Monday, 25 July 2011

Aventura tipografică premergătoare lansării cărții mele

Am răsfoit puțin în urmă și mi-am dat seama că nu v-am povestit emoțiile prin care am trecut cu doar câteva zile înaintea lansării. Au trecut 15 luni de atunci și o anume întâmplare mi-a reamintit unele peripeții. În timp ce aranjam cărțile în biblioteca noii garsoniere unde locuiesc am remarcat că unele sunt mai lungi decât altele. Atât ca număr de pagini (voi detalia imediat asta) dar și ca înălțime propriu-zisă a exemplarelor - unele au cotorul cu 1-2 cm mai lung decât restul.

Povestea e mai lungă și are de a face 100% cu lipsa de profesionalism a editurii care mi-a publicat manuscrisul. N-are sens să-i mai dau numele aici. Hai să reluăm pașii. Pe 17 aprilie 2010 urma să-mi lansez a doua carte despre U2. La eveniment invitasem oameni nu doar din Cluj, dar și din București și Ploiești. Dintre ei, Sanda Nicola avea chiar caracter oficial, pentru că urma să susțină un speech. Ce mai tura vura: totul era planificat și o eventuală amânare ar fi picat foarte prost.

Glonțul mi-a trecut pe la ureche. Cu 4 zile înaintea lansării am primit de la tipografie tot tirajul cărții. Mi-a fost livrat chiar la birou și după ce am răsfoit sumar o carte, entuziasmat și naiv fiind, l-am plătit pe tot. Cărțile arătau foarte bine dar buba cea mare avea să fie descoperită după vreo 10 minute: din exemplarele tipărite lipseau două lucruri esențiale. Anume pagina cu bibliografia și capitolul 5, ultimul, care lipsea integral. Vă dați seama că mi s-a rupt filmul pe loc. Cu privirea efectiv întunecată l-am sunat pe editor, care imediat a dat-o pe tipografie. Că de fapt cei de acolo ar fi încurcat borcanele. S-a oferit să ia înapoi tot tirajul, să printeze ultimul capitol și bibliografia, pe care să le adauge cărților după ce în prealabil le va desface. Văleu, mi s-a făcut și mai rău când am auzit asta. Dar altă soluție nu prea aveam.

Am respirat adânc și am analizat toate opțiunile. A doua zi am retrimis la tipografie jumătate de tiraj, pentru că nu vroiam nici să amân lansarea și nici să mă trezesc că n-am obiectul muncii în ziua Z. Tipografia a refăcut aproximativ 150 de cărți, pe cheltuiala editurii de data asta, așa cum era normal. A ieșit foarte bine: nu-ți dai seama că au fost dezlegate apoi legate la loc (poate doar în cazul acelora care-s mai înalte, după cum spuneam la început). Astfel, la lansare am avut ce să vând sau să ofer cadou. De restul tirajului nu s-a mai ocupat însă nimeni, după lansare. Prin urmare în acest moment eu mai dețin aproximativ 30 de cărți în formatul complet și poate peste 100 cu un capitol lipsă.

Iar acum voi detalia motivele pentru care această editură este total lipsită de profesionalism:
  • greșeala cu omiterea ultimului capitol și a bibliografiei aparține în mod absolut evident editurii, nicidecum tipografiei. Înainte s-o dea la tipar, nenea editorul m-a sunat și mi-a zis "Am terminat tehnoredactarea și pusul în pagină,  cartea va avea 303 pagini". Ghici ce? Cartea venită de la tipografie, cu lipsurile menționate, avea exact 303 pagini, în loc de 315, cât urma să aibă un exemplar refăcut. Cazul este rezolvat deci și orice altă discuție e absurdă și penibilă, fiind clar ca lumina zilei că editura a rătăcit acel capitol, nicidecum tipografia. Cu toate astea, deși i-am reamintit aceste lucruri, editorul mă lua de prost și insista că este vina tipografiei, jucând și un teatru ieftin cum că, vezi doamne, va înceta colaborarea cu ei. Este și vina mea, pe care mi-o asum: ar fi trebuit să-i cer bunul de tipar înainte să-i dau ok-ul pentru print.
  • cartea are typos dar și ceva diacritice lipsă. Din nou îmi asum o parte din vină: ar fi trebuit să-i dau un spell check, dar în naivitatea mea am crezut că se va ocupa editura de aceste detalii. S-a ocupat pe dracu', deși în carte sunt trecuți un lector, un tehnoredactor și nenea editorul, care se presupune că ar fi parcurs manuscrisul. Dacă eu îmi asum erorile, așa ar fi trebuit să facă și această editură. E de ajuns că a făcut o gafă majoră dând la publicat un manuscris incomplet, ar fi trebuit apoi să-și asume eroarea, să-și ceară scuze și să se ofere să refacă tot tirajul, pe banii ei. Într-o țară civilizată așa s-ar fi întâmplat. În România însă nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne miroase. Iar prostul ăla de autor anonim, adică eu, care deja a plătit integral și editura și tipografia, este și regulat și cu banii luați, asa că dă-l în mă'sa atâta vreme cât noi ne-am scos. Cam așa au gândit băieții.
  • conform contractului, editura rămânea cu 9 exemplare ale cărții mele. Culmea tupeului: editorul m-a rugat să-i aduc vreo 5 bune și vreo 4 nebune, ca să zic așa, adică incomplete. Evident că i-am dus doar exemplare incomplete, să spună merci că i le-am dat și pe alea. 
  • printarea unor exemplare diferite ca mărime (lungime), de parcă nu ar fi vorba de aceeași carte.
Rezumând: gafă de începători, incalificabilă pentru o editură, apoi neasumarea greșelii și pasarea pisicii în curtea altuia (în speță a tipografiei), corectarea de-a pixu' a textului și, într-un final, abandonarea unui autor cu un tiraj pe jumătate defectuos, deși el a plătit un serviciu complet. Amatorisme și românisme câte încap. 

Din fericire acel ultim capitol este oarecum irelevant pentru ceea ce ține efectiv de U2, fiind un element bonus în care am povestit o excursie făcută de mine la Dublin în 2004 și obiectivele legate de trupă pe care le-am vizitat. Prin urmare nimeni nu se prinde că lipsește ceva de la final, dar asta este doar o palidă consolare. Cine nu are cartea și o dorește este invitat să o cumpere cât mai repede, pentru a putea prinde un exemplar complet. Deluxe limited edition, cam așa vine. Îmi cer scuze față de cititori pentru amatorismele descrise mai sus, care implicit mă pun și pe mine într-o lumină proastă. Aștept impresii și critici de la cei care au citit deja cartea - cele primite până acum, în scris, au fost menționate aici. Vă mulțumesc.