(Aici puteți citi un fel de continuare a acestui articol.)
Uite că împlinesc 33 de ani în curând și pot spune că am învățat câteva chestii până la vârsta asta. Unele din experiență proprie, altele auzite sau văzute la cei din jur, altele citite și tot așa. Titlul acestui articol pare categoric dar din start trebuie menționat, așa cum desigur știți, că nu există o rețetă exactă. Aici nu e matematică, a + b nu dă întotdeauna c, fiecare situație și fiecare persoană diferă, însă există anumite tendințe evidente care au dus la formarea unor reguli nescrise cu privire la atitudinea recomandată imediat după o despărțire.
Săptămâna trecută am efectuat două zboruri în aceeași zi și am dat pentru prima oară peste beleaua asta, care pe moment te poate speria destul de rău, mai ales dacă în alte cazuri nu te-ai mai întâlnit cu ea și nu știi care-i baiul. Iată despre ce e vorba, pe scurt: în momentul în care avionul își începe coborârea, simți cum niște cuțite ți se înfig în frunte, apoi durerea extrem de ascuțită se împrăștie și în alte zone ale capului.
Începusem această postare prin clasicul "De pe ecrane adunate" și mă pregăteam să înșir o listă de filme, dar am realizat că voi vorbi prea mult despre The Irishman și prin urmare mă voi limita la acest film în postarea de azi. Restul în weekend-ul următor.
Comments
Post a Comment