevoie de o pauză, ieșiți pe hol la o țigară sau mergeți pe foarte frumoasa terasă (vezi poza făcută de mine chiar de acolo), aerisiți-vă creierele, hliziți-vă până crăpați, apoi reveniți la citit. Sau plecați dracului direct acasă. Chiar nu mai pot tolera nesimțirea și prostia.

Acum nu vreau să credeți că e un mediu foarte dificil acolo. Chiar îmi place să învăț la bibliotecă și realizez că nu poate exista o liniște perfectă, dar azi a fost o zi proastă, care m-a făcut să mă gândesc la bancul de mai jos.

Cică vine o blondă la bibliotecă și îi spune supraveghetoarei:

- Aș dori o porție mare de cartofi prăjiți, un double cheese și o Cola!

-....?! Domnișoară, aici este o bibliotecă!

La care blonda:

- Ah, mă scuzați! Apoi adaugă în șoaptă:

- Aș dori o porție mare de cartofi prăjiți, un double cheese și o Cola!