Thursday, 12 May 2011

Pe principiul "nu e poantă da' e bună"

Aștia de la Bancuri au postat azi o chestie mult mai profundă decât probabil bănuiesc. Ca poantă e bună. Luată în serios însă, poate naște mai multe interpretări.

Ateii vor rânji pe sub mustăți și vor spune "Normal, Dumnezeu nu există, deci vorbești singur când ai impresia că vorbești cu el". Agnosticii vor zâmbi și ei, dar mai cumpătat. Religioșii vor interpreta la modul "Normal, ăsta se crede Dumnezeu, deci e blasfemitor și deraiat. Dumnezeu este numai Unul și între noi și el există separare". Dar mai sunt și cei care nu văd separare între Dumnezeu și orice altceva, prin urmare acceptă și existența unui Dumnezeu și faptul că noi suntem doar individualizări și manifestări ale sale. Poți avea mintea atât de deschisă încât să accepți faptul că atunci când te rogi vorbești cu tine însuți, asta neînsemnând că nu există un Dumnezeu, ci doar că tu ești una cu el.

Tu unde te încadrezi? Ah, să nu uit, iată și poanta:

- Şi cum ai inţeles că eşti Dumnezeu?
- Mă rugam şi mi-am dat seama că vorbesc cu mine însumi.