Tuesday, 29 March 2011

Dulciurile zeilor

După ce v-am spus că Flowers este cafeneaua mea preferată din Cluj (deși oficial e ceainărie), Lunch Box localul unde îmi place să iau masa de prânz printre corporatiști, iar covrigăriile cele mai tentante sunt în Piața Mihai Viteazul, e timpul să decretez și cea mai faină cofetărie. Este vorba de Olympos, de pe Bd. 21 Decembrie, unde găsești cele mai apetisante prăjituri și spațiu berechet pentru o cafea și o vorbă. Azi am trecut pe acolo și mi-am luat pricomigdale.