Sunday, 13 November 2011

Sărbătorile au venit deja, prin magazine

Vineri am fost în două supermarkets din Cluj și am remarcat că a început nebunia: beculețe, brazi, Moși Crăciuni, beteală, globuri și tot arsenalul specific. Foarte curând o să apară și primele reclame de gen. Ce credeți, este prea devreme?

Probabil că da, însă mie îmi place asta. Orice este legat de Crăciun mă încântă la fel ca-n copilărie. Este perioada mea preferată din an. La fel ca în cazul multor altor destinații, este mai frumos drumul către ea decât destinația în sine: perioada premergătoare Crăciunului este cea mai faină. Așa o percep eu. Desigur, spiritul acestei sărbători nu se găsește în supermarket, în beculețele de pe străzi și nici în reclame. Mulți spun că este mult kitsch și multă falsitate, sunt de acord și cu asta. Dar nimic nu-mi poate fura bucuria Crăciunului, fie el aflat doar în faza premeditată, de supermarket.

La Viena a început deja un târg de Crăciun. La Rockefeller Center, în New York, au adus deja celebrul brad. Iar sorella se poza în poala moșului într-un magazin londonez încă de la începutul lui octombrie! Vă place acest festivism sau îl considerați fals și prematur?