Friday, 30 March 2012

The Vow

În ultima săptămână am văzut un singur film, în rest mă delectez cu revederea serialului Seinfeld (am ajuns la seria a 3-a). Ah, am încercat să văd și Man on the Moon (sunt fan Jim Carrey iar ăsta îmi scăpase) dar nu am rezistat până la final. Prin urmare, în această seară de vineri mă prezint cu un singur film, romantico-siropos, inspirat dintr-un caz real.

Curvăsărism politic

42 de primari PDL s-au mutat la PNL. 42! Deci cam unul pe județ. Precum șobolanii care simt că se scufundă vasul, au tăiat-o repede. Iar voi mai credeți în doctrine, dreapta și stânga, liberalism, socialism, lăbărism? Voi mergeți la vot anul ăsta? Ca să alegeți pe cine? Stați acasă, oameni buni, sau anulați-vă votul, e cea mai bună replică pe care această clasă politică o poate primi. 

Sei unico, Alex

"Cert este că la plecarea lui Alessandro Del Piero, Juventus ar trebui să retragă nu doar un număr de pe tricouri, ci şi una dintre dungile negre de pe piept. De douăzeci de ani, el reprezintă sensul acelei tinereţi din denumirea clubului." Articolul integral aici.

Thursday, 29 March 2012

Hijóp

Unul dintre DJ-ii mei preferați, Chicane, va lansa în curând un nou album: Thousand Mile Stare. Omul tocmai și-a postat Facebook piesa preferată de pe acest nou material, care m-a lovit și pe mine din prima. Se cheamă Hijóp și o puteți asculta mai jos. Nici cu Sólarupprás nu mi-e absolut deloc rușine. Se pare că a ales numai titluri funky pentru noile piese. Contează însă doar faptul că acestea sună într-un mare fel.

EA Sports lansează UEFA Euro 2012

Pe 24 aprilie apare noul joc, care de data aceasta va fi disponibil sub forma unui expansion pack ce se adaugă la FIFA 12, nu va mai reprezenta un joc de sine stătător. Patch-ul va costa 16 lire și se va putea descărca de pe site-ul EA Sports. Pe torente va fi moca, desigur. Detalii aici

Wednesday, 28 March 2012

Nu căuta dragostea, pentru că ești dragoste

Dacă tot e miercuri și avem articole spirituale, nu pot să nu dau mai departe o minunată idee publicată azi pe Facebook de Neale Donald Walsch

A alege vs. a reacționa

Citeam ieri într-o carte despre coaching (căreia trebuie să-i fac un review în curând, pentru curs) un principiu peste care am dat și în scrierile spirituale parcurse de mine în ultimii ani. Spunea acolo că un coachee, adică un client, vrea să fie învățat să aleagă ce i se întâmplă, nu doar să reacționeze la asta. Ar fi o schimbare fundamentală pentru fiecare dintre noi dacă am crea în mod conștient cea mai mare parte a realității noastre, în loc să trăim cu impresia că altceva sau altcineva o formează și noi doar reacționăm la asta, după cum putem.

Tuesday, 27 March 2012

La bibliotecă

Mi-am făcut abonament la Biblioteca Octavian Goga, aflată la 5 minute de blocul meu. Merg acolo să studiez pentru cursul de life coach la care m-am înhămat. Nu se compară cu studiul de acasă, unde intervin tot felul de distracții și multă letargie. Însă nici la bibliotecă nu beneficiezi de un mediu propice 100% studiului, pentru că deh, clujenii sunt și ei tot români.

Monday, 26 March 2012

Care e faza cu ambalajul cămășilor și șosetelor?

Vreau să-mi explice careva de ce cămășile noi se ambalează în halul ăla pe care-l cunoaștem cu toții. De fiecare dată stau minim 5 minute să scot catralionul de bolduri (care găuresc materialul), agrafe, cartoane, gâtiere, cotiere, plasticuri, folii și hârtii care blindează săracuța cămașă. Apoi o probez cu teama să nu-mi fac vreun piercing accidental cu un bold uitat pe undeva.

And the winner is...

Apropo de dilema asta

Tom's Restaurant

Dacă ați urmărit Seinfeld, acest nume vă apinde beculețul (apropo, eu mi-am descărcat tot serialul, pe care l-am urmărit în anii '90, iar acum îl revăd). Tom's Restaurant este localul new-yorkez în care cei 4 protagoniști serveau masa, deși trebuie să știți că toate filmările aveau loc la Hollywood și nu la New York. Am aflat asta chiar acolo, în 2008, când am mers să mănânc în celebrul local aflat pe Broadway. Aseară am mai aflat ceva legat de Tom's Restaurant.

The Rich Hooker

A guy is hanging out in his favorite bar when he spots a fabulous babe walking in on the arm of some ugly dude. He asks the bartender about her and is surprised to discover that she's a prostitute. He watches her the rest of the night, amazed that someone so attractive could be available to him.

Sunday, 25 March 2012

Ce ați face cu un buget de 2.5 milioane euro?

Se presupune că sunteți primarul orașului București și aveți acest buget pe mână. Cum l-ați aloca? Se dau următoarele variante:

Stand Up Comedy cu Dragoș Pop

Aseară am fost la Teatrul Național (în premieră pentru mine) cu niște prieteni. La cel din Cluj mă refer, desigur. A fost interesant, apreciez mult entertainerii care pot capta atenția unui mare grup de oameni. Iar dacă îi fac să râdă în hohote cu atât mai bine. 

Saturday, 24 March 2012

Câte fețe de prichindei aveți în listele de socializare?

Anul trecut am scris treaba asta, cu riscul să-mi atrag mari antipatii. Din păcate nimic nu s-a schimbat iar cantitatea de pruncaleți care îmi invadează retina este cel puțin constantă, ca să nu spun în creștere. Am ajuns să șterg oameni de pe Facebook pentru simplul motiv că foloseau această rețea de socializare exclusiv pentru a-și face copiii vedete. Iar pe mine nu mă interesează câtuși de puțin asta, scuzat să-mi fie cinismul.

Aleluia! Maidanezii ne-au mai salvat de un suflet rău

Avea doar 6 ani, dar în mod cert acest copil era posedat de Satana. Cum stăm cu sterilizările alea? Aud că în 5 ani nu vom mai avea maidanezi care să exorcizeze răul din noi.

Friday, 23 March 2012

Lunch Box City arată și mai bine

Dacă n-ați mai trecut pe acolo în ultima vreme, la următoarea vizită veți constata că au renovat. Mesele au acum un design și mai primitor. Au schimbat și cardurile de fidelitate iar acum totul se contorizează mult mai eficient, plus că se semnează contract între clientul care beneficiază de card și restaurant. 

Au cumpărat un zoo

Filmul pe care vi-l recomand săptămâna asta se cheamă We Bought a Zoo și îi are în rolurile principale pe Matt Damon și pe Scarlett Johansson. Matt joacă rolul unui văduv care caută o schimbare, prin urmare cumpără o proprietate aflată departe de lumea dezlănțuită, numai că acea proprietate conținea și o grădină zoologică, pe care oamenii se apucă să o restaureze. Filmul are mai multe momente triste și vesele, dar și câteva replici memorabile.

Era clar c-o fac și p'asta

După ce am spus cât de mult mă umple de viață această piesă, era musai s-o încerc și eu. Păcat că unele dintre cele mai bune melodii ale unor trupe sunt doar B-sides, așa că trebuie să le propagăm cât de bine putem.

Thursday, 22 March 2012

E timpul să mai recomandăm niște muzici

Mi s-a mai întâmplat să descopăr piese super mișto pe coloana sonoră a unui joc Fifa. În ultima ediție, Fifa 12, am descoperit-o pe italianca Tying Tiffany, o tipesă care a cântat la bas prin diverse trupe de prin Europa, apoi vocal. Ia uitați ce cântec marfă are. Chitară, tobe, ritm, te prinde iremediabil din prima.

La primul meci pe Cluj Arena

Aici am stat
Abia acum, după 6 luni de la inaugurare, am apucat să merg. A fost a doua oară când am intrat pe Cluj Arena, prima dată fiind cu ocazia zilei porților deschise de astă-toamnă. Meciul a fost minor, U Cluj - Astra, dar atmosfera relaxată și vremea foarte faină. Ce pot spune? Deși U a câștigat, galeria este cu 2-3 clase peste jucători. Știu că i-am înjurat deseori și încă afirm că-s foarte periculoși la o adică, dar modul în care cântă pe stadion este demn de toată lauda. Cluj Arena arată superb, însă gazonul este jalnic. Ia priviți ce gol s-a dat ieri:

Wednesday, 21 March 2012

Ieși din zona de confort

Fiecare om dispune de propria zonă de confort, reprezentată de acele lucruri familiare, aflate în mod constant în universul său, în lipsa cărora devine agitat și nesigur. Pentru a putea realiza lucruri constructive în viață, care te scot din mediocritate și te ajută să te dezvolți, e musai să ieși din zona de confort, lucru care pentru mulți nu este ușor de făcut. Nu este ușor pentru că așa ni se pare, dar putem alege să privim altfel treaba asta.

RET - o metodă rapidă și eficientă de a înlătura anxietatea

* cu un bonus consistent despre atacurile de panică

Am descoperit recent chestia asta. RET vine de la Rapid Eye Technology și este o metodă asociată cu starea de REM sleep, acea perioadă a somnului în care visele sunt foarte vii, iar ochii ni se mișcă rapid, acest proces fiind esențial pentru a ne elibera de tensiunile acumulate în perioada activă. Dacă ești privat de REM sleep pentru o perioadă semnificativă, poți crăpa, atât de important este acest proces. Și uite așa s-au gândit niște oameni inteligenți că putem înlătura stresul oricând, folosind mișcarea rapidă a ochilor și când suntem treji.

Tuesday, 20 March 2012

Pe asta o punem la Satire sau la Jokes?


A nu ști să dai greș

Există un singur film la care îmi dau lacrimile de fiecare dată când îl văd, asta în condițiile în care am văzut ceva filme până la vârsta asta. N-ați ghici care e nici din 100 de încercări, așa că vă spun eu. 

Adi Hădean va purta torța olimpică

Exact acum 2 săptămâni îl menționam pe acest domn pe blog, alegându-mă cu o invitație să-i testez calitățile de bucătar. Ceea ce am și făcut. Azi aflu că Adi Hădean va purta torța olimpică în drumul ei către stadionul din Londra. Oameni buni, cât de tare e chestia asta? Aplauze!

Salonul de frumusețe I Love Cluj

Nu mai urmăresc de mult această pagină, din motive pe care le-am explicat. Prea mult sirop, prea multe lucruri care n-au legătură cu orașul. Azi am dat click din nou și ce să zic...așa ceva?! Uitați-vă cum arată pozele de profil, zici c-ai intrat pe salonul de manichiură și pedichiură de la colțul blocului, pe site-ul fashion al hipsterițelor care merg în Obsession sau pe cel al unei florării. Au adaptat până și culoarea la cea a siropului! De ce? Care e legătura cu orașul?

Puțină terapie intercontinentală

Am o eroină personală, i-am tot spus asta. O prietenă din New York care în curând va obține green card-ul după 5 ani foarte grei, timp în care n-a mai fost în România. E genul plin de viață, optimist, n-ai spune că are angoasele ei care, la naiba, sunt inevitabile în condițiile date. După ce am plecat de la sfaturi legate de acest blog, am discutat aseară cu ea pe îndelete despre anxietate, panică, depresie, stres, despre ce sunt ele și cum se mănâncă, despre cum te apasă metropola și cum faci să cazi mereu în picioare.

Monday, 19 March 2012

Anul 2020, ora de română

- Așadar, copii, amintiți-vă legea de bază a punctuației: după semnul smile, nu se pune virgulă! 

Și mai am unul, auzit vineri seara la o bere:

Sunday, 18 March 2012

Noul WTC domină skyline-ul din Lower Manhattan

Au apărut imagini noi, făcute din One WTC. Ia uitați ce splendoare:

I se spune boala secolului

Depresia este o boală foarte urâtă. Nu e mortală, nu e incurabilă, dar poate fi experimentată ca iadul pe pământ. Mă refer desigur la depresia adevărată, patologică, nicidecum la simplistele versiuni în care facem pe deprimații, când ne părăsește vreun partener sau chestii de gen. Aia nu e depresie, oameni buni, ci doar o stare temporară de tristețe. Ca să vă faceți o idee adevărată despre această boală și cum puteți să luptați împotriva ei după ce o identificați, recomand acest articol.

Saturday, 17 March 2012

În lumină

Super piesă de la OCS, foarte ușor de cântat: Eadd9 (022102) cu Am6 (x02212) - doar la prima bucată cu "Nu arunca nicio vorbă în vânt" ridicați degetul mic de pe prima coardă și rămâneți cu E și Am, apoi C (x32010) și E (022100) la a doua bucată cu "Nu arunca nicio vorbă în vânt". Guitar for dummies can make great songs!

Ziua cocalarilor

Prima zi de weekend primăvăratic a scos din hibernare toată fauna nevăzută a Clujului. Sunt consternat, pe bune. N-am văzut atâția cocalari în aproape 3 ani de când locuiesc aici.

Friday, 16 March 2012

O dramă, un film de război și un horror

Cu ele mă prezint în această seară de vineri. Începem cu filmul făcut după romanul cu același nume scos în 2005 de Jonathan Safran Foer: Extremely Loud and Incredibly Close

Cine mai merge la vot mă'sa-i curvă

Nu poți fi întreg la bibilică dacă mai ai încredere în vreun politican și dacă mai pui ștampila pe vreunul, indiferent cine ar fi el sau de la cel partid. Vadim și Becali s-au aliat (din nou) astăzi, după ce la un moment dat asistam la replicile de mai jos. Iar acum 3 ani la europarlamentare ne spamau prin sms-uri inepte să-i votăm la pachet.

Thursday, 15 March 2012

Alina Gorghiu va lucra la Realitatea?

UpdateAlina Gorghiu Bogdan nu este vorba despre ceva constant. Voi fi moderator sambata, ora 15.00 in cadrul emisiunii Fabrica la Realitatea TV. Multumesc pentru urare!

De fapt o face deja, eu acum am aflat. Cea mai hot femeie din politica românească demonstrează ceva curaj prin manevra asta și va fi foarte interesant s-o urmărim. Cu imparțialitatea nu știu cum o să fie, rămâne de văzut. În altă ordine de idei, unii susțin că Realitatea a devenit post băsist. A + B + C = ?

Revista presei - Gâdea vs. MRU

Confruntarea a fost pe larg analizată în presă (da, a fost o confruntare, nu un interviu). În afară de Jurnalul, care face parte din grupul Intact, toată lumea a semnalat penibilul în care a căzut Mihai Gâdea și modul în care a fost dominat clar de MRU. Deh, e ușor să latri în lipsă, e mai greu cu un adversar în față. Și e cu atât mai frumos cu cât acesta te face prin calm, fără invective sau zgomot. 

Wednesday, 14 March 2012

Da, aș închide un astfel de grup media dacă aș putea

În cazul în care mai aveați nevoie de vreo dovadă că tot ce ține de grupul Intact înseamnă mizerie și manipulare: priviți pe rând cele două clipuri de mai jos, via http://www.inpanamea.ro/. Comentariile sunt de prisos.

Cu ce se mai ocupă Badea

Asta în timp ce latriniștii de la A3 îl înjură pe Ungureanu (care a arătat ceva balls prin prezența în sine plus prezența de spirit de la Sinteza Zilei de aseară) iar la B1 Turcescu și alții fac mișto (nu fără argumente) de pseudo-jurnalistul Gâdea. Singura concluzie: trageți singuri concluziile, formați-vă propriile păreri, nu vă lăsați influențați de spălătorii de creiere de tot felul. Ah, da, spuneam de Badea și de ocupațiile lui:

Cover la cerere: The Road to Mandalay

M-a rugat cineva să înregistrez cover-ul ăsta și m-am executat cu promptitudine. L-am tras cu un semiton mai jos decât originalul lui Robbie, că și așa vocea mea e de baltă, iar în prima jumătate l-am cântat într-un tempo mai slow, pentru a-l diferenția un pic. Am încurcat un acord la finalul primului refren, dar m-am corectat repede. Cine vrea acordurile să mă anunțe, piesa este foarte playable. 

Dragostea nu înseamnă suferință

Acum câteva săptămâni vorbeam despre convingerile adânc întipărite în conștiința noastră. Una dintre ele, fie că realizați sau nu, fie că o verbalizați sau nu, este că dragostea înseamnă suferință. Cum am ajuns noi la ideea asta? În primul rând prin experiențele proprii, iar apoi prin tot ceea ce vine ca input din exterior. E timpul să umblăm la acest concept, pentru a ne putea bucura cu adevărat de minunata experiență a iubirii.

Tuesday, 13 March 2012

BlackBerry nu m-a înrobit

Am găsit acest articol și pot spune că sunt de acord cu ce scrie acolo, însă numai dacă ne raportăm la corporatiștii care folosesc acest telefon mobil pentru business. Eu am BlackBerry de 4 luni și sunt foarte mulțumit de el, fără să-l folosesc absolut deloc pentru job. Am devenit fan al murei, pe care am internet non-stop (îl folosesc pentru cele 2 mailuri personale, toate messenger-urile posibile & Facebook, nu fac deloc surfing pentru că nu mă interesează). 

Budapest képekben

Aseară ne-am întors la Cluj iar acum vă arăt poze, așa cum am promis. Avem vreo 400, făcute cu 3 camere, dar le-am selectat pe cele mai faine. Preferatele mele ar fi acestea:

Monday, 12 March 2012

Cu unguri

Pentru că zilele astea mă aflu la Budapesta, începem săptămâna cu niște bancuri cu unguri. Am căutat să găsesc poante bune și mai puțin știute. Apropo, n-am absolut nimic cu ungurii (din contră, îi admir), dar mă amuză bancurile cu ei așa cum o fac cele rasiste, deși nu sunt rasist.

Sunday, 11 March 2012

Hotel Victoria, pe malul Dunării. Și încă puțin despre Budapesta.

Noi suntem cazațí la alt hotel - peste Victoria am dat aseară când făceam o plimbare pe malul fluviului. Se află în zona Buda a capitalei Ungariei, vis-a-vis de superba clădire a Parlamentului. M-am decis: mă întorc la Budapesta cât de curând și mă voi caza la acest hotel. Adică, la naiba, uitați-vă numa' cum se vede din cameră (noaptea e și mai spectaculoasă priveliștea, vă garantez):

Friday, 9 March 2012

Hello Budapest!

Cum ar spune un artist ignorant venit la Bucureşti pentru prima dată, numai că eu chiar sunt la Budapesta. Am plecat vineri dimineaţă din Cluj (cu maşina părinţilor) şi am ajuns în capitala Ungariei după vreo 7 ore si 5 opriri. Aici ne aştepta sorella, aterizată de la Londra. Ne-am cazat foarte aproape de podul cu lanțuri și am pornit la colindat.

White Flag Cover

Mă mir că până acum nu mă prostisem cu această piesă. Am profitat de faptul că mi-am pus un set noi de coarde la chitară (Martin custom light), ocazie cu care mi-am dat seama că prăgușul pe care-l folosesc din decembrie apropie coardele de grif atât de mult încât devine imposibil să mai cânți de pe la tasta 9 în sus. Așa că voi reveni la cel inițial. 

Perfect Sense

În ultima săptămână am văzut un singur film. Am mai avut alte 3 încercări, terminate cu abandonuri rapide. Perfect Sense este o dramă în care oamenii își pierd pe rând simțurile, în urma unei epidemii bizare, descoperind într-un final că numai dragostea îi mai unește.

Thursday, 8 March 2012

Caracatiță la Pescador

Părinții mei sunt la Cluj și în seara asta am fost la Pescador să servim un pește și să bem ceva vin, mai ales că tot acolo se găsește și Prova Wine Bar (2 în 1). Eu și mama ne-am tratat cu o caracatiță, dar cel mai interesant moment al serii a fost să aflu de la ai mei că deja au ieșit în mai multe localuri din Cluj decât din Ploiești. Mâine plecăm la Budapesta, ne auzim de acolo.

Cine nu-i cu A3 e băsist

Am mai spus eu cum e cu băsiștii și anti-băsiștii, iar acum am parte de noi confirmări. Tocmai s-a dat verdictul CNA în cazul Gâdea. Hai să ne amuzăm cu unele comentarii de la articolul din Adevărul.

Spuneam că revin cu poze de la Revedere

Ce revedere? Aia de 10 ani de la liceu, petrecută în 2007. Și deși au trecut 4 ani jumate de atunci, eu mă țin întotdeauna de cuvânt. Mai bine mai târziu decât niciodată, nu? La modul cel mai serios, abia azi am văzut primele poze făcute atunci! O fostă colegă mi-a făcut o surpriză faină și a scos din joben un link uitat de vreme. 

Dacă mi-aș face un "feeling alive playlist"

Această piesă ar fi printre powerplays.

Wednesday, 7 March 2012

Gulyás-ul lui Adi Hădean

Azi am servit prânzul la Camino, după ce în urmă cu 2 zile v-am povestit care e treaba cu mâncarea de acolo și mai ales după ce Adi Hădean mi-a descoperit articolul și m-a provocat să găsesc motive pentru a le lăuda bucătăria. Prin urmare m-am prezentat. Am ales un gulyás făcut după rețeta domnului (cică așa se spune de fapt, nu gulaș) - a fost foarte bun și sățios. Servirea la Camino este promptă iar chelnerii foarte amabili. 

Golește-ți mintea

V-am obișnuit ca în zilele de miercuri să postez texte destul de lungi despre ceea ce numesc eu spiritualitate (convingere, gând, emoție, spirit, energie, cum acționează ele). Azi îi voi lăsa pe alții mai bine documentați să vorbească. Așadar vă recomand clipul de mai jos, mai ales de la minutul 15:00 încolo (pentru că în prima parte se vorbește despre băieți deștepți, manipulare, teorii conspiraționiste etc). În a doua jumătate se prezintă puterea minții, iar asta ne interesează pe noi în principal. 

Tuesday, 6 March 2012

Camino

După cum știți, am obiceiul să laud localurile din Cluj unde calc pentru prima dată și mă simt bine. Ieri am trecut prin Camino (în Piața Muzeului, chiar în dreptul obeliscului) și m-am bucurat de un Jäger și de o cafea bună. Iar dacă vreți să serviți masa, vă anunț că la Camino gătește deseori acest domn (aud că-i faimos).

Exploatarea femeii la locul de muncă

10 persoane publice trag un semnal de alarmă asupra acestui aspect. Detalii aici. Sanda Nicola a pozat pentru această campanie și a avut de spus următoarele:

Monday, 5 March 2012

După hibernare

Pentru că a venit primăvara, în această dimineață de luni nici nu puteam avea un banc mai potrivit.

Sunday, 4 March 2012

Războiul CNA - Antena 3 (sau Mircea Badea ca o curvă virgină)

A ajuns la o nouă etapă, anume amenințările cu moartea pe care le-ar primi unii membrii CNA. Detalii pe larg găsiți aici. Sunt sigur că amenințările există, în aceeași măsură în care sunt sigur că ele sunt făcute de imberbi lăbari care-i divinizează pe alde Badea sau Ciutacu și care sunt mari zmei justițiari anonimi, din spatele tastaturii. În continuare aș dori să dezbat un pic tema "curvelor virgine", atât de familiară lui Mircea Badea.

Din păcate chiar nu e senil

A împlinit 82 de ani și chiar nu i-aș dori să fie senil, spun așadar "din păcate" în sensul în care face afirmațiile astea în deplinătatea facultăților mintale. Ilici, frâna de mână a României post-decembriste, crede că a avut un rol esențial în istoria țării. Desigur că a avut, dar esențial de prost. 

Saturday, 3 March 2012

O surpriză plăcută: Charm School, ultimul album Roxette

Știu că pop-rock-ul prestat de oamenii ăștia poate fi ușor ironizat de roacării periculoși (dacă Bon Jovi reprezintă "muzică de pizde", nici nu vreau să mă gândesc ce se spune despre Roxette), dar această falsă duritate e o prostie și n-are nimic de a face cu o adevărată critică muzicală. Am explicat mai demult ce înseamnă Roxette pentru mine, o trupă pe care o ascult de vreo 20 de ani deja. La vară vor veni să cânte pe Cluj Arena și cred că voi fi prezent, mai ales că ultimul lor album (lansat de un an deja) m-a impresionat plăcut.

Friday, 2 March 2012

Pe Charlize Theron o prind rolurile deprimante

Am văzut-o în atâtea roluri triste, violente, pline de traume și tot tacâmul, dar asta nu înseamnă că nu este o actriță foarte bună, ci e doar o simplă constatare. Aduceți-vă aminte numai de The Devil's Advocate, Sweet November, Monster (pentru care a luat Oscarul) sau The Burning Plain, la care voi adăuga alte două filme văzute zilele astea.

Vă place Dan Puric?

Mie nu. Habar nu am cum e ca actor, dar am senzația că ar trebui să rămână numai un actor. În rest mă obosește cu masturbarea sa intelectuală și cu pozele gânditoare cu mâna la falcă (uitați aici proporția lor covârșitoare). I-am citit și văzut câteva interviuri, i-am citit câteva scrieri propagate pe mail de unii oameni ușor impresionabili și nu m-a atins cu nimic, nici ca om de cultură, nici ca religios expirat, nici ca intelect, nici ca mic instigator politic și (din câte înțeleg) fost turnător. 

Thursday, 1 March 2012

One City. One Heart. The Heart of Transylvania.

Companiile de consultanță din The Big Four au sprijinit primăria în realizarea unui clip de prezentare a orașului Cluj, în vederea atragerii investitorilor străini. Un sentimental incurabil și îndrăgostit de oraș fiind, mi-a plăcut mult clipul, deci vi-l arăt și vouă. 

Tigaia noastră cea de toate zilele

Este indispensabilă vieții. Dacă n-ai o tigaie ca lumea în casă, ești terminat. Merită să pierzi o zi întreagă la coadă pentru a cumpăra tigăi, să te bați, să dai din coate, să te bulucești pentru a prinde cât mai multe, atunci când sunt la ofertă. 

Un cântecel despre quitters

Și despre cei care aleg întotdeauna calea mai ușoară, precum povestea Pacino în Scent of a Woman. M-am regăsit și eu în categoria asta și nu am naivitatea să consider că nu voi mai fi acolo niciodată în viața asta. Așadar cântecelul este despre fiecare dintre noi, mai mult sau mai puțin. I-am scris versurile în 3 zile și deși m-am mai prostit eu așa, am senzația că bucata asta îmi va rămâne la suflet și nu o voi uita a doua zi. Iată ce poți face cu 4 acorduri banale.

Sanda Nicola s-a mutat la Digi24

Așadar nu o s-o mai vedeți pe B1 de la 6.00 seara. Citez de aici: