Tuesday, 8 November 2011

Cel mai plictisitor film al anului (2)

De bine ce mă chinuisem cu așa ceva în urmă cu doar câteva zile, m-a mâncat în dos să mă uit și la Melancholia, după ce am auzit că-s mai mulți exaltați care au juisat văzându-l. Astfel The Tree of Life concurează serios cu Melancholia pentru cel mai plictisitor film al anului și totodată pentru cea mai pretențioasă aiureală numai bună de impresionat oameni lipsiți de repere și de substanță. 

Eu cred sincer că ne-am tâmpit de tot. Noi, ca umanoizi, în general vorbind. Am ajuns să numim artă orice chestie abstractă, bolnavă, lipsită de valoare. Desigur, putem discuta până mâine ce reprezintă valoarea asta, dar... Orice culoare stropșită la întâmplare pe un perete poate fi o operă genială, orice sunete de-a p*la, lipsite atât de poezie cât și de matematică, pot reprezenta o muzică profundă, orice cuvinte la întâmplare, fără rimă și ritm, pot fi o poezie magnifică, în care autorul a vrut să spună că..., iar orice film plictisitor și fără niciun substrat poate fi considerat magnific de către boemii tembeli. Și putem continua cu exemplele. 

Nu, în niciun caz nu-s un consumator de filme cu Van Damme și Steven Seagal. Nu d'aia spun că Melancholia este o tâmpenie. Ci pur și simplu pentru că nu are un subiect clar, o intrigă, o acțiune, niște dialoguri vii, nimic. Te plictisește de moarte și te deprimă. Este un film pe care numai cei dereglați (mai mult sau mai puțin) la mansardă îl pot gusta, pentru că se regăsesc în el. Este un film pentru deprimați. Iată ce spune un review pe IMDb, cu care sunt în totalitate de acord.

If you watch this movie and enjoyed it - you are either on seriously hard drugs or mentally unstable. This flick was the second worst movie I've ever seen - the first being 'Twin Peaks - Fire, Come Walk With Me'. Feel free to watch both of them, then vomit all over yourself. 
The plot? Who knows. The acting? Unbelievable - considering anyone could have read lines that had no meaning. The point? None. 
These glowing reviews? Clearly, family members of the director, writer, and actors. There is no other explanation. Although you might want to read hedgehog5's review posted on October 1st, just to see what type of nutcase enjoys a movie like this. 
Watching this movie has nearly caused me to lose all confidence in IMDb's rating system. 7.7? Out of a billion, maybe. 
Seriously, if you liked this movie - don't come within a 100 feet of me - thanks.
I didn't know Kirsten Dunst was a crackhead. Now I understand why she took this role.

Pe IMDb există practic numai reviews cu 10 stele și cu 1 stea, pentru că, așa cum spun mai mulți, fie iubești filmul ăsta, fie îl detești. Eu nu înțeleg ce poate fi de iubit la el. Nu înțeleg nici de ce atribuim atât de ușor epitete ca genial, magnific, breathtakingartă pură și alte chestii exaltate. Pentru ce? Pentru plictiseala asta ordinară? Treziți-vă, hipioți deprimați ce sunteți. 

Vă las cu un alt review. Apropo, eu am văzut primele 70 de minute din film, apoi efectiv n-am mai rezistat, am văzut finalul și l-am șters din laptop cât am putut de repede. Luați aminte că trailer-ul de mai jos e de 5 ori mai alert decât filmul propriu-zis.
This is by far the second worst movie I have ever seen. The first being The Boat... Total waste of time. It was like watching a train wreck. Nothing made sense at all. I wish I had some of the medicine that Keefer took to kill himself about 15 minutes into the movie. Please let's get married so I can cheat on my new husband 20 minutes later and then watch him get in a vehicle and drive off. And the ever classic let's leave my wedding reception, get in a golf cart and pee in the middle of a field while looking at the approaching planet. I think that whoever wrote this piece of trash should be forced to sit through five days of Threes Company reruns.