Saturday, 14 January 2012

Trei săptămâni cu Jeff Bridges

Am văzut și revăzut multe filme cu Jeff, începând de la Crăciun încoace. Omul este senzațional, îl trec în topul personal cu cei mai mari actori. Am asistat la un extraordinar display de trăiri, mimică, priviri și de ceva ce aș numi stare normală a la Jeff. Pot spune chiar că rolul care i-a adus Oscarul, cel din Crazy Heart (film pe care l-am văzut pentru a 3-a oară) este egalat sau chiar depășit de multe alte prestații (asta deși chiar el însuși spune, în clipul pe care vi-l arăt la final, că a fost cel mai solicitant rol al său). O să vă spun în continuare cu ce m-am delectat zilele astea. 

Nu am o ordine anume, dar aș începe cu Fearless. Jeff joacă rolul unui om care scapă dintr-un accident aviatic, iar această întămplare îi schimbă total modul în care privește viața. El ajunge să-și confrunte cu succes toate temerile și fobiile, ba îi mai ajută și pe alții s-o facă. De reținut nu doar felul în care joacă Jeff, dar și mesajul senzațional oferit de acel personaj. U2 se găsesc pe coloană sonoră (Where The Streets Have No Name), la fel cum o fac chiar și mai pregnant în Blown Away, unde Jeff apare alături de Tommy Lee Jones și chiar de tatăl său, Lloyd Bridges (cu siguranță îl știți din filmele Hot Shots).

Tot la capitolul terorism, unde se încadrează Blown Away, avem și Arlington Road un film foarte intens și foarte dur, deși inițial pare destul de domestic. În The Contender, Jeff este președintele SUA (excelent rol, i-a adus nominalizare Oscar) iar eu afirm că acest film este mai bun decât The Ides of March, ca să facem o comparație cu alt film similar și foarte recent. The Fisher King este un alt film bun, deși era să mă piardă pe alocuri. Știu de filmul ăsta de acum 20 de ani, de când apăruse în cinematografe, dar până acum nu-l văzusem. Poveste foarte faină, actori excelenți, New York și Frank Sinatra.

Câștigând Oscarul pentru rolul din Crazy Heart
Jeff a rămas în memoria multora pentru rolul lui The Dude din comedia The Big Lebowski, un film pe care nu mulți îl vor digera sau nu îl vor considera a fi o comedie. Pe mine m-a amuzat, dar totuși nu intru în categoria celor care consideră că ăsta e rolul de căpătâi al lui Jeff, nici pe departe. Am revăzut cu mare plăcere și filmul regizat de Barbra Streisand (în care este parteneră cu Jeff), The Mirror Has Two Faces. Romantic, haios, New-Yorkish și având un excelent soundtrack, aș pune filmul ăsta chiar și pe lista celor bune de văzut de Crăciun.

White Squall prezintă un caz real și dramatic, petrecut în anii '60, când un vas plin de adolescenți s-a scufundat în mijlocul unui tip de furtună care apare foarte rar. Jeff joacă rolul căpitanului vasului și mentorului acelor băieți. Filmul este făcut de Ridley Scott și sunt de părere ca dacă se mai încorda puțin putea să-l facă de Oscar. Iar acum voi încheia această înșiruire cu The Door in the Floor, un film non-șalant și destul de open minded, care pare a fi o comedie până te prinzi că de fapt este o dramă în toată regula.

Desigur, există și alte filme foarte bune cu Jeff. Eu doar v-am povestit la ce m-am uitat în ultimele săptămâni. S.F.-urile Tron și Iron Man nu mă pasionează. Nu uitați nici de True Grit, filmul care acum un an îi aducea a doua nominalizare Oscar succesivă. În Seabiscuit aș mai vrea să-l văd.

Jeff a împlinit 62 de ani și este considerat de mulți drept cel mai jovial actor de la Hollywood, lipsit de orice urmă de vedetism. Meditează zilnic câte 30 de minute și face muzică - a lansat recent un album country, care îi poartă numele. Eu încă nu am dat pe nicăieri peste acest material dar vă invit să-l ascultați cântând The Weary Kind, piesa powerplay a soundtrack-ului Crazy Heart.