Wednesday, 31 August 2011

Nostalgicul comunist cu nume imposibil

Mă refer la Val Vâlcu (cred că numai dacă se numea Vivian ar fi fost mai oribil). Acum câteva luni vă spuneam cât de mult detest "analiștii" care afirmă că în comunism era mai bine ca acum, invocând argumente care pe mine unul efectiv mă insultă. Nenea Kilmer ăsta a comis-o și el aseară.

Pentru cei cu sute de "prieteni" în online

Am mai spus-o de câteva ori: listele mele de YM și Facebook beneficiază de refresh-uri periodice și niciodată nu păstrez acolo oameni cu care nu comunic și/sau pe care nu-i cunosc în viața reală. Din punctul meu de vedere ar fi absolut inutil și chiar obositor să procedez altfel.

Tuesday, 30 August 2011

Credeți că vom scăpa vreodată de Becali?

Întreb sincer, deloc retoric. Când și cum credeți că va dispărea personajul ăsta din atenția cocalarilor și, implicit, a mediei cu rating făcut de cocalari? Ce ar trebui să se întâmple să nu mai fie băgat în seamă? Cum ar putea dispărea din atenția publică (altfel decât prin propria lor alegere) Gigi, verii, toți becalioții și  toate becalismele?

Auzită azi prin oraș (centru și simbol)

Veneam din pauza de masă și am auzit următoarea discuție între două tanti (reproduc întocmai):

"Nu vă supărați, cum ajung în centru?" 
"Unde în centru? Clujul are mai multe centruri".

Monday, 29 August 2011

Hitler împotriva maidanezilor

Există atâtea parodii făcute după o scenă din Der Untergang, încât pagina Wikipedia a filmului are deja o secțiune despre ele, până și regizorul filmului comentând despre aceste parodii, la modul pozitiv. Hai să vă arăt acum încă una, cu mențiunea că asta este făcută chiar de mine. De altfel îmi veți recunoaște probabil stilul (despre temă nu mai zic).

Irene nu afectează US Open

Azi a început turneul meu de tenis preferat, uraganul Irene nefiind atât de înfricoșător pe cât se anunța (ave!). US Open este preferatul meu din două motive simple, absolut subiective și care nu au o prea mare legătură cu tenisul propriu-zis: are loc în Queens, New York (aplauze) iar arena sa centrală este cea mai mare din lume (22.547 locuri - am mai scris despre ea).

Sunday, 28 August 2011

Weekend de august la Cluj

Iată câteva imagini, suprinse zilele astea prin Cluj, cu ocazia vizitei alor mei (care au acordat notă maximă pentru Lunch Box City - și pot spune că sunt chiar pretențioși, ca să nu zic fițoși). Am fost la Klausenburg și mi-a plăcut mult (acum probabil eu sunt fițosul). Cred că o să revin aici în special prin decembrie, cafeneaua asta inspirându-mi foarte mult Christmas spirit.

În același loc din grădină

Astăzi am realizat un fel de after al unui before, în Grădina Botanică din Cluj. Mai multe poze din acest weekend o să postez pe seară.

Saturday, 27 August 2011

Excursie la Beliș (Fântânele)

Acesta este numele unei comune aflate la 80 km de Cluj, într-o zonă superbă a munților Apuseni, mai exact în munții Gilăului. În Beliș se află stațiunea Fântânele și lacul cu același nume. Mama, tata și sorella se află la Cluj în weekend, așa că azi i-am dus în excursie la lac.

Friday, 26 August 2011

Un excelent interviu cu Dan Byron

Știam că acest domn respiră muzică, lucru pe care-l confirmă și în cadrul interviului publicat azi în ceea ce am impresia că este un supliment al Adevărului (Spune și Tu!).

Your Whole Week

Am primit cadou o carte cu Dirty Filthy Jokes, așa că așteptați-vă să vă spun mai multe bancuri de acolo. Pentru început, de încălzire, am o poantă găsită pe net și tot din categoria "dacă nu știi engleză și nu ești atent la jocul de cuvinte nu te prinzi". Așadar, concetrați-vă.

Wednesday, 24 August 2011

New York City Wedding

Habar n-am când și dacă mă voi însura, dar dacă ar fi vreodată, acest necunoscut cuplu tocmai mi-a dat o super idee.

Continuăm serialul cu skyscrapers

Iată peste ce date interesante am dat, tot citind una alta.

Tuesday, 23 August 2011

Tunel între Rusia și SUA

Ați citit César Cascabel când erați mici? Este o carte fascinantă a lui Jules Verne, scrisă în 1890. O familie de circari francezi încearcă să ajungă în Europa din America, traversând strâmtoarea Bering pe gheață. 120 de ani mai târziu, omenirea s-a gândit să unească aceste două continente (America și Asia) printr-un tunel de aproape 105 km, pe sub strâmtoarea Bering.

În România avem nevoie de sfaturi de la dresori

Eram la Lunch Box, mâncam o prăjitură și citeam Adevărul. Iată peste ce articol am dat: minighidul de apărare împotriva maidanezilor. Te doare bila, nu alta. Hai să facem o scurtă analiză pe text.

Ronny Levy

Așa îl cheamă. Atenție, așa se scrie corect numele antrenorului Stelei. Faptul că avem o presă de rahat nu mai e o noutate. Când faci "știri" numai despre Gigi ajungi în timp chiar mai imbecil decât erai inițial, creierul nivelându-ți-se și mai tare. Cu toate astea cât de greu este oare să cauți pe Wikipedia cum se scrie corect numele omului ăsta. Știți de ce zic?

FIFA vs. PES

Mai sunt trei săptămâni până la apariția demo-ului de la FIFA 12, jocul care-i face pe unii să nu mai iasă din casă cu săptămânile, să chiulească de la ore sau să-și ignore total nevestele. Pe forumuri există și eterna dispută FIFA vs. PES. Eu le joc pe ambele, dar sunt fan FIFA, în ciuda bug-urilor sale.

Monday, 22 August 2011

Dumnezeul vândut de religie

Este exact acesta, satirizat foarte bine de către domnul din clipul de mai jos. Nu dați click dacă sunteți îndoctrinați religios, vă veți enerva fără rost și mă veți enerva și pe mine dacă veți comenta. Dumnezeu nu este ce-ți spune biserica, iar cine nu acceptă această idee este liber să se roage cât vrea în toate bisericile din lume, nu-i nimic rău în asta (dar nici atât de bine sau de eficient pe cât ar crede respectivul îndoctrinat).

Sunday, 21 August 2011

Muzica de la radio e un jeg

Eu nu ascult radio niciodată. Adică niciodată din proprie inițiativă, mi se întâmplă însă accidental. Motivele sunt foarte simple: decât să-mi bage pe gât cineva muzica pe care o ascult, prefer să mi-o aleg singur, mai ales că 99% din muzica auzită la radio este un mare bullshit de club sau de terasă, extrem de obositor. Doi la mână, aflu știrile din alte surse (net, TV), așadar radio-ul este absolut inutil pentru mine. 

Saturday, 20 August 2011

Day to Night in New York

Priviți vă rog aceste imagini.

Salina din Turda

Azi am fost să vizităm salina. Turda se află la 25 km de Cluj și este renumită pentru mina de sare, activă încă din antichitate și menționată prima dată în 1075. Salina a fost renovată recent și este absolut impresionantă, am rămas fără cuvinte în fața măreției sale. Pozele pe care o să vi le arăt nu-i fac dreptate, pentru că nu redau bine dimensiunile reale ale acestui loc.

Friday, 19 August 2011

Atmosferă senzațională la Steaua - TSKA Sofia

Cum Steaua nu mai joacă în Ghencea, s-au gândit ei să joace meciul tur cu TSKA Sofia din preliminariile Europa League chiar la Cluj, pe stadionul CFR-ului. Și bine au făcut. Au trecut ani buni de când n-am mai ținut cu Steaua nici cât negru sub unghie, dar publicul extraordinar de aseară m-a împins de la spate.

Sus în turlă

Costin și prietena au stat 2 zile în Cluj, iar cu acest prilej i-am găzduit și le-am fost un fel de ghid prin oraș. Principalul punct de atracție: turla bisericii Sf. Mihail, care este foarte rar deschisă publicului iar această vizită a reprezentat o premieră chiar și pentru mine. Mult prea haiosul cangur Costin spunea că au deschis-o cu ocazia venirii lui la Cluj.

Thursday, 18 August 2011

Sibiu, Transilvania. Așteptări confirmate.

Așa cum v-am anunțat, aveam de gând să petrec 2 zile în Sibiu. Până la urmă s-a lăsat chiar cu un mini-tour al Transilvaniei, pe ruta Cluj - Turda - Alba Iulia - Sibiu - Ocna Sibiului - Mediaș - Sighișoara - Târgu Mureș - Cluj. 

Monday, 15 August 2011

Vine Cesc

Astăzi se va parafa întoarcerea fiului rătăcitor al Cataluniei, mult discutatul transfer al ultimilor ani: Cesc Fabregas vine de la Arsenal la BarçaI-au pregătit tricoul cu nr.4, exact așa cum avea la Arsenal, dar mai interesant este cum va așeza Pep Guardiola noua formulă tip a echipei, devenită acum și mai ofensivă.

Sunday, 14 August 2011

I've Rolled It Over

De bine ce ziceam că o să pun în practică și propriile idei, nu m-am abținut și am mai tras un cover Oasis. E prea bună piesa asta iar din punct de vedere al chitarei se poate spune că Noel iese un pic din stilu-i clasic, lasă coardele subțiri libere și scoate astfel o melodie foarte stilată, numită Roll It Over.

Cum să scapi rapid de păcate

E ca și cum faci drag & drop in recycle bin. Relativ simplu, numai să n-ai reumatism și să stai bine la capitolul condiție fizică: dai 3 ture de biserică, pe coate și în genunchi și te-ai scos. Fecioara Maria pune o vorbă bună la doamne doamne și păcatele îți sunt iertate. Aleluia!

CFR, m*ie CFR

Așa scandează fanii U când vine vorba de echipa rivală CFR Cluj, dar eu mă refer acum la căile ferate române, fără majuscule. De fapt mă refer la tot statul român. Cum este posibil să crești tarifele, cu 18% chiar (începând de azi) în condițiile în care trenurile și gările arată JALNIC, ca după război, iar durata unei călătorii crește în loc să scadă?

Saturday, 13 August 2011

Back and Forth - un excelent rockumentary despre istoria Foos

Povestit chiar de ei, în special de fondatorul și liderul trupei, Dave Grohl. Istoria începe în era Nirvana - Nevermind și se termină în garajul lui Dave, odată cu înregistrarea și lansarea ultimului album Foo Fighters (adică anul ăsta). Am stat azi-noapte treaz până la 4.00 să văd documentarul și nu mi-au căzut ochii-n gură de somn, captivat fiind. Trailerul aici.

Mare fan Oasis, 2 ani mai târziu

Am descoperit trupa asta în perioada în care exploda cu albumele Definitely Maybe și (What's The Story) Morning Glory. Pe atunci asistam și la altă explozie, anume a MTV-ului și a televiziunii prin cablu în general, la noi în țară. Erau primii ani. Așa că nu, n-am trăit într-o peșteră descoperind abia acum Oasis. Îi știu de mai bine de 15 ani. Pot spune însă că am fost un caveman atâta vreme cât abia acum am aflat că trupa s-a destrămat în urmă cu 2 ani, odată cu plecarea creierului ei, Noel Gallagher.

Friday, 12 August 2011

Mylo Xyloto, adică mailău săilătău

Așa de va numi noul album Coldplay, care va fi lansat pe 24 octombrie. Anunțul a fost făcut astăzi pe site-ul oficial al trupei, unde suntem instruiți și cum să pronunțăm drăcia asta.

Am cea mai tare baie

Azi sunt 20 de zile de când locuiesc în noua garsonieră și pot decreta: am cea mai tare baie din partea estică a cartierului Mărăști! Este practică la modul extrem și am să vă explic de ce, cu riscul ca doamnele fie să nu-mi dea dreptate, fie să se oripileze.

Wednesday, 10 August 2011

De ce am înjurat trei bănci două zile la rând

Pentru că nu merită reclama (chiar și negativă, care tot reclamă este), nu le voi da numele. Ieri și azi am interacționat cu trei bănci diferite, după cum urmează.

Monday, 8 August 2011

Știri din Kolozsvár

Două conflicte mai mult sau mai puțin etnice fac zilele astea obiectul atenției publice din Cluj. Hai să vedem despre ce e vorba, apoi să vă  spun modul în care văd eu, așa la un nivel foarte superficial, relaționarea cu maghiarii.

Sunday, 7 August 2011

No bine, s-a prins ceva de mine?

După 2 ani și 2 luni de Cluj pot spune că încă n-am dobândit accent de ardelean (nici nu am un scop din asta, ar fi stupid) dar am început să folosesc deja, involuntar sau intenționat și șugubăț, unele expresii de pe aici. Iată cam care ar fi acestea.

Slabă oferta de filme

În ultima lună n-am mai vizionat nimic notabil, nici acasă și nici la cinema. Știu că-s campionilor filmelor așa cum Doroftei e campionul imunității, dar de data asta vin doar cu niște no-brainers, numai bune pentru o popcornicăreală ieftină. 

Saturday, 6 August 2011

Talk Tonight - tot de la Noel citire

Pentru că sunt în plină perioadă Oasis (sau Noel Gallagher, după caz) am mai înregistrat o favorită. Melodia este un B-side din perioada de început a trupei, compusă fiind de Noel într-un moment în care deja vroia să părăsească formația, dar a fost convins de o prietenă, în urma unei lungi discuții nocturne, să nu facă asta. Practic a amânat gestul cu 15 ani. 

Relația chiriaș - proprietar în România

Există prea multă interacțiune între proprietari și ai lor chiriași. Stau în chirie pentru a 4-a oară (două București + două Cluj) și pot afirma că în România un chiriaș se întâlnește cu proprietarul minim o dată pe lună (când îi achită chiria), asta în condițiile în care, în State de exemplu, mi-a spus o prietenă că nici măcar nu-l cunoști pe proprietar, tu chiriaș, totul făcându-se printr-un intermediar. 

Friday, 5 August 2011

Peste 6 ani va fi gata primul skyscraper de 1000 m

E un banc care spune cam așa. La Paris, în fața turnului Eiffel, un englez, un francez, un italian, un spaniol și un român. Fiecare extaziat de minunăția pe care o aveau în fața ochilor.

Thursday, 4 August 2011

Darian DRS vă ține la curent cu evoluția pieței imobiliare

Compania la care lucrez tocmai a lansat analiza pieței imobiliare pe primul semestru al anului. Cum suntem cei mai tari din țară, toată presa ne-a preluat deja analiza. Dacă sunteți interesați de subiect vă recomand articolele apărute în următoarele publicații.

Wednesday, 3 August 2011

L-am ratat pe Big Ghiță

Anumite amănunte tehnice mă impiedică să ies în pauza de masă în cursul acestei săptămâni, prin urmare nu am mai ajuns la Lunch Box City (adică localul din centru). Ieri l-aș fi putut vedea acolo pe Ghiță Mureșan, al cărui proiect Summer Camp Tour 2011 se află în parteneriat cu restaurantul. Whiterune l-a văzut însă și a apreciat decența clujenilor aflați în local, care nu se zgâiau la un om de 2.31 m ca la comedii.

Am putea fi chiar tari

Am mai afirmat truismul ăsta: România ar putea trăi numai din turism, pentru că este printre puținele țări din lume care au munte, mare, fluviu și deltă. Astea printre altele, cum ar fi mânăstirile sau Dracula. Mai nou am fost recunoscuți ca fiind printre primele destinații din lume pentru turismul de aventură (locul 9 din 160). Ironica întrebare ar fi: aventură, alright, dar la ce fel de aventură vă referiți?

Un alt românism feroviar

Vreau să ajung la Sibiu peste vreo 2 săptămâni. Am fost invitat de cangurul Costin să petrecem câteva zile în 4, apoi ne întoarcem cu toții la Cluj, unde ei vor fi invitații mei. N-am vizitat Sibiul pe îndelete până acum și de abia aștept, am auzit că este un oraș superb. Însă ca să ajungi acolo, cu trenul, este desigur complicat.

Tuesday, 2 August 2011

Întâlnire cu Denisa, VisUrât și alți bloggeri

Sămbătă seară l-am cunoscut pe Sebastian Bârgău aka VisUrât, unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri români și singurul de notorietate pe care îl citesc. Vă spuneam că, împreună cu prietenul său Robert, Sebi s-a lansat într-un turneu al României pe motocicletă, un proiect foarte interesant dar și obositor, aflat acum pe final. Ei bine, weekend-ul trecut au ajuns la Cluj.

Monday, 1 August 2011

Jdemii de numere, unele cu protecție, altele fără

Două știri delicioase în Ziua de Cluj de azi. Prima se referă la o aniversare, a doua la un mic accident.

Ziarul ne anunță că tocmai a ajuns la 2.000 de numere. Potenți ziariști! Iată ce mândri sunt, 2.000 de numere nu-s de colea. Oare or fi folosit același tip de protecție ca nenea ăsta?