Tuesday, 24 May 2011

Vă bâzăi prea mult și prea tare?

Două prietene din America mi-au spus că sunt prea înverșunat, prea acid și că dezvolt prea multe energii negative. Pe care, evident, n-ar mai trebui să mă focusez. În principiu sunt de acord cu ele, dar a-i spune cuiva "Bă, ești prea pizdos, las-o mai moale că te încarci negativ" e ca și cum i-ai spune unui fumător să se lase de țigări, pentru că fumatul e rău. Nu faci decât să-l iriți, nicidecum nu-i provoci o revelație, pentru că de fapt nu-i spui decât niște truisme pe care și el le cunoaște foarte bine.

Da, e frumos să fim mereu bine dispuși, zâmbitori, să ne axăm numai pe chestii frumoase. Ca adept al gândirii pozitive și spiritualității libere sunt primul care o recunoaște. Un maestru spiritual ar putea face asta și în cele mai aride condiții. Dar până una alta trăim pe Pământ, în țara numită România. Cred că până și Isus sau Buddha ar fi avut probleme în atingerea stării zen pe meleagurile astea. Și trebuie să menținem un echilibru între spirit și realitatea fizică pe care o experimentăm. Altfel, în termeni pământești s-ar spune c-o luăm razna. Dar oricum, tot ce-i posibil să exagerez cu bâzâielile mele. Dacă e așa sau nu, aveți ocazia să vă dați cu părerea la poll-ul din partea dreapta a paginii. Promit să țin cont de părerea voastră și s-o las mai moale dacă e cazul. Însă la rândul vostru țineți cont că acest blog și-a creat din satiră un trademark și nu voi abandona niciodată acest aspect al său.

4 comments:

Lola said...

Real mature, ce sa zic :))
Ma indoiesc ca n-ai inteles ce ti s-a spus de fapt, dar ca si fumatorii - reactionezi gresit. :P Ai luat asta ca pe o critica, pe cand nu era decat un ghiont de ajutorare. N-a spus nimeni ca nu te place (pe tine sau stilul tau) si nici ca trebuie sa te schimbi. Ci doar ca trebuie sa-ti temperezi un pic reactiile, pentru ca uneori se citesc nitel cam violente.

Nu voi vota in poll pentru ca nu-mi plac optiunile. N-a spus nimeni ca bazai prea tare, deasemeni termenul "acid" nu a fost folosit decat de tine. Eu as spune mai curand "agresiv". Care agresivitate poate fi folositoare in anumite instante sau daunatoare in altele. Si nu rar duce la atacuri de cord sau comotii cerebrale :D

Mai fac o incercare si promit ca e ultima. Vrei sa cazi pe ganduri si sa incerci sa intelegi, bine. Daca nu, stiu sigur ca va veni ziua cand vei intelege.

Multe lucruri ne racaie, zilnic. E bine, zic eu, sa ne descarcam. Poate si o a doua oara daca ne racaie in continuare. Dar dupa, exista doua posibilitati: in caz ca e ceva ce putem schimba, ori facem ceva concret in privinta asta ori ne pierdem dreptul de a ne plange. Daca e ceva ce nu putem noi personal schimba, ne-am spus deja punctul de vedere si e cazul sa move on. Asa cum ai facut cu postul ala de tv. - desi si acolo ti-a luat mai mult de doua episoade.

Stiu ca e greu in Romania, nu crede ca nu te inteleg. Personal, doar din citite imi creste tensiunea. Si-s multe lucruri care se intampla si nu le inteleg - desi ma consider o persoana foarte rationala si sunt foarte buna la a gasi scuze oricui. Dar iti distrugi bunatatea ta interioara daca stai in acelasi loc si iti pui singur paie pe foc.

Nu facem rau nimanui altcuiva decat noua insine sa ne "blocam" pe un subiect anume. Ca bazaim pe altii e insignificant, cine se simte bazait isi poate indrepta atentia in alta parte. If you get my drift. ;)

The Fly said...

De acord cu tot ce spui, insa e o chestie pe care n-ai inteles-o: nu am scris acest articol ca sa va dau peste nas, ci ca sa caut si alte opinii. E posibil ca majoritatea sa nu gandeasca in felul tau. E posibil sa fie oameni care apreciaza un anume stil de articole si anume subiecte, fie ele si repetate. E posibil (si preferabil) ca eu sa aleg sa scriu aici si sa ma descarc decat sa ma duc un etaj mai sus si sa pornesc un scandal monstru.

Asadar, sunt mai multe chestii la mijloc. Apreciez sfaturile tale si faptul ca ai scris atat de mult. Si eu as vrea sa citesc mai multe despre NY pe blogul tau si mai putin despre tot felul de mancaruri, dar asta e, tot imi esti draga :))

Lola said...

Asisderea. Si stii asta. Si mai stii si ca daca imi erai indiferent nu-mi dadeam osteneala sa scriu nici macar 2 cuvinte, da? :D
Vezi, tu ai luat un pic de critica ca un atac asupra blogului sau stilului tau de a scrie. Nimic mai adevarat, deci nu m-ai inteles.

The Fly said...

Ba nu, te asigur ca am inteles :) Merci, we're cool.

Post a Comment