Saturday, 7 May 2011

Dictatură comunistă vreți? Atunci asta vă doresc și eu vouă.

Am încetat să mă uit la Antena 3, de vreo lună. Numai mufele acelor jurnaliști-parodie îmi provoacă repulsie. Mai mult sau mai puțin inevitabil, am început să mă uit la Realitatea. Se pare însă că voi ajunge la concluzia că nu este mare diferență între cele două televiziuni de știri. În continuare mă voi referi la foarte periculosul discurs al celor care sunt invitați în studiourile acestor televiziuni și îi dau pe goarnă cum că momentan trăim într-o dictatură mai mare ca aia comunistă.

Aceste personaje, care mai de care cu diverse funcții, ori simpli tatoi și ciuvici chibiți de serviciu pe la toate televiziunile, care de care mai deontologi și mai mari analiști, rup din contextul global, denaturează și inventează tot felul de exemple și date tehnice care demonstrează, vezi doamne, că tipul ăsta de dictatură băsesciană în care trăim este mai crunt chiar decât cel comunist, de pe vremea lui ceașcă. Uite, eu sunt gata să accept că hodorogii care și-au trăit mare parte din viață cu mâna întinsă, în sistemul care le oferea de-a gata serviciu până la pensie și casă, sunt acum nostalgici după acele vremuri, ignorând în mod imbecil multe alte aspecte ale acelei ere. Recunosc fără nicio ezitare și faptul că actualii politicienii (sau, mai exact, toți ăștia care ne-au condus în ultimii 20 de ani) și-au bătut joc de noi, au dus și încă duc țara asta direct la dracu', făcând multe categorii sociale să regrete vremurile de dinainte de '89. Dar una e s-o văd pe tanti Floarea cum spune "era mai bine pe vremea lui Nea Nicu, maică!" și total altceva să văd așa-ziși analiști pe sticlă care-mi spun mie, unul crescut în comunism, cum dictatura aia de atunci era mai blândă ca asta de acum. Tu, analistule, fie vrei să mă manipulezi, fie chiar crezi ce spui și ești ultimul cretin. Nu există comparație globală între ce era atunci și ce este acum, totul pică din start. Până și discuțiile de genul "cine e mai mare, Messi, Maradona sau Pele" sunt cu mult mai inteligente ca asta. 

Aceste televiziuni jenante pot influența astfel puștimea din ziua de azi să creadă că pe vremea comunismului chiar era mai bine ca acum. Iar pe cei slabi de înger, care știu doar să ceară de la stat, îi aruncă în melancolie după conducătorul mult iubit și a sa epocă de aur. De aceea le-aș dori tuturor ăstora, fie ei pseudo-analiști sau simpli nostalgici, să retrăiască acele vremuri, cu tot ce-au presupus ele. "Din păcate", oricât de mare dictator o fi Băsescu, ceva îmi spune că nu se va ajunge acolo.

1 comment:

Steli said...

e am observat de cand a venit "golanul tanar" Ghita, ca Realitatea s-a cam tabloidizat, ceea ce nu imi place. Acum despre dictatura basesciana, ea o exista, dar nu ca pe timpul lui Ceausescu.As vrea sa o vad eu pe aceasta " priceputa " la toate de la sex, la genti , moda, afaceri si politica, Tatoiu, daca ar mai putea zilnic sa ne zgarie zilnic creierele cu prostiile ei. Sa ma ierte, dar eu la 2 ore de program TV/zi, la cozile infernale la toate cele, la ascultatul Europei Libere, noaptea pe intuneric, la scrisul la lampa ca nu era luminina, eu nu mai vreau sa ma intorc. Eu nu vreau sa traiesc asa. Poate joburile nu sunt sigure, poate nu avem cati bani am vrea, dar putem gandi liber, putem sa ne exprimam fara frica, putem calatori liber unde vrem, putem decide daca vrem sau nu sa avem un copil, dupa o anumita varsta, deci cred ca avem niste avantaje. Eu raman uimita cum oameni de varsta noastra, cu studii superioare, spun ca le-ar placea in comunism, ca era mai bine atunci, e halucinant.

Post a Comment