Tuesday, 21 February 2012

M-am cam plictisit de iPod

De ceva luni bune nu-l prea mai iau cu mine, deși înainte îmi puneam căștile în urechi și dacă mergeam să iau pâine. O fi de vină faptul că ultimii ani au fost slabi din punct de vedere muzical și m-am cam plictisit de muzica pe care o am. Însă există și altă problemă: după 4 ani iPod-ul a început să dea rateuri.

Bateria ține mai puțin, desigur, însă ultra-suficient per total. Dar mă enervează că răspunde tot mai greu la comenzi (uneori trebuie să apăs de 3-4 ori un buton până preia comanda) și este tot mai greu recunoscut de computer (momentan este mort pentru că efectiv nu se mai încarcă). Doar prin USB se poate face operațiunea, nu și din priză. Așadar nu pot spune că sunt dat pe spate de singurul produs Apple pe care mi l-am achiziționat vreodată. R.I.P. Steve Jobs!