Tuesday, 7 June 2011

Politicieni și câini

Ghici ce? Incompetenții din parlament au lăbărit și azi legea privind eutanasierea maidanezilor. Vai, ce mirat sunt, nu-mi vine să cred! Serios acuma: câinii vor fi eliminați de pe străzi numai de către oamenii exasperați, pentru că nicio instituție a acestui stat bananier nu are nici interes și nici coaie pentru a extermina javrele de pe străzi.

Nici în 10-15 ani nu vom scăpa de acest flagel, sunt gata să-mi pariez toate veniturile pe care le-aș încasa în acest răstimp. Din contră, câinii se înmulțesc pe străzi, iar clovnii ăștia isterici care fac manifestații pentru ei ar trebui să fie foarte mulțumiți, nicidecum agitați, pentru că această minunată specie maidanezus mioriticus nu este afectată practic în niciun fel. Este liberă să se dezvolte și să provoace tot mai multe belele, cum ar fi asta. Îmi provoacă o silă crâncenă și porniri sadice cretinii care, atunci când un copil de 3 ani (probabil foarte rău la suflet, nu?) este mușcat de gât de un maidanez în scara blocului, încă se mai îngrijorează de soarta javrelor și nicidecum de cea a copiilor. Și mai au și tupeul să spună că știrea cu pricina este la comandă, apărută tocmai azi când s-a lăbărit dezbătut legea eutanasierii. Este absolut irelevant dacă acea fetiță a fost mușcată zilele astea sau acum o lună. Zilnic sunt mușcați zeci de oameni dintre care mulți sunt copii. Astea-s date statistice, asta-i realitatea străzii, mai ales în București. Trebuie să fi ori un imbecil sinistru ori un om al peșterii pentru a nega aceste fapte. Așa că dacă un anume caz este mediatizat, indiferent când, asta nu înseamnă că este unicul sau o chestie izolată.

Așadar, cetățeni, ne rămân următoarele căi de acțiune:

1. Nu mai mergeți NICIODATĂ la vot în această țară de căcat. Absolut NIMENI nu merită votul vostru, ultimii 21 de ani ar trebui să constituie o probă clară în acest sens.

2. Eliminați prin mijloace proprii câinii vagabonzi din jurul propriului habitat.

3. Emigrați din acest jeg de țară. În stilul ăsta se va ajunge și mai repede la raportul de un câine la un om.