Monday, 25 April 2011

De ce nu ești "prietenul" meu pe Facebook

Pentru că ai una sau mai multe dintre caracteristicile următoare:
  • nu postezi niciodată, absolut nimic
  • nu postezi vreodată ceva care să mă intereseze
  • nu comentezi niciodată texte, linkuri, imagini etc. postate de mine
  • nu te cunosc în viața reală
  • nu consider că voi mai interacționa vreodată cu tine în viața reală
  • nu suntem rude
  • nu ești vreo tipesă care m-a interesat vreodată, mă interesează acum sau are potențial de a mă interesa în viitor (cu alte cuvinte, sunt șanse zero să accept add-ul unui mascul pe care nu-l cunosc)
  • îmi dai add, nu ne cunoaștem, nu te prezinți (tu, femeie) și nu-mi spui ce vrei de la mine
  • îți dau mesaj și nu-mi răspunzi (este cea mai rapidă cale de a mă pierde, pentru că detest să vorbesc singur)
Cred c-ați prins ideea în mare. Nu ne cunoaștem și nici nu comunicăm, atunci hai să nu populăm aiurea ecranul celuilalt. Adaptând aceste principii și la YM, ele rămân valabile. Nu m-ar deranja câtuși de puțin să le aplice și alții la adresa mea. Am mai explicat acum vreo doi ani de ce nu mă abat de la ele și de ce nimeni nu trebuie s-o ia câtuși de puțin personal. Listele mele de Facebook și YM beneficiază de refresh-uri periodice și încerc întotdeauna să le mențin la un nivel cât mai practic. Tu de ce ai fi interesat să vezi postate, de către o persoană (s-o numim X), exclusiv chestii de genul "X is now friends with Ahmad Halim Abdullah Al Rhazib and 12 other people"? Wow, ain't that fuckin' cool and interesting or what?

Acestea fiind spuse, vă doresc o comunicare virtuală cât mai plăcută și vă anunț că nu răspund niciunui inquiry, fie el de genul "eu încă sunt în lista ta, cumva mă consideri o tipesă de care ești interesat?" sau "pe mine de ce m-ai șters?". Go figure it out on your own, deși amândoi știm că la noapte oricum vei dormi la fel de bine.