Saturday, 15 October 2011

Punctual, fără legătură între ele

- Un copil (al câtelea?) a fost mutilat de maidanezi. Eu cred că era rău la suflet iar câinii l-au simțit. "Pe mine cum de nu m-au mușcat niciodată?!", ar spune zoofilii de o imbecilitate cruntă a căror gândire flatulează idei de genul "dacă nu mi s-a întâmplat mie, ori nu există, ori tu ești de vină că ți se întâmplă". 

- Tatăl lui Irinel Columbeanu a fost lovit de o bicicletă. Există vreun om cât de cât inteligent în țara asta care ar fi interesat de ce i se întâmplă celui mai anost personaj inventat vreodată de media românească de rahat? La Irinel mă refer. Deci dacă nu ești interesat de el, pentru că efectiv nu ai de ce (e doar un bogătan urât și extrem de plictisitor care s-a măritat cu o profitoare), cum ar putea să te intereseze....tatăl lui Irinel?!

- Ieri, drept omagiu pentru Steve Jobs, moderatorii de la Antena 3 s-au îmbrăcat ca el, adică în helancă neagră și blue jeans. Ridicol. M-am cam săturat deja de atâta bocet în urma lui Jobs. Și, ca de obicei, părerea mea este că se exagerează cu epitetele la adresa sa. Cine e de acord poate citi și asta

- Acum o săptămână, la moartea acelui baschetbalist american, televiziunea manipulantă pomenită mai sus concluziona că deh, țara e de rahat, de aia se petrec crime din astea, de aia există clanuri mafiote, pentru că-s tolerate, statul e răspunzător, deci Băsescu și Boc, cu alte cuvinte. Din fericire chiar Badea i-a adus aminte apretatului păstoraș Gâdea că astfel de crime au loc, cu nemiluita chiar, în toate țările planetei, oricât de tari ar fi ele. Chiar, nu cumva tot Băsescu e de vină c-a murit Steve Jobs?

- Dacă urmărești titlurile de pe burtiera emisiunii de rahat pe care o face Gâdea, zi de zi, riști să cazi într-o depresie cruntă dacă ești mai slab de înger. Elitistul ăsta închipuit își vinde fiecare emisiune prin subiecte apocaliptice, zici că-ți pică lumea în cap. Dar dacă stingi televizorul și ieși afară constați că viața este de fapt mult mai frumoasă.

- Suntem o țară de pupători de schelete moaște. Numai știri din astea în ultima vreme. Tot felul de naivi stau cu zilele la cozi enorme și se calcă în picioare pentru a atinge un schelet, nimic altceva, gest pentru care Dumnezeu nu-ți va trece niciun bonus în carnețelul său. Este uluitor cât de involuată este omenirea din punct de vedere spiritual și rațional. Primitivism total.

- Cică Paranoid Android de la Radiohead a fost desemnată cea mai tare piesă a ultimilor 15 ani. Desigur, putem face catralioane de astfel de topuri. Mie nu-mi place melodia și am ascultat-o de (prea) multe ori făcută cover de Byron în concerte. A, dacă ați fi spus că House of Cards, tot de la Radiohead, ar fi cea mai bună din ultimii 15 ani, am fi putut discuta. De gustibus.