Friday, 3 June 2011

Boicot la adresa reclamelor online

M-am decis ca pe site-urile care, odată accesate, îți blochează vederea cu un ditamai banner ce nu are buton de unde poate fi închis sau butonul respectiv (acel X close) este de fapt o țeapă care te duce la un alt link, să nu mai intru niciodată. Aceste mizerii pline de reclame agresive nu merită traficul meu și sunt sigur că pot găsi informația căutată și în altă parte.

Este ok să-ți pui câte reclame vrei tu, dar fă-o într-un mod care nu enervează cititorii și le permite să consume nestingheriți conținutul pentru care au accesat respectiva pagină. Altfel este doar o bătaie de joc la adresa lor. Aș fi curios să-mi explice o persoană din domeniu dacă aceste reclame foarte agresive chiar au succes. Nu numai că n-aș mai intra niciodată pe site-ul cu pricina, dar nici n-aș cumpăra vreodată produsul care-mi este vârât cu forța pe gât, uite așa de-al dracu'.

Prin urmare, nu o să pornesc o petiție din aia stupidă și ineficientă, ci doar vă dau un sfat: când o pagină web vă sparge nervii cu o ditamai reclamă care vă împiedică să consumați informațiile pentru care ați intrat acolo, ieșiți și pe viitor ignorați acel site.