Friday, 10 June 2011

Detest salesmanii

Mă refer la vânzătorii spam, care vin să-ți vândă un produs sau un serviciu nesolicitat. Sunt alergic deja la așa ceva și numai când îi văd cum încep să turuie ca papagalul deja mă înfoi ca un arici și îmi vine să strig "Dispari! Nu-ți cumpăr nimic!". Am două exemple recente în acest sens.

Primul este la job. Recent ne-am trezit cu un vânzător de teren din ăsta, de la o firmă de papetărie. Noi deja colaborăm cu două firme de profil, probabil cele mai tari, drept urmare suntem prea puțini interesați de o nouă ofertă. Ăsta a venit peste noi, ne-a lăsat o ofertă și a plecat. Peste o săptămână a venit iar, ca să discutăm despre. Aici vine problema. Omul chiar nu poseda acel simț care-ți spune "Ok, ai încercat, acum retrage-te că ești în plus". I-am zis noi mai direct, mai voalat, nimic. L-am aburit că-l contactăm direct dacă ne hotărâm să cumpărăm rechizite de la firma pe care o reprezintă, nimic frate, omul pur și simplu nu vroia să plece. Stătea, se gândea ce să mai spună, încerca să ne capteze cumva atenția, timp în care eu aveam fantasme cum mă ridic peste birou și îi fut un picior în cap. La final a vrut și-o ștampilă, să-i apară acolo pe hârțoagă dovada că a venit și la firma noastră să ne spargă nervii. 

Am și destule exemple personale, dintre care cel mai recent s-a consumat azi. M-a sunat una de la firma de telefonie mobilă unde am abonament de 10 ani. Pe acești bulangii plini de rahat îi simți de la primele vorbe. "Bună ziua, am plăcerea să vorbesc cu domnul Bogdan Anghel?" / "Depinde despre ce fel de plăcere este vorba, urmează să facem phonesex?" / "Pentru că sunteți un client fidel să știți că ne-am gândit la dumneavoastră și vrem să vă facem o ofertă foarte interesantă!" / "Să mori tu? Ia să vedem." Apoi ăla începe să turuie ca un robot defect lecția deja învățată iar tu te gândești să închizi pe loc sau poate, hai, îl lași să termine și-l refuzi politicos, că așa-i frumos.

Ei bine, ce vroia asta de azi: cică mi-a studiat ea abonamentul și convorbirile și are ceva mai bun să-mi ofere. Acum atenție: ea îmi propunea să trec la un abonament de 49 de lei lunar, cu nu știu câte jdemii de minute și mesaje moca (cam de când am terminat facultatea nu m-au mai interesat deloc aspectele astea sau cine de la ce rețea e și cât mă costă să-l sun), în condițiile în care eu extrem de rar plătesc mai mult de 45 de lei / lună, cu tot cu abonament, telefoane, sms-uri etc. Deci vă dați seama ce bine îmi studiase ea abonamentul și convorbirile. Când i-am zis asta, a băgat altă tâmpenie la înaintare. "Păi", zice ea, "cu noul abonament veți putea vorbi cu mult mai mult și diferența este infimă". I-am explicat apoi (folosind alte cuvinte decât cele care urmează) că eu nu strâng câtuși de puțin din buci, ca un student fomist expert în bipuri, atunci când vorbesc la telefon și nu am o factură de maxim 45 de lei lunar pentru că mă abțin de la a vorbi, ci pur și simplu pentru că ăsta este necesarul meu lunar. Nu am de ce să vorbesc mai mult. "Dar dacă apar situații neprevăzute?", a mai făcut ea o încercare. Desigur, nereușită.

Oare am eu o problemă închipuită cu ăștia sau ar trebui ca ei să studieze mai bine tehnicile de vânzare?

4 comments:

ruxandra said...

Sunt incredibil de agresivi astia de la Vodafone. Ma intreb care a fost desteptul care a decis ca asa se fac vanzarile!?
Ai scapat chiar ieftin azi. Eu am patit, la unul dintre multele apeluri nesolicitate, ca i-am spus tipei de 3 ori ca nu ma intereseaza oferta lor de internet mobil, la care ea imi zice intr-un final: Ok, dar poate le spuneti prietenilor dumneavoastra, iar apoi sa ne sunati daca e cineva interesat... Pe bune?!

The Fly said...

Da-i dracu', eu am evitat sa le fac reclama.

whiterune said...

hehe. pe mine m-a sunat una de la vodafone sa imi explice cum, in urma unui studiu amanuntit al facturilor mele, nu mi-ar strica un nou abonament cu nspe mii de minute in retelele fixe de telefonie, din ro si din afara.

draga doamna lobotomata, dar unde dumnezeu ati vazut ca am consumat macar un minut in utlimele 6 luni pe apeluri in retele fixe ??!!

pai poate v-ati ferit ? intrucat nu ati beneficiat pana in acest moment de optiuni avantajoase pentru telefonia fixa ? dar de acum...

nu cred ca suma pe care o achit lunar la dv. indica asta.

dar prieteni in afara tarii chiar nu aveti ?

nu.

chiar pe nimeni ? ah, ce norocoasa sunteti ca ii aveti pe cei dragi alaturi...

...da. asa e. au ramas cu totii in ro exact pentru ca nu aveam posiilitatea financiara sa ii sun pe telefoanele lor fixe de acolo.

The Fly said...

Mda, exact, sounds so familiar!

Post a Comment