Wednesday, 29 February 2012

29 februarie, după 28

Am avut o aniversare foarte faină ieri. M-am trezit de dimineață cu mult mai multe telefoane și mesaje față de anii precedenți, iar ele au continuat constant până la miezul nopții și chiar după. Aseară m-am serbat în Irish Pub O'Beer de pe Dorobanților, un pub irlandez autentic, spre deosebire de clasicul Music Pub de pe Horea. N-am făcut poze și din păcate nu pot demonstra că am fost singur cu 4 fete, asta pentru că din motive mai mult sau mai puțin obiective, 3 bărbați și consoartele lor nu au putut fi prezenți.

Iar acum vă voi povesti ce spun 80% (fără exagerare) dintre cei care află că sunt născut pe 28 februarie. Aveți idee? Păi mai toți exclamă: "Mooaaaa, dacă te nășteai o zi mai târziu te serbai din 4 în 4 ani!". Știți cum e vorba aia, zi să mori tu! În primul rând întreabă-te dacă anul în care m-am născut era bisect, că dacă nu era an bisect, mă nășteam pe 1 martie dacă întârziam o zi după 28 februarie! Doh. Și nu, 1979 nu a fost an bisect.

Eh, n-am nimic cu oamenii, dar mă amuză impulsul ăsta de a te gândi la unele lucruri în timp ce sari peste altele mai logice.