Wednesday, 2 March 2011

Serialul parodie numit "Hagi e antrenor" a ajuns la finalul unui alt sezon

Să fim bine înțeleși: Gheorghe Hagi e prost. După majoritatea definițiilor prostiei, el este un om prost, la propriu. A fost un mare jucător, dar atât. Scos din teren, omul Hagi este ca un pește scos din acvariu. Nu mai are nimic de arătat și se stinge. Este de ajuns să-l auzi vorbind ca să realizezi că este înapoiat ca lemnul. Bunicul meu spunea în urmă cu vreo 15-16 ani: "De i-ar putea vorbi picioarele în locul gurii, ce bine ar fi..." Este limpede ca lumina zilei că un om care nu este în stare să lege două fraze coerente, după ce a trăit în Occident mulți ani (la un anumit nivel, fără să culeagă căpșuni, da?) a fost sărac cu duhul din născare și nici nu mai are vreo șansă să se dea pe brazdă.

Din păcate (pentru el) Hagi ține morțiș să-și dovedească prostia, în loc s-o țină cât mai ascunsă, să aleagă niscai oameni isteți care să se ocupe de academia sa de fotbal (asta e o afacere foarte faină) și de hoteluri, iar el să se plimbe prin lume și să-și trăiască liniștit bogăția. Hagi insistă să creadă că este antrenor, numai că un om aflat la nivelul său intelectual nu poate face performanță prin gestionarea unui grup de 20-25 de oameni. Este tehnic imposibil, cel mult poți avea doar câteva excepții. Hagi pleacă urechea la ce-i spun impresarii ăia mafioți, al căror singur interes este să profite de pe curul lui și astfel îi bagă-n cap ideea ca este antrenor. Hagi poate pleacă urechea chiar și la marea gloată de idioți care confundă fostul jucător cu actualul "antrenor" și apelează la clasica pleiadă de clișee: "nu vă luați de Hagi, este prea mare", "sunt sigur că va demonstra în timp că are calități de antrenor", "ahh, are și mult ghinion". Etc. Dacă tot îl numim rege și o dăm pe chestii din astea, hai să ne amintim de povestea cu hainele împăratului. E timpul ca Hagi să fie tras de mânecă și atenționat că e gol pușcă. Adică fără calități de antrenor.

L-am iubit pe Hagi ca jucător. M-a scos pe stradă în nopțile americane din '94 și probabil nu vom mai avea un fotbalist ca el în următorii 30-40 de ani. Dar una-i una, alta-i alta. Iar cine nu vede asta și îi este teamă să nu-l jignească, face o greșeală. Imaginea fotbalistului nu prea mai are legătură cu imaginea omului de acum. Tocmai din respectul pe care-l merită pentru ce a făcut pentru țara asta ar trebui împiedicat să mai antreneze vreodată. Restul e doar prostie și ipocrizie.

1 comment:

Anonymous said...

Asa este , a fost un jucator bun dar cand incepe sa vorbesca nu intelege nimeni nimic , daia nu poate sa antreneze nicaieri ca jucatorii nu inteleg ce vrea el sa zica , o avea el in cap tactica si mai stiu io ce dar daca nu e in stare sa le explice nu are nici o sansa.

Post a Comment