Wednesday, 30 November 2011

Nokia să fie

Observ că telefonul vostru preferat este Nokia. Mă așteptam la un astfel de rezultat. Și al meu a fost multă vreme. Poate însă că n-ați pus mâna încă pe un BlackBerry! Mno, glumesc, evident. Astfel de preferințe sunt foarte subiective și nu se pot discuta. Am însă o nelămurire, care nu are legătură cu telefoanele.

Bulai doamne!

Dacă urmăriți canalele de știri este imposibil să nu fi remarcat o ființă tunsă foarte scurt, cu o culoare a părului extrem de variabilă, generatoare de dureri de dinți pentru privitori. Dânsa îi concurează serios pe Ciuvelu și pe Tatoiu, păreriștii despre orice, aflați mereu pe baricade. Ființa în discuție se numește Ana Bulai și cică este sociolog. Remarc că profesia asta este un fel de jolly joker când vine vorba de competența unei persoane în a-și da cu părerea despre un subiect. Orice subiect.

Tuesday, 29 November 2011

Ce și când vor femeile

Oarecum pe principiul "nu e poantă, da' e bună", iată peste ce text am dat în cartea de bancuri pe care am primit-o cadou din State acum câteva luni. Am putea numi acest banc "Sunt femeie și sunt nehotărâtă... sau poate că nu sunt!"

Întrebare despre doi politicieni

Care este cel mai penibil politican român al zilelor noastre: Mircea Geoană pentru că... pur și simplu, sau Adrian Severin, care după ce acum 10 luni a fost filmat luând mită, săptămâna trecută a susținut o conferință pe tema corupției?

Se acceptă răspunsuri multiple, precum și alte sugestii. 

Mihai Morar, un plagiator

De bine ce tocmai ieri vă spuneam că nu înțeleg ce caută personajul ăsta într-un juriu al unui concurs muzical, iată că azi aflu că a fost dat în judecată de un blogger cunoscut, pentru furt de idei de pe blog. Și nu doar de acolo a furat, ci și de pe alt blog. Și nu doar o dată. 

Avem bilete la finală

Finala Europa League se va disputa la București, pe National Arena, în data de 9 mai 2012. Vă puteți lua bilete online de aici. Grăbiți-vă - pentru români sunt disponibile numai 20.000 și până ieri se vânduseră vreun sfert, din câte știu. Biletele se pot achiziționa exclusiv online, pe bază de card. Eu am luat două bucăți, voi merge la meci cu tata. Uite și cum arată spotul oficial al evenimentului.

Monday, 28 November 2011

Sătul de vocile de aur

Deși nu urmăresc niciun concurs din ăsta gen X Factor sau Vocea României, deja nu mai pot cu ele. Numai de la știri mi s-a acrit de așa ceva. Jdemii de concursuri în care tot felul de anonimi, fie cu voce sau nu, vin să se screamă pentru a impresiona un juriu, fie el calificat sau nu (exemplu: ce caută Morar într-un juriu muzical?!). Din România sau de afară, aceste concursuri mă sictiresc la fel de mult. 

Sunday, 27 November 2011

Două filme care m-au surprins plăcut

Vă spuneam vineri că vreau să văd Easy A. Ei bine, l-am văzut - Emma Stone m-a convins în acest sens prin prestațiile din alte filme. Știam de filmul ăsta de aproape un an și eram la curent cu faptul că Emma primise o nominalizare Golden Globe pentru rol, dar nu mă tentase să-l văd pentru că-l consideram doar un alt film cu adolescenți, adresat în primul rând fetițelor. Nu-i așa. Easy A este un film foarte bun iar Emma Stone aste absolut adorabilă.

Saturday, 26 November 2011

The Fly on a Wall - 5 ani

Astăzi se împlinesc 5 ani de la prima postare făcută pe acest blog. În acest răstimp am publicat de peste 1500 de ori aici (2011 fiind de departe cel mai prolific an), însă nu toate articolele au rezistat în arhivă - cele care nu mai prezentau nicio relevanță nici pentru mine și nici pentru vreun cititor au fost înlăturate. Îmi place să mențin această pagină cât mai fresh și mai curată.

Repetăm până înțelegem

Fiind abonat la mai multe newsletters ale lui Neale Donald Walsch, le primesc fie zilnic, fie săptămânal și uneori simt nevoia să le dau mai departe, deoarece în opinia mea ele revelează idei fundamentale, pe care dacă le analizăm un pic le simțim adevărate, atât în sufletul nostru dar și în mintea noastră, apelând la o logică sănătoasă. Nu sunt lucruri pe care le învățăm, ci pe care ni le reamintim.

Friday, 25 November 2011

Un candidat la Oscars dar și alte filme bune

În opinia mea, filmul The Help are mari șanse la Oscarurile care vor fi decernate peste 3 luni. Acțiunea se petrece la începutul anilor '60, în plină eră a luptei pentru drepturile civile, generată de prejudecățile și discriminarea rasiale. O tănără albă, jucată excelent de Emma Stone (pe care încep s-o plac atât de mult încât voi face un efort să văd chiar și Easy A) scrie o carte în care spune poveștile prietenelor ei de culoare, menajere. Acea carte va schimba viețile tuturor.

Wednesday, 23 November 2011

Priviți delirul în cea mai pură formă

Începând de la momentul 0:35. Cu ăștia avem de-a face. Uite-i cum plâng, de zici c-o jelesc pe mă'sa. Lectură recomandată.

Dialog nocturn cu o iubitoare de maidanezi

Hai să vă arăt ce făceam eu azi-noapte, undeva după ora 2.00. Tocmai văzusem un film și vroiam să mă bag la somn, când observ la cineva pe Facebook o chestie emoționantă, plină de compasiune la adresa nevinovaților cățeluși maidanezi. Adică un bullshit. Si m-a mâncat în dos să comentez. Urmarea a fost evidentă: s-a stârnit o discuție obositoare, care nu ducea nicăieri și în care am venit iar la vorba aia a mea: cea mai rapidă metodă pentru depistarea imbecilului este să-l pui să discute pe tema câinilor vagabonzi. Nu dă greș niciodată.

Tuesday, 22 November 2011

Nadal groggy, executat de Federer

N-aș mai fi zis vreodată: Federer tocmai l-a învins pe Nadal cu 6-3, 6-0. Măiculiță! A jucat perfect iar Rafa a fost de nerecunoscut. Eu țineam cu Nadal, desigur, dar acest succes este zdrobitor. 28 - 4 a fost raportul mingilor câștigătoare, în favoarea lui Federer. Adică al acelor passing shots sau winners, cum sunt denumite. E musai să avem un Djokovic - Federer în turneul ăsta, poate în finală.

Sex Discussion

A Frenchman, an Italian and an American were discussing love-making.

"Last night I made love to my wife three times" boasted the Frenchman. "She was in sheer ecstasy this morning..."

În sfârșit, s-a adoptat legea eutanasierii maidanezilor

Există însă două mari bube, pe care le-am mai semnalat: 1. Este formulată ambiguu 2. Chiar și de ar fi bine formulată, e cale lungă de la o lege la punerea ei în practică. Acum vreau să văd cum iubitorii de maidanezi și asociațiile alea retardate îi adoptă (PE BUNE) pentru a-i scăpa de la execuție. Detalii aici

Gâdea se adâncește în impostură și ridicol

Știți că recent Antena 3 ar fi câștigat un măreț premiu de televiziune la Londra. Am scris un pic despre cu ocazia asta. De fapt ei au câștigat o p*lă mari aprecieri și atât. Ia intrați pe site-ul oficial al competiției. În caz că nu găsiți, vă ajut eu cu un citat:

Monday, 21 November 2011

Gata cu gluma aia cu fotbaliștii nemți

Putem inventa alta, proaspătă: nu ești sigur că l-ai bătut pe Nole Djokovic nici când ai ieșit de pe teren și te-ai dus la dușuri. În primul său meci de la Turneul Campionilor, Nole era s-o comită în fața lui Tomáš Berdych, care avea minge de meci. Indestructibil ca întotdeauna, sârbul a revenit și a câștigat. Am două exemple relativ recente când a mai făcut asta, ambele în meciuri de mare miză: semifinalele cu Federer de la ultimele două ediții US Open.

Memo 10

Azi m-am decis să schimb un pic peisajul și să iau prânzul la Memo 10, în loc să fac asta ca de obicei la Lunch Box. Localul este de asemenea cu autoservire și deci inevitabil apar comparațiile. Uite cum mi s-a părut mie.

Sunday, 20 November 2011

Azi începe Turneul Campionilor la Londra

Este cel mai tare turneu de tenis al finalului de an și are un format inedit: participă cei mai buni 8 jucători ai anului, ei fiind împărțiți în 2 grupe, fiecare jucând cu fiecare. Se face un clasament și în semifinale merg primii 2 din fiecare grupă. Anul acesta Federer și Nadal au picat în aceeași grupă, deci ne așteaptă cel puțin un meci între cei doi magnifici care oferă tenisului cea mai mare rivalitate din istorie.

Saturday, 19 November 2011

One Day

Am văzut aseară un film foarte fain. Romantic, dramatic, impresionant, deloc siropos și nici măcar previzibil. Este filmat prin Londra și Paris și îi are în rolurile principale pe Anne Hathaway și Jim Sturgess. Cei doi sunt surprinși pe parcursul a 20 de ani, în fiecare an fiind prezentată relația lor (una de prietenie în majoritatea timpului) în data de 15 iulie, aceasta fiind ziua când s-au cunoscut, la terminarea facultății.

Friday, 18 November 2011

Despre trei joace de fotbal

V-am mai zis că-s singurele pe care le mai joc, au rămas pasiunea mea. Momentan mă tentează un pic și noul Need for Speed, dar nu despre asta vorbim acum. Ci despre FIFA 12, PES 2012 și FIFA Manager 2012. Le am pe toate și le joc pe rând, în ordinea de mai sus. Să le luăm pe rând.

Wednesday, 16 November 2011

Pentru că-s într-o dispoziție ușor romantică

Și pentru că n-am mai postat de mult o melodie, așa, pur și simplu, în seara asta avem un bluz vechi! Știți voi, bluz, ca-n discotecă, adicătelea slow. Cu 3 ani în urmă mă aflam într-un moment Bryan Adams, un compozitor pe care-l admir, deși nu-l cunosc în amănunt, și postam chestia asta. Tot în categoria compoziții memorabile intră și Please Forgive Me, un cântec care nu este ce pare și poate d'aia îmi place așa mult.

Prostia te prinde sub pământ

Azi-noapte a murit un muncitor, prins sub pământul care s-a surpat, în timp ce lucra la o canalizare. Săptămâna trecută s-a petrecut o tragedie identică, undeva lângă București, dacă nu mă înșel. Iar astfel de lucruri au loc în mod constant, de ani de zile - este de ajuns să ții televizorul deschis și să-ți pâlpâie flash-ul de la breaking news. Cauza acestor mari nefăcute? Muncitorii nu asigură malul de pământ înainte de a coborî în șanț, deși asta reprezintă o normă elementară de protecție.

Tuesday, 15 November 2011

Mi-am luat deja prima amendă

Tocmai ce mă lăudam că mi-am luat mașină. Ei bine, deja am luat prima amendă. Însă nu am de gând s-o plătesc pentru că reprezintă un abuz. E o labă de amendă, mai pe românește. Cică aș fi parcat pe locul unuia, care a chemat poliția, mi-a pozat mașina și mi-a lăsat amenda în parbriz. Am făcut și eu niște poze azi, dacă tot ne rupem în figuri. În imaginile mele se vede clar că acel loc (acea zonă de fapt, ca s-o luăm așa, cu totul) nu este marcată în niciun fel.

Cum stă treaba cu arestul preventiv la alții

Criminalul norvegian care a șocat planeta astă-vară e cunoscut de toată lumea. Am scris și eu ce i-aș face, prilej pentru acel cretin părerolog de bloguri, Răzvan (cine plm o mai fi și ăla și cum a ajuns la mine pe blog nu știu), să mă considere schizofrenic. Sunt șocat de altceva însă: de sistemul juridic din Norvegia. Înțeleg că acest scelerat, care și-a recunoscut fapta, a fost arenstat preventiv numa', iar acest arest i se tot prelungește așa, din 8 în 8 săptămâni sau mai noi din 12 în 12. 

Mă lepăd de CFR Cluj

Mno, cel puțin de conducerea clubului. Acum fix 7 luni am mers la primul meu derby local, unul foarte pătimaș, CFR - U. Vă povesteam atunci de ce mă simt mai apropiat de CFR și de ce U nu-mi trezește emoții. Sâmbătă urmează un nou meci între cele două echipe clujene, tot în Gruia, dar nu voi merge. De ce? Pentru că m-ar costa minim 150 lei, atât costând cel mai ieftin bilet, la peluză. O mizerie!

8520 de târfe

Mi-am luat BlackBerry Curve 8520. E al 5-lea meu model de telefon, în peste 10 ani cu aceeași cartelă, după două modele de Nokia, un Motorola cu clapă și un telefon Vodafone despre care n-am știut niciodată cum se cheamă exact (uite-l colea), dar care m-a însoțit cel mai mult (fix 4 ani). 

Sunday, 13 November 2011

Câteva comedii reușite

Săptămâna asta am văzut niște filme bune, unele dintre ele făcându-mă să râd cu poftă.

Omul cu instrumentele

Pe Florin Georgescu l-am cunoscut prin Raul, în 2004. Raul era omul care cânta la bas în cadrul tributurilor U2 pe care le-am organizat. Iar de la Florin am împrumutat mai întâi un bas acustic, apoi o chitară electrică care ne-a folosit la mai multe cântări. Am fost și la un party cu Florin, unde țin minte că ne-a iritat pe mai mulți și eram puși într-o ipostază cam aiurea, neștiind cum să reacționăm într-o astfel de situație, față de un nevăzător.

Sărbătorile au venit deja, prin magazine

Vineri am fost în două supermarkets din Cluj și am remarcat că a început nebunia: beculețe, brazi, Moși Crăciuni, beteală, globuri și tot arsenalul specific. Foarte curând o să apară și primele reclame de gen. Ce credeți, este prea devreme?

Friday, 11 November 2011

Am mașina mea, sunt șofer

Asta e ca versul ăla comunist, "am cravata mea, sunt pionier". Unii se vor mira, dar în cazul meu abia acum, la vârsta de 32 de ani, mi-am luat prima mașină, deși am carnet de șofer de la 18 ani. De ce abia acum? N-am simțit nevoia unei mașini. Și nici acum nu o simt în mod special, dar cum sorella s-a mutat la Londra, i-am cumpărat mașina pe care a lăsat-o în țară, să facem amândoi o afacere.

Cum o fi cu dom' Apostu?

Ceea ce intrigă în cazul arestării primarului Clujului nu este vinovăția lui. Că o fi corupt sau nu, în fine, probabil că e. Ca majoritatea politicienilor. Este interesant însă faptul că Apostu face parte din PDL și, mai ales, că este un personaj apropiat de Emil Boc. Așadar, ce-i cu arestarea asta?

Thursday, 10 November 2011

Este Turda un oraș otrăvit?

M-a pus un pic pe gânduri reportajul realizat anul acesta de Carmen Avram de la Antena 3, care tocmai a fost premiat la Londra în cadrul a nu-știu-ce-mare-inginerie-de-congres-media sau ceva de gen.

Wednesday, 9 November 2011

Test de credință: Lasă un nenorocit să-ți boteze copilul

Numitul popă, la el ne referim, îți scufundă copilul de 3 ori în cristelniță și-n grijania mămicuții lui de popă imbecil, iar când acesta ajunge în pericol de moarte, cu căile respiratorii înfundate, tu stai calm, respiri și ești absolut sigur că, prin credința ta, vei salva bebelușul de la înec. Așa ne învață nenea popa, citiți vă rog

Udrea și maidanezii

Ministresa strânge semnături pentru legea care ar permite eutanasierea maidanezilor. Azi a apărut știrea. Mi se rupe ca lui Uzzi dacă există nu știu ce interese politico-financiare în treaba asta, atâta vreme cât legea chiar ar fi aprobată și s-ar pune în aplicare.

Poze de la concertul Urma de sâmbătă

Au apărut pe partytude.ro și ca de obicei pot fi văzut în primul rând, ca un groupie ce sunt, alături de Whiterune. 

Holiday in Rome

A New York woman was at her East Side hairdresser getting her hair styled prior to a trip to Rome with her boyfriend.
She mentioned the trip to the hairdresser, who responded, "Rome? Why would anyone want to go Rome? It's crowded and dirty and worse yet, full of Italians. You're crazy to go to Rome. So, how are you getting there"?

Tuesday, 8 November 2011

Cel mai plictisitor film al anului (2)

De bine ce mă chinuisem cu așa ceva în urmă cu doar câteva zile, m-a mâncat în dos să mă uit și la Melancholia, după ce am auzit că-s mai mulți exaltați care au juisat văzându-l. Astfel The Tree of Life concurează serios cu Melancholia pentru cel mai plictisitor film al anului și totodată pentru cea mai pretențioasă aiureală numai bună de impresionat oameni lipsiți de repere și de substanță. 

Kumm - identitate pierdută

Eu o spun de peste 2 ani și mi-am luat înjurături pe tema asta. Mai nou până și liderul unei trupe importante din România mi-a spus la o bere că trupa asta, Kumm, și-a pierdut identitatea. Văd că și-au epuizat albumul ăla scos acum 2 ani și s-au apucat de noi single-uri, cum ar fi ăsta (silly) sau ăsta (gay). "Where do broken hearts go? / To the eskimo". Ha? Să-mi fut una.
Mare păcat. Ca și în cazul Coldplay, respectând proporțiile, o altă trupă cu mare potențial se irosește lamentabil.

Monday, 7 November 2011

Cel mai plictisitor film al anului

Orice ați face, nu mergeți să vedeți The Tree of Life. Nu-l descărcați de pe net nici dacă sunteți mari fan Brad Pitt sau Sean Penn. De multă vreme n-am mai văzut peste 2 ore de astfel de bullshit cu pretenții profunde, o masturbare intelectuală camuflată în imagini frumoase dar fără niciun sens, poveste și dialoguri minimale, de la o familie americană la formarea Universului, Dumnezeu și sula calului, tot felul de aberații, pentru fanii lui Octavian Paler și Tudor Chirilă poate, ușor impresionabili în fața a orice pare profund și intelectual dar de fapt este lipsit de consistență.

Sunday, 6 November 2011

De la Ana Taylor la buda înfundată

Aproape un an trecuse de la ultimul concert Urma la care am fost prezent. Revenit la Cluj după 3 zile petrecute în familie, m-am prezentat la Euphoria Music Hall să-mi revăd trupa preferată din România. Am avut parte de o surpriză. 

Thursday, 3 November 2011

125 de ani de când doamna cu făclia veghează America

S-au împlinit pe 28 octombrie. Am mai spus-o: sentimentul pe care-l ai în fața acestui monument este absolut copleșitor, indescriptibil. Eu m-am simțit ca un călător în timp, imigrant venit pe Atlantic către tărâmul făgăduinței, având primul contact american prin acest simbol al speranței. 

Jeff Keller - Atitudinea este totul

Recomand această carte pe care o puteți comanda de la editura Curtea Veche. Conține toate acele principii spirituale sănătoase peste care am dat deja în atâtea surse. Este foarte ușor de citit și dacă este înțeleasă și pusă în practică își merită înzecit banii. Spor la citit. 

Messi, 202 goluri în 7 ani la Barcelona

Să fim sinceri: e cel mai mare fotbalist din istorie. Nu mă interesează că încă nu a luat o Cupă Mondială cu Argentina - nu poate face asta de unul singur. Timp mai este, oricum. Iar Pele, Maradona și alții au trăit într-o epocă romantică a fotbalului. Atunci primeai mingea și aveai câteva secunde să te decizi ce faci cu ea. În fotbalul actual ai mai puțin de o secundă până ești atacat. Gândiți-vă deci cum ar fi arătat un Messi teleportat în epoca lui Maradona sau a lui Pele. Dar comparațiile și superlativele sunt bune numai pentru a ne gâdila ego-ul de suporteri ai acestui magnific și pentru a ne spori bucuria că suntem contemporani cu el.

Scăpați de la nebuni

Așa sunt ăștia de mai jos. Priviți cu atenție: gesturi, mimică, argumente. Toate denotă demență, serios vorbesc. Priviți ce maimuțoi militează pentru javre libere pe străzi, pentru pericol public, pentru ca tu să fi mușcat, altul să fie agresat, speriat, altul să nu doarmă noaptea și așa mai departe. Priviți cum plânge bolândul ăla la 4:30.

Wednesday, 2 November 2011

În drum spre casă

Azi am vrut să fac un pic de liveblogging dar nu mi-a ieșit. Eram în tren, în drum spre Ploiești. Stick-ul meu de net se pare că nu mai e valabil. Așa că mi-am omorât cele 9 ore cu 3 filme jumate plus un documentar, ceva citit și Fifa Manager. E prima oară când vin pe distanța asta fără să ațipesc deloc, or fi fost de vină cele două cafele ieftine de la vânzătorul ambulant. 

Tuesday, 1 November 2011

Văzute zilele astea

Va urma în curând o serie mai lungă, pentru că mâine voi sta 10 ore în tren, deci voi vedea 3-4 filme dintr-un foc.

Halucinantele absurdități ale cazului "drogatul de la Ploiești"

Iată câteva elemente incredibile ale acestui caz. Orice alt comentariu este absolut futil. Judecați singuri pe ce planetă trăim.

Purtați întotdeauna centura de siguranță

Chiar și când stați în spate. Acesta nu este sfatul meu, ci mai degrabă o regulă elementară de prevenție, logică și bun simț.  Este chiar absurd să sfătuiești pe cineva să apeleze la o protecție elementară când este atât de simplu s-o facă și nu-l costă absolut nimic. Dar iată că este nevoie: după ce v-ați pronunțat la poll observ că doar un sfert dintre voi își pune centura chiar și când ocupă un loc din spatele mașinii.