Thursday, 31 March 2011

Suntem în Postul Paștelui. Îl țineți?

Foarte multă vreme am ținut post. Nu miercurea și vinerea, săptămână de săptămână (ceea ce acum mi se pare doar o superstiție stupidă care n-are nimic de a face cu spiritualitatea), ci înainte de Crăciun și de Paște. Și nici atunci integral, 40 de zile, ci doar vreo săptămână. Apoi mă spovedeam și mă împărtășeam, în clasicile condiții de turmă, lipsite de orice urmă de liniște și elevare, oferite de Biserica Ortodoxă.

Bucile, mușchii și tatuajele se vând mult mai bine decât muzica unor legende

District 1, Cluj. Duminică seară, proiecție concert U2. Lume prezentă în local: vreo doi, eu și încă un tip. Mai mulți erau barmanii. 


Wednesday, 30 March 2011

Update la lista delirului maidanezoofil

Pentru că în ultimele zile am postat acest articol, scris anul trecut, în două medii online, el a devenit între timp cel mai accesat din ultima săptămână în cadrul acestui blog. În pline discuții despre soarta acestor minunate patrupede care au umplut străzile României și ale Bucureștiului în special, aducând atât de multe foloase (eh, sunt mușcate niște mii de cetățeni, unii chiar mor, dar nu-i bai), am descoperit și alte vorbe de duh absolut fascinante, gângurite de maidanezoofili.

Înainte de a le analiza, strict pentru amuzament și pentru a arăta încă o dată care este tiparul psihic în care se încadrează un specimen caninofil, doresc să salut ideile prezentate azi de prefectul Capitalei (subliniem ideea de "idei", ca să spunem așa, așteptăm faptele) și îi invit pe cei care s-au săturat de maidanezi să se alăture discuțiilor acestui grup. Poate reușim să găsim o cale de a acționa concret, nu doar să defulăm online.

Așadar, doamnelor și domnilor, iată două noi idei, șablonistic-imbecile sau doar imbecile, preluate de la acești pseudo-apărători ai javrelor, pe care eu personal i-aș ornamenta cu o cămașă de forță. 
  • Zilnic mor oameni în accidente rutiere, cu siguranță mai mulți decât cei mușcați de câini, așa că acuma ce facem, interzicem și traficul?! Ce să faci, să te apuci să-i explici unui astfel de cretinoid notoriu că traficul este absolut indispensabil unei societăți, în timp ce câinii pe străzi nu produc absolut nimic bun, ci numai belele, dintre care unele foarte mari? Păi numai faptul că trebuie să explici o astfel de axiomă îți nivelează creierul, așa că mai bine lasă. Ah, cumva sunt și ei suflete și nu trebuie să moară? Acest șablon este deja ultra-folosit și propagat din gură de idiot în gură de idiot, fără a-l trece însă și printr-un filtru rațional. Am mai explicat noi cum vine asta cu sufletele, dar mai putem adăuga faptul că maidanezii sunt carnivori, din câte știu, consumând ceva cărniță deci, care, vai mie, provine de la un alt animăluț (cu suflet și el, vă asigur) care a fost ucis.
  • Câinii s-au înmulțit peste măsură, da, da' acuma ce o să facem, ne apucăm să eutanasiem și chinezii?! No comment. 

Orientul nu cunoaște răul de înălțime

V-am spus că-s fascinat de construcțiile înalte, prin urmare nu aveam cum să rămân indiferent la două știri foarte recente. 

Prima se referă la hotelul Ritz-Carlton din Hong Kong, inaugurat zilele astea și devenit astfel cel mai înalt din lume. Hotelul ocupă ultimele 15 etaje din cele 108 ale skyscraper-ului International Commerce Centre, al 4-lea din lume ca înălțime (484 m). Adevărul ne anunță că o cameră la Ritz-Carlton din Hong Kong costă vreo 770$ pe noapte. Sincer, nu mi se pare un preț deloc exagerat. Lobby-ul hotelului se află la fabuloasa altitudine de 425 m - imaginați-vă turnul Eiffel cu InterContinental-ul nostru înfipt în vârf și tot nu-i de ajuns pentru a atinge această înălțime. Tot aici vom putea găsi și piscina aflată la cea mai mare altitudine din lume (arhitectural vorbind, desigur).

Asiaticii ăștia s-au luat la întrecere și lansează un zgârie-nori după altul, tot mai înalți și mai amețitori. Iată un amănunt interesant: într-un Top 10 al celor mai înalți skyscrapers din lume avem doar două clădiri din State (iar ele nu se află în New York, ci în Chicago).

1. Burj Khalifa (Dubai) 828 m
2. Taipei 101, 508 m
(atenție la diferența dintre primele două poziții, exact cât să încapă turnul Eiffel între, ca să revin la acest exemplu)
4. International Commerce Centre, despre care tocmai am vorbit, 484 m
5. Petronas Towers (Kuala Lumpur, Malaezia), 452 m
7. Willis Tower (fostul Sears din Chicago), 442 m
8. Guangzhou West Tower (China), 438 m
9. Trump International Hotel and Tower (Chicago), 423 m - m-a înnebunit magnatul ăsta, are și prin New York ceva cocioabe...
10. Jin Mao Tower (China), 421 m. Neapărat dați click + zoom pe imaginea ăstuia, este de departe cea mai spectaculoasă dintre toate. 

Acest top se va modifica serios în viitorul apropiat, proiectanții din Emirate, China, India, Malaezia sau Hong Kong fiind puși pe fapte mari în continuare, în timp ce my dearest New York vine din urmă cu piesa de rezistență a noului World Trade Center, turnul One WTC, care deja este cam pe jumătate ridicat și aud că va fi inaugurat în 2013. Vom avea apoi și un Two WTC, de data asta fără a mai fi geamăn (identic) cu primul. Atenție și la turnul ce urmează a fi ridicat pe malul fluviului Hudson, GiraSole (înseamnă floarea soareului în italiană). Clădirea va avea 323 m, adică exact înălțimea...ați ghicit. Azi am avut ceva cu turnul Eiffel, folosindu-l ca etalon. Oricum, mărimea nu contează: pentru mine cele mai frumoase clădiri din lume rămân Empire State și Chrysler din New York.

Hong Kong, cu noua clădire-perlă la orizont
Iată și un top al orașelor cu minim 100 de clădiri care au peste 150 m:
1. Hong Kong (274)
2. New York (229)
3. Dubai (141)
4. Shanghai (116)
5. Chicago (111)

Dacă lăsăm ștacheta la 100 m, avem Hong Kong cu 2354 clădiri peste înălțimea asta, New York cu "numai" 794 și București cu 2 clădiri (Tower Center International și Casa Presei Libere). În schema asta însă (atenție la clădirile cu gri), Wikipedia anunță ceva zgârie-nori serioși pe skyline-ul capitalei noastre. Aruncați o privire.

A doua știre pomenită la început, apropo de clădiri super înalte, este asta. Omul-păianjen Alain Robert a cucerit și Burj Khalifa. Aplauze pentru acest nebun!

Tuesday, 29 March 2011

Dulciurile zeilor

După ce v-am spus că Flowers este cafeneaua mea preferată din Cluj (deși oficial e ceainărie), Lunch Box localul unde îmi place să iau masa de prânz printre corporatiști, iar covrigăriile cele mai tentante sunt în Piața Mihai Viteazul, e timpul să decretez și cea mai faină cofetărie. Este vorba de Olympos, de pe Bd. 21 Decembrie, unde găsești cele mai apetisante prăjituri și spațiu berechet pentru o cafea și o vorbă. Azi am trecut pe acolo și mi-am luat pricomigdale. 

Moda pantalonilor "m-am-căcat-pe-mine"

Cred că-n curând dau în hepatită din cauza liceenilor (numai la ei văd) care poartă tipul ăla de pantaloni absolut hidoși, cu turul lăsat, de zici că tocmai s-au căcat pe ei serios, în urma unei clisme, după vreo 5 zile de constipație. For the love of God, nu pricep ce poate fi cool (sau comod!) la pantalonașii ăștia, fie ei blugi sau ceva gen pijama, fie ei strâmți pe picior și având doar mărimea curului dublă, fie ei pe băieți (care arată ultra emo-gay cu așa ceva), fie pe fete (care omoară crunt pasiunea oricărui mascul teoretic interesat de ele).

Oare folosesc spațiul rămas liber sub scrot, respectiv pussy, pentru a-l folosi ca pe o geantă? Remarc și faptul că genul ăsta de pantaloni-ploscă "vine bine" cu acele tunsori obosite, diforme și linse pe cap.
Tineretul din ziua de azi...

Monday, 28 March 2011

În campus

La ceva timp după ce a plecat din orașul natal la facultate, mama îngrijorată își sună fiica:
- Măi mămică, cum e pe la voi pe acolo prin campus, că aud că se bea la greu, se fumează, sunt numai droguri, sex, orgii, secte religioase...!
- Secte religioase...?

Good Ol' New York

Uneori, când mi-e dor de New York, încep să călătoresc prin câteva click-uri. Azi am dat peste această pagină, care mi-a tăiat respirația. Imagini cu orașul de odinioară, la fel de magnific ca și acum. 


Sunday, 27 March 2011

Pasivitate totală a fanilor U2 clujeni

După cum vă anunțam acum 2 zile, în seara aceasta proaspăt lansatul pub District 1 a organizat o seară U2, cu o proiecție de concert. Evenimentul era programat la 8.00 p.m., eu am ajuns pe la 7.30. Pustietate maximă, doar eu cu barmanii și, ulterior, cu Livia, managerul localului. Am stat cu ei la taclale și am consumat două Guinness, ultimele din rezerva lor. Pe ecran rulau clipuri ale unor boys-band celebre prin anii '90, iar barmanul făcea mișto de ele într-un mod foarte reușit. Până la urmă au dat drumul la proiecție, cu ceva întârziere, dar la naiba, nu era chiar nimeni! A apărut în cele din urmă un tip și pot spune că eu și cu el am fost singurii care au urmărit concertul. Nu mi-a venit să cred. Livia mi-a spus că ar fi trebuit să apară măcar 15 oameni, conform rezervărilor făcute. Au mai apărut două cupluri, după ce concertul trecuse de jumătate, dar ăstia n-aveau nicio treabă cu U2. Am plecat înainte de ultimele două piese, era deja 10.30. Păcat, nu că n-am vândut eu nicio carte, ci pentru că atunci când se organizează un astfel de eveniment, lumea este pasivă. Au ratat un concert foarte bun, într-o sonorizare excelentă (bass-ul lui Adam se auzea ireal). Localul foarte drăguț și el, o să mai trec pe acolo.

Și până una alta, mă întreb: de ce n-a venit lumea? Evenimentul a fost promovat bine, din moment ce eu am aflat despre el de la un coleg care nu prea are treabă cu U2. Până și eu l-am promovat, atât pe blog cât și pe pagina Facebook a cărții, unde sunt 400 de oameni dintre care câțiva zeci de clujeni. Whiterune îmi spune că lumea de regulă iese mult mai târziu din casă, mai ales obișnuită cu întârzierea clasică de minim o oră a concertelor rock underground. Asta însă este o aberație din punctul meu de vedere: când anunți un event la ora X, păi atunci la ora X te prezinți, chiar dacă este la prânz. Eu am stat 3 ore în local fără să apară practic niciun admirator U2 entuziast, în afara acelui tip, care chiar a urmărit atent concertul. Să fi fost faptul că era vorba de o seară de duminică? Nici asta nu prea ține la mine. Decât să te freci la ouă uitându-te la Gâdea sau la Ioanițoaia, mai bine te prezinți 2-3 ore într-un pub - îți va rămâne timp berechet să-ți pregătești țoalele pentru luni, pachețelul și să te dușezi. Că doar ai avut tot weekend-ul înainte.

Consider că este vorba de pasivitate, care până la urmă nu poate fi reproșată nimănui, este doar un fapt care se constată ca atare. Fiecare alege după bunul plac cum se comportă relativ la o trupă pe care o admiră. Pe Facebook este ușor să dai like la o pagină, click-ul de mouse îți ia o fracțiune de secundă și îți folosești doar câțiva mușchi insignifianți ai degetului și ai mâinii. Am remarcat această pasivitate și când am rugat oamenii, pe pagină, să vină cu sugestii legate de un update al manuscrisului în format pdf. Am postat întrebarea de două ori și am primit zero răspunsuri. Și nu doar cu aceste ocazii am constatat pasivitatea la care mă refer, exemplele sunt mai multe. 

Eh, noi să fim sănătoși. Partea bună este că am descoperit un local foarte fain cu oameni primitori. Voi reveni acolo. 


Încep să iasă la iveală mizeriile Latrinei 3

După 14 ani petrecuți în trustul Intact, Sorina Matei și-a dat demisia, incapabilă să mai suporte jegul în care se scaldă "cei mai buni profesioniști media". După ce (minune mare) postul stabilise un interviu cu Băsescu, care urma să fie realizat de Sorina Matei la Cotroceni, pastorul Gâdea a încercat să schimbe regulile din mers apoi, nereușind, a anulat interviul. Deși mânăncă rahat de ani buni că Băsescu nu acceptă interviuri la Latrina 3, Gâdea este demascat de Sorina Matei care, pe blogul ei, îl citează pe consilierul prezidențial Valeriu Turcan, care afirmă că directorul Antena 3 a refuzat sistematic mai multe interviuri cu președintele. 
Ghiciți ce a urmat demisiei și dezvăluirilor Sorinei. Grosierul Ciutacu și Mircea "toți-ce-care-nu-lucrează-în-Intact-sunt-băsiști" Badea au început să latre. A pagubă poate, aroganța lor va avea un final în curând. 

Saturday, 26 March 2011

All Wrong

Cald de tot: tocmai a apărut noul clip Urma, foarte fain realizat (de data asta nu mai avem doar un slideshow de imagini!). Nu mă pot decide ce-mi place mai mult, tipesa din clip sau noua chitară a lui Maniheu, numită Ana (Taylor). Și piesa este foarte bună, atenție maximă la sunetele de mare efect produse de Jimmy. 

Ponturi pentru a evita interviurile de rahat

  1. "Suntem de la firma de asigurări X (sau de la firma de consultanță financiară Y). Am dori să vă invităm la sediul nostru pentru o discuție."
  2. "Spuneți-mi, vă rog, unde ați găsit CV-ul meu. Am aplicat eu pentru acest job?" Atenție, aici răspunsul poate fi de două feluri: fie te vor minți și vor spune că ai aplicat, bazându-se pe faptul că aplici la atât de multe încât nu poți fi sigur pe moment, la telefon, dacă ai aplicat și la ăla sau nu, fie vor spune că ți-au găsit CV-ul pe un site de jobs. Doar această ultimă variantă e reală. 
  3. "Aș dori, dacă se poate, să-mi spuneți în ce constă postul pentru care mă solicitați." "Este cel mai bine să veniți până la noi și să discutăm față în față, prin telefon nu vă puteți face o idee clară." 
  4. "Atunci spuneți-mi măcar dacă este vorba de salariu fix sau numai de comision. Carte de muncă oferiți?" "Este ceva combinat, salariu fix plus comision. Dar haideți până la noi cel mai bine, nu are rost să vorbim prin telefon." Sanchi. Este vorba numai de comision de fapt. Iar acum vom detalia un pic.
De fiecare dată când dai peste un punct sau peste mai multe din lista de mai sus, gândește-te de două ori dacă are rost să-ți pierzi timpul și nervii pentru a te deplasa la un interviu nesolicitat de tine. Am subliniat cuvintele și frazele cheie care demască un astfel de angajator, de regulă companii de asigurări care caută sclavi naivi, exact în același mod în care firmele de marketing în rețea își racolează adepții. Astea-s cel mult joburi de student, fără salar fix și carte de muncă. Gândește-te că nicio firmă serioasă nu te va suna să te cheme la un interviu dacă tu n-ai aplicat în prealabil, poate doar dacă ești cine știe ce somitate în domeniul respectiv. Și atunci sigur nu te ia de pe bestjobs.
Ieri am fost sunat iar de o astfel de firmă care spamează potențialii angajați, m-am prins repede despre ce era vorba și i-am trimis la plimbare. 

Clișee din filme

  • Pentru a sugera surprinderea cuiva sau chiar șocul respectivei persoane, în 90% din cazuri ea va sorbi ceva dintr-o cană exact în secunda în care este surprinsă, urmând apoi a expectora vulcanic și cu zgomot întregul conținut sorbit. Am văzut faza asta în filme de mi s-a acrit, niciodată în viața reală.
  • În filmele thriller, când personajul principal (de regulă) ajunge acasă, el remarcă faptul că locuința i-a fost spartă observând ușa întredeschisă. Nu am înțeles niciodată de ce un spărgător ar lăsa ușa deschisă după el, indiferent dacă mai este încă în locuință sau a plecat. Probabil că nu vrea să audă când vine proprietarul...(?!)
  • Îndrăgostiților nu le pute gura dimineața. Sau nu le pasă.
  • După ce și-o trag doi și îi vezi apoi la pillow talk și țigara de după, el se dă jos din pat și, surpriză, are chiloții pe el. Poate i-a tras pe el între timp, că-i era frig.
  • Când se stinge veioza și lumea se culcă, niciodată nu este întuneric total, ba din contră. În încăpere încă se poate vedea foarte bine. 
  • Când un personaj își surprinde partenerul în flagrant cu altcineva, sunt 50% șanse ca replica celui prins să fie "I can explain!" și 50% șanse să spună "It's not what it looks like!". Varianta C nu există. By the way, it looks like you're fucking my best friend!
  • Dacă în filmele porno toți masculii sunt dotați, forează de rup și au erecție în 100% din cazuri (chiar și cu babe), în filmele artistice este exact pe dos. Majoritatea bărbaților suferă de ejaculare precoce și termină după vreo 4-5 mișcări. Apropo, premiul pentru cea mai tare scenă de sex ever se acordă lui Billy Bob Thornton și Halle Berry în Monster's Ball. 
  • Comedioarele romantice au un schelet clasic: El o întâlnește pe ea. Foarte probabil unul dintre ei pare a fi o ființă imposibilă la început. Sau hard to get. Apoi se cuplează. Apoi se ceartă. Apoi se împacă în final. Există și tema fugii: unul din ei, lovit absolut subit de revelația cum că este îndrăgostit, fuge după celălalt, ca și cum ăla ar pleca definitiv de pe planetă, fără posibilitatea de a fi contactat în spațiu. Desigur, îl prinde în ultima clipă. Uf, ce romantic. 
  • Dacă filmul e thriller, the bad guy moare la final. Dacă avem film de acțiune cu accente comice, the bad guy e doar arestat. Dacă e horror, the good guy moare sau se sugerează că urmează să, pentru că the bad guy is still out there. 
  • Când cineva comandă "o bere" într-un bar, barmanul niciodată nu-l întreabă ce tip de bere dorește. Probabil există un singur tip de bere în toată America...
  • Când eroul distruge ceva printr-o explozie, el niciodată nu este cu fața la acel eveniment. Întotdeauna se îndepărtează fără să privească în urmă, iar explozia se desfășoară în fundal, în slow motion. 
  • Când are loc o scenă dramatică sau tensionată, afară plouă torențial. Invariabil. 
  • Toate numerele de telefon din filmele americane încep cu 555. Nu se poate să nu fi remarcat asta. Există însă o logică: pentru că sunt foarte mulți deraiați care se apucă să sune la un număr doar pentru că l-au văzut în vreun film, este bine să te asiguri că acel număr nu există în realitate. Iar în SUA nu există numere de telefon care încep cu 555.
  • Când un tip îl lovește pe altul în figură, îl pune jos în 100% din cazuri. Boxeuri celebri ca Muhammad Ali și Mike Tyson trebuie să fie invidioși. Ei au dat mii de pumni în viața lor și au la activ doar câteva zeci de knock-downs sau knock-outs. Vă dați seama ce diferență?!
Aștept completări de la voi, doar mai sunt o groază. Poate vă amuză și lista asta, mult mai lungă. Eu am postat numai chestiile pe care mi le-am amintit. 

Friday, 25 March 2011

Proiecție concert U2 la Cluj. Ne vedem duminică seara.


Tocmai vin din District 1, Piața Unirii nr. 23 (pe latura cu Memo, prin gang la subsol). Duminică seara, începând cu ora 8.00, se proiectează acolo concertul U2 din 2009, Rose Bowl Pasadena, transmis live pe YouTube apoi lansat pe DVD. Am aranjat să am un mic stand unde voi expune cărți, așa că îi aștept pe admiratorii U2 care, pe lângă proiecția video, se pot alege cu un exemplar cu autograf al cărții mele despre trupă. Îi mulțumesc colegului Tudor care m-a anunțat azi că are loc acest eveniment, eu dormind pe mine. 
Aveți mai sus datele necesare pentru a vă rezerva o masă. Voi reveni cu impresii și poate cu imagini de la eveniment. Acum îl rog pe The Edge să mă trimită iar în visare cu flajoletele și e-bow-ul său, pe care din păcate nu le-am auzit la Roma. 
Since 1984 for some, since 1997 for me. 

De la zahăr la ulei

Scenele halucinante de săptămâna trecută cu oameni bătându-se pe niște pungi cu zahăr s-au repetat azi. De data asta a fot vorba de ulei la super-ofertă: la o sticlă cumpărată primeai una moca. Nu poți să refuzi așa ceva, nu? Prin urmare te pui la coadă de cu noaptea și dimineața te bulucești ca un oligofren, devastând magazinul și spărgând geamurile. La dracu', ai băut ceai super îndulcit vreme de o săptămână, acum parcă ar merge și niște cartofiori prăjiți în ulei din belșug.
Am văzut scenele în direct la tv. Între noi fie vorba, nu m-ar mira ca băieții din opoziție, prin pârghiile pseudo-televiziunilor de știri, să fie mână-n mână cu supermarketurile care oferă astfel de promoții ale milei.

Thursday, 24 March 2011

Am fost la The Rite

Neapărat să mergeți și voi, dacă vreți să visați draci vreo săptămână și să faceți copii urâți. Despre acest film vorbesc. Deși inspirat din fapte reale cică, un pic cam sefeloid totuși, însă foarte bun ca și horror. Anthony Hopkins e dat dracului în roluri malefice (nu l-ați uitat pe Hannibal Lecter, nu?). Filmul este tras la Roma, mi-a făcut mare plăcere să revăd acest minunat oraș, deși cu siguranță nu este ceea ce am numi un film turistic. Pentru a trăi acțiunea la intensitate maximă, mergeți la cinema. Vă va băga în sperieți nițel. Mi-a plăcut și concluzia din final: personajul principal, un popă necredincios, ajunge să creadă în Dumnezeu numai atunci când devine convins că și diavolul există. Interesant modul în care ne raportăm la divinitate uneori. Este bine totuși că, dacă acceptăm că există Satana, atunci considerăm că musai trebuie să fie și un Dumnezeu. Orice metodă de a ajunge la Dumnezeu, fie și una "falsă", e bună. Zic eu. Oricum, personal nu mai cred în diavol de ceva vreme, dar hai să rămânem strict în registrul cinefil și să vă mai spun și despre următoarele:
  • Get Low. Robert Duvall face un rol super aici. Nici Bill Murray nu e de lepădat. Un film mai bun decât pare la prima vedere.
  • Everybody's Fine. Iată alt film care nu e ce pare inițial. Cu siguranță nu e o comedie. Un film despre familie, cu un Robert de Niro în sfârșit într-un rol serios, la propriu și la figurat, după ceva vreme. Bine, a mai fost și Stone, despre care v-am zis, dar ăsta parcă e și mai adevărat. Kate Beckinsale e superbă ca de obicei. 
  • London Boulevard. Sigur ați auzit de acest film, poate chiar l-ați văzut deja. Nu știu exact ce să spun despre el. Nu prea m-a dat pe spate. Colin Farrell face un rol pentru care cred c-ar fi fost perfect Jason Statham. Keira Knightley e cam scheletică, mai are de lucrat. La corp adică, stă destul de bine cu acting-ul.
  • Last Night. Oh, ce film fain. Și Keira arată chiar mai bine aici. Foarte new-yorkish, foarte real, plin de feeling. Ni se dă un cuplu, căsătorit de 3 ani, fiecare având parte de o tentație în decursul unei nopți. Cine calcă pe lângă? Poate nu cine v-ați aștepta. Atât vă spun. Ah, mai e ceva. Joacă și Eva Mendes.
  • All Good Things. Ryan Gosling a stat pe bară 3 ani, dar a revenit în 2010 cu 2 filme foarte bune. Unul dintre ele a fost Blue Valentine și am vorbit despre. Al doilea este ăsta. Filmul este inspirat din fapte reale și tras tot la New York (aplauze).
  • Four Lions. N-ați mai văzut film ca ăsta. Nu știi dacă e comedie sau dramă. Aș spune mai degrabă că e o parodie cu jihadiști wannabes. Sau comedie neagră. Eu m-am amuzat copios oricum. 
Vă urez weekend plăcut!

The National

Am promis o postare despre trupa asta. Ce să zic, dacă nu promiteam probabil că acum n-o mai scriam. Am remarcat că mai mulți prieteni o ascultă cu patos așa c-am zis că e cazul să-mi fac și eu temele. Mai ales că, după cum vă spuneam, foarte recenta lor piesă Think You Can Wait mi se se pare foarte bună. Mi-am burdușit iPod-ul cu cele 5 albume Tha National apărute până acum și în ultimele zile numai asta am ascultat, parcurgându-le de câteva ori discografia. Concluzii: din 5 albume am găsit maxim 3-4 piese care-mi plac cu adevărat. N-am nimic cu ei, nu spun că-s slabi, nu contest pasiunea unora pentru trupă, dar pur și simplu The National nu e pe gustul meu. Din păcate (pentru că mi-e tare foame de muzică nouă bună după un 2010 foarte sărac pentru gusturile personale) îmi voi face loc din nou foarte repede în iPod. O să păstrez doar Think You Can Wait și piesa asta de mai jos, singura cu adevărat rock.


Divinii justițiari maidanezi au mai depistat un suflet rău

Și l-au executat. Iată știrea. Până când? Nu se știe. Eu nu mai am nimic de zis, vă trimit la VisUrât.

Ultrași moldoveni la JO

Niste moldoveni, spectatori la Jocurile Olimpice. Proba de caiac-canoe. Ăștia așezați lângă mal.
Primul echipaj se aliniază la start, moment în care moldovenii încep să strige:
- Muie, bă!! Chizda mă'tii!!
Niciun răspuns. Apare al doilea echipaj. Moldovenii iar:
- Sa vă futim, mă!! Labagiilor!!
Nici un raspuns. Își face apariția și al treilea echipaj. Moldovenii strigă:
- Să ni sugeți, bă!! Chizda mă'tii!!
Cei din barcă ripostează:
- Ba a mă'tii, bă!! La care moldovenii exclamă extaziați:
- Ăștia sunt, bă!! HAI ROMÂNIA!!

Wednesday, 23 March 2011

Doi derapați în derizoriu

Primul este jurnalistul sportiv Andrei Niculescu, lăudat de mine deseori pentru emisiunile, interviurile și articolele axate strict pe sport, pe fotbalul adevărat. A comis-o și el însă. Din motive care îmi scapă (a, o fi vorba de audiență, rating, din astea - "asta se cere, dom'le!") a simțit nevoia să iasă la masă cu Ioan Becali și să facă un interviu cu acest personaj. Pe mine unu' mă doar fix în glanda salivară de ziua în care a plâns ultima dată Giovanni și de motivele  care i-au generat emoțiile lacrimogene. Și în general de orice presupune familia asta de becalioți, de care li s-a acrit tuturor posesorilor de bun simț din țărișoara asta maxim manelizată. Lui Niculescu i s-a părut însă interesantă o astfel de informație, o spunea chiar el azi pe Facebook. De unde tocmai l-am șters. Bine, pa.

Al doilea este Mircea Badea. Omul care câștigă lunar vreo 7000 euro cu 'te-n Gura Presei, vreo 2000-3000 din blog plus alți mărunței din chestii ridicole de genul ăsta (vezi mai jos imaginea), cu care se și mândrește. Ce nu face omu' pentru un ban cinstit, nu? În timp ce un învățător spiritual care îți poate schimba viața mai că trebuie să aducă bani de acasă, iar lumea se oripilează dacă el pretinde bani pentru serviciile sale, un maimuțoi câștigă mii de euro făcând nimic. Am mai vorbit noi despre asta. Nu banii în sine sunt răi, așa cum percepe majoritatea societății, ci mai degrabă modul în care îi distribuim este cu curu'-n sus.

200 de ani de la harta care a dat naștere New York-ului


Nu e musai să fi fost la New York pentru a ști că Manhattan-ul este atât de simplu și logic aranjat încât până și un retardat aflat pentru prima oară în oraș nu s-ar putea rătăci. Străzile, peste 150 la număr, sunt dispuse latitudinal, de la est la vest, numerotarea pornind de la sud spre nord. Bulevardele, vreo 11, sunt perpendiculare pe străzi, dispuse deci de la nord la sud și numerotate crescător de la est spre vest. Dacă îți spune cineva "Ne vedem la East 45 Street cu 5th Avenue", ajungi cu ochii închiși.
Cum tocmai s-au împlinit 200 de ani de la proiectul urbanistic care a dat naștere spectaculosului cartier new-yorkez (oarecum impropriu denumit "cartier" în limba română), The New York Times a celebrat evenimentul prin acest articol, pe care vă invit să-l citiți.

Păi stadioane ne trebuie nouă?

Am mai spus-o, o repet: indiferent ce problemă încearcă să rezolve cineva sau să propună pentru rezolvare, românul va veni cu o eternă placă: "Păi de asta ne arde nouă acum? De ce nu facem cutare lucru mai întâi?" Vrei să faci stadion, ar trebui să faci autostradă. Vrei să elimini câinii vagabonzi, ar trebui să te ocupi de criminali și de violatori. Și tot așa. Românul niciodată nu rezolvă punctual o problemă, pentru că se coiește cu care să înceapă. La fel se coiește și ne aburește și dom' primar Oprescu, care ne amenință cu un concert U2 de vreo două luni, întru excitarea naivilor și exasperarea celor care nu pun botul la zvonurile care tot apar de vreo 10 ani încoace, până nu văd concertul anunțat pe u2.com. Nu mai pot cu extaziații care vin să-mi spună "Știi că vine U2 în România, nu?"

Mi s-a părut fascinant și reprezentativ un comentariu al acestui articol. Este semnat "ROMAN CARE E CINSTIT" iar subject-ul este "TOTI A FURAT BANI". Vă rog să-l citiți, este savuros. 

"ite romani aici este bani dumneavoastra. stadion ne trebia noua. oameni moare de foame si ei face stadioane . rusinee. stadioane care sa se scalambaie tot felul de nenorociti fara servici. mai bine faceau locuri de munca. ce avea stadionu vechi? ce avea? a facut bine domnu boc ca nu lea dat bani sa faca stadionu."

Exact din acest motiv nu vin anumiți nenorociți din ăștia fără serviciu să se scălâmbăie și pe la noi. Pentru că majoritatea acestui popor este formată din cercopiteci precum "românul care e cinstit" de mai sus. Popor lamentabil -> infrastructură la pământ -> conștiință colectivă muci -> cam greu să te calce cea mai mare trupă din lume. 

Și acum râd de faza cu nenoriciții fără servici!
"La muncă, ortodocșilor! 'Tu-vă paștele și grijania mamelor voastre!"

Tuesday, 22 March 2011

Am șters pagina căutătorilor Google trepanați

Se crease un cerc vicios, acea pagină în sine atrăgea zilnic tot felul de ciudați pe care nu mai suportam să-i văd în statisticile blogului. A fost amuzant o perioadă, dar acum gata.

Amintire cu Raluca

A postat un amic ceva pe Facebook ieri și mi-am adus aminte de Direcția 5. Mi-a plăcut mult trupa asta într-o vreme, pe la începuturile ei atunci când cântau cu totul altceva și aveau altă componență, dar și prin anii 2000-2002, când încă nu deviaseră complet către piese pentru adoloscente virgine ușor impresionabile. Printre piesele lor foarte bune se numără și asta (apăsați play și hai să povestim în continuare cu fundal sonor):


Directia 5 & Raluca (Nitro) - Tot ce vrei
 

Aceasta este versiunea soft a piesei; există una dată mai pe repede și fără vocea Ralucăi. Dar cine este această ființă? Raluca Bălăjel (actualmente Leahu) a activat ca solistă vocală a trupelor Nitro și Zebre și a prezentat într-o vreme emisiunea Alternative Nation la MTV România. Una dintre cele mai bune voci ale rockului alternativ românesc. Pe latură strict feminină, poate chiar cea mai bună. Cu Raluca am corespondat o vreme apoi am cunoscut-o în clubul Fire din București, în decembrie 2002, când am tras împreună o ediție a emisiunii Alternative Nation în care am avut ocazia să-mi promovez prima carte despre U2, atunci abia lansată. Ne-am mai întâlnit o dată, am mai corespondat, dar legătură s-a rupt și nu am mai știut nimic de ea. Prin 2006 am revăzut-o la un concert Kumm, dar de la distanță. Am regăsit-o pe Facebook aseară dar încă n-am apucat să vorbim. Nici nu garantez că-și aduce aminte de mine, normal. Imaginea de mai jos, în care-l puteți remarca pe tinerelul Fly, autor proaspăt publicat, cu mai mult păr și tras printr-un cercel, a fost surprinsă după ce am înregistrat respectiva emisiune pentru MTV. Iată și cum arată Raluca acum.
(Bună de tot piesa, nu-i așa?)


Monday, 21 March 2011

Încă o bilă neagră pentru R.A.T.U.C.: controlorii (sau unii dintre ei)

Am mai spus faptul că transportul comun clujean este penal. Autobuze vechi, compostoare imbecile și prețuri mai mari ca-n București. Astăzi m-am lovit și de niște controlori de bilete cocalari, puși pe belit. Până acum, în topul personal, controlorii ploieșteni erau cei mai nenorociți (și probabil încă rămân no.1). Arătau un tupeu și o agresivitate incredibile la adresa călătorilor, mulți dintre ei cu bilete sau abonamente în regulă, în timp ce ignorau ciorile din fundul bus-ului, alea călătorind bine merci fără să le întrebe nimeni de sănătate.

Știți că dacă ai abonament pe un anumit traseu, el este valabil și pe alte trasee, dacă se suprapun rutele. Ei bine, acum vreo oră m-am suit în traseul 6, la Regionala CFR, pentru a merge în Mănăștur. Eu am abonament pe 25, asta înseamnă că din momentul în care mă sui în 6 la stația aia, sunt pe nașpa vreo...30 de metri, până când traseul meu se suprapune cu cel al 25-ului, care vine din Piața Avram Iancu. No bine, au apărut doi controlori care m-au luat la întrebări și cică să ne dăm jos la prima, adică pe Memo, să reglăm socotelile. Ce să zic, tehnic aveau dreptate, dar las-o dracu' de măgărie, mă taxezi pentru 30 de metri?! În fine, am coborât cu ei din bus. Cum par eu așa mult mai tinerel decât sunt și văzând ăia pe legitimație că sunt din Ploiești, m-au luat drept student cred. Mi-a fost clar din prima că vor să le dau un ciubuc și să rezolvăm rapid cazul, dar cum deja mi se pusese pata pe acești lăbari puși pe făcut bani le-am zis să-mi dea amendă, să-mi rupă chitanță sau ce puța lor mi-or rupe și tot tacâmul. Cică amenda era de 25 lei pe loc și 100 mai încolo. Să moară ei de nu.

Le-am cerut să se legitimeze (ceea ce nu făcuseră din prima, cum ar fi fost cazul) iar ei s-au conformat cu niște mufe lezate, la modul "Hai, bă, drept cine ne iei?". Se pare că i-am derutat cerându-le amenda, pentru că era evident că nu aveau la ei hârțoagele necesare. La un moment dat, unul dintre ei (probabil exasperat că fraierul ăsta, adică eu, nu sare cu banul mai repede) mi-a zis direct să le dau și lor acolo de o bere. Ce credeți? Exact de-o bere le-am dat. Aveam doar 8 lei mărunt în portofel (mă așteptam să coste mai mult șpaga) dar acești muiști ieftini s-au mulțumit cu atăt. Cu 4 lei de căciulă adică. Apoi chiar au fost foarte binevoitori și s-au chinuit să-mi explice mie, non-clujeanului aiurit, cum și de unde trebuie să iau autobuzele și pe ce traseu ar fi mai indicat să-mi iau abonament. Am considerat atunci că tocmai am plătit cu 8 lei niște servicii de consultanță urbanistică și am plecat spre casă conștientizând, nu prima oară, că minunatul oraș Cluj face parte tot din România până la urmă. 

Sylvan și-a tras clip

Cititorii fideli ai acestui blog trebuie să fi auzit de prietenul meu virtual, Sylvan Borg. Puteți da click pe numele lui pentru o selecție cu articolele în care l-am menționat până acum. Sylvan cântă într-un fel de semi-band, numit The Sylvan Aaron Massacre, o trupă fără basist, în care amicul meu prestează la chitară și voce susținut de un tobar. Ieri au lansat primul lor video. 

Gays

Un tip intră într-un bar și zice: 
- Șase whiskiuri duble! La care barmanul: 
- Trebuie că ai avut o zi dată naibii.. 
- Da, tocmai am aflat că fratele meu mai mare e homosexual!

A doua zi același tip intră în același bar și cere aceleași băuturi. Barmanul întreabă ce s-a mai întâmplat și tipul raspunde: 
- Tocmai am aflat că și fratele meu mai mic e homosexual! 

A trei zi scena se repetă. Barmanul zice:
- La dracu'! A mai rămas cineva în familia ta căruia să-i placă femeile?
- Da, nevastă-mea!

Și încă unul, porno:
Avem balaurul cu 3 capete. Două dintre ele îl bârfeau pe al 3-lea:
- Bă, tu știi ce face ăla..?
- Nu, mă. Ce?
- Ăla suge p*la!
- Da? Eh, bine că nu se f*te-n c*r...

Sunday, 20 March 2011

Noaptea campionilor

Atunci când oferta tv a unei nopți de sâmbătă conține două semifinale live ale unui turneu de tenis, Djokovic - Federer și Del Potro - Nadal, apoi spre dimineață meciul de box în care un mare campion, Lucian Bute, își apară centura a jdemia oară, mai mai făcându-l invidios și pe fictivul personaj Rocky Balboa, e recomandat să-ți faci o cafea și te bagi în pat cu telecomanda în mână. Ceea ce am și făcut. 

La tenis, simpatiile mele, mai ales spre finalul unui turneu, se distribuie după următoarea schemă: vreau ca Nadal să triumfe în finală, pe care dacă se poate s-o dispute cu Federer. Dacă nu e Federer, atunci să fie Nole Djokovic. Dacă Rafa nu participă la turneu sau a fost eliminat, Nole sau Del Potro sunt oricând preferații mei înaintea lui Roger. Iar pe Murray nu-l suport și nu ar fi favoritul meu nici dacă ar juca împotriva lui, să spunem, Mihai Gâdea.
M-am bucurat să-l revăd pe Del Potro, care a absentat pe tot parcursul anului 2010. N-a avut însă nicio șansă în fața lui Rafa. Iar Nole l-a bătut pe Roger Federer a treia oară la rând, astfel vom avea o finală Nadal - Djokovic, în care voi ține cu spaniolul. Este vorba de Masters-ul de la Indian Wells, California, jucat pe a doua arenă de tenis (ca mărime) din lume, după cea de la New York. Ia uitați ce frumusețe de 16.100 de locuri

A venit și meciul lui Bute cu irlandezul Magee, în timpul căruia am avut ceve emoții, deși Lucian a boxat impecabil, tocându-și adversarul cu lovituri la corp și trimițându-l de 4 ori la podea. Imaginile cu români care se bat pe niște pungi de zahăr doar pentru că sunt la juma de preț trebuiau neapărat șterse de campionul care are Canada la picioare și care intră de fiecare dată în ring pe o piesă de la U2, pentru că n-a uitat că acolo de unde a plecat, în comuna Pechea din județul Galați, străzile nu au nume. Iată cam cum arată intrarea în scenă a lui Bute. Imaginile video sunt surprinse la meciul cu Andrade din 2009, dar fotografiile alăturate sunt făcute acum câteva ore, în timpul meciului cu Magee. 


Friday, 18 March 2011

Ultimul exemplu de PROSTIE CRASĂ oferit de români. Și o "analiză" a sa.

Niște supermarketuri au anunțat că urmează să ofere zahăr la juma de preț. Ce a urmat? Evident, îmbulzeală și bătaie. Unii chiar au adunat zahărul de pe jos și l-au băgat în traistă. Priviți și comentăm după.


Așadar: zahărul nu era moca, ci doar la jumătate de preț. Zahărul nici măcar nu este un aliment esențial pentru supraviețuire. Eu unul îl pun doar în cafea iar dacă zahărul s-ar evapora subit de pe planetă chiar acum, aș trăi în continuare fără niciun rictus. Cu toate astea, românii simt nevoia să se bată pe el, doar pentru că este mai ieftin. Nu m-ar mira să fi fost chiar și diabetici prin gloata aia. Ce denotă asta? Sărăcie, disperare? Nicidecum. Acesta este doar un exemplu de prostie crasă și de lipsă de civilizație. Orice altă discuție este inutilă. Dacă un magazin ar anunța că mâine oferă căcat moca, la pungă, fac pariu că s-ar strânge giboni la coadă chiar la noapte. Mi-e silă că fac parte din acest popor.

Știrea a fost dată de Latrina 3, după cum vedeți. Sandra Stoicescu are doi invitați în studio chiar acum când scriu, plus altul într-un studio extern. Evident, toți cei 3 invitați comentează scenele oribile cu bătaia pe zahăr și afirmă la unison că aici este vorba de lipsă de civilizație și nu de sărăcie. Dar vai, asta nu-i convine moderatoarei. Cum necum, o dă din condei înspre politică și vina celor care ne conduc și ne-au sărăcit. Până la urmă îi convertește și p'ăia și de la o știre despre maimuțele atât de reprezentative pentru poporul român s-a ajuns la cât de rea e conducerea țării. Ce surpriză! Ăsta nu e jurnalism, băi ăștia, "cei mai buni profesioniști din media". Asta e o labă. Repetați aceeași placă obositoare de ani de zile. Eu, dacă aș fi un politician nenorocit aflat la conducerea țării (cum de altfel chiar există acum, fără îndoială, 99% dintre ei sunt așa), nu aș putea fi afectat de o astfel de satiră. Mai ales în forul meu interior adică. Păi așa mă ataci? Fă-mă mișto, cu argumente, fără chestii repetitive, fără manipularea publicului, fără înfloritori, în analize profunde, adevărate, fă-mă în sânge. Acest pseudo-jurnalism are deseori chiar efectul contrar asupra maselor și au scris mai mulți pe tema asta: sunt oameni care, sătuli să asculte aceleași lătrături prost motivate și plasate, ajung să se dea cu ăia de la putere, doar de-ai dracului. Știu, este o motivație cretinoidă, dar chestiile astea se întâmplă. Iar "cei mai buni profesioniști din media" se pare că nu-și dau seama de asta. Sau poate că, cine știe, ăia spălați pe creier sunt mult mai mulți. Problema este că astfel i se inoculează românului proasta idee că statul trebuie să-i dea totul și că îi merge prost exclusiv datorită statului.

Pentru cine se întreabă de ce încă mă mai uit la Latrina 3, deși îi critic mereu pe aici, le dau o replică din comedia mea preferată, Liar Liar: it is out of sheer morbid curiosity I'm allowing this freak show to continue. Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă uitați la posturile de manele deși le detestați? E chestie de amuzament, de "ia să văd până unde merge prostia ăstora". Te uiți exact ca la un spectacol cu nebuni. Nu-i bine nici așa, normal. Un film, un meci, ceva?

Prejudecăți despre maidanezi și guralivii lor protectori

Este clar: în cazul eternei dezbateri legată de soarta câinilor vagabonzi există două mari tabere, ambele la fel de vehemente. Știți foarte bine unde mă situez eu. Sunt cât se poate de vehement la rândul meu, mergând până într-acolo încât chiar am dezvoltat următoarea prejudecată, pe care nu mă sfiesc s-o declar: zi-mi unde te situezi în privința maidanezilor iar eu îți spun cât de imbecil ești. Este poate cel mai bun și mai rapid test pentru a detecta derapajele unui creier uman: roagă subiectul să comenteze situația sutelor de mii de câini aflați pe străzile României. Da, știu, sunt îngust la mine gândind așa, sunt subiectiv, nu mai sunt câtuși de puțin new ager, sunt impulsiv, fără suflet și tot tacâmul. Asta-i viața. Am văzut atâtea comentarii absolut halucinante legate de acest subiect, venite pe fondul lipsei de acțiune a autorităților și dezvoltării unei adevărate jungle periculoase în plin mediu urban, încât îmi asum fără rezerve aceste prejudecăți și declar chiar faptul că i-aș juca în picioare, fără milă, pe caninofilii cărora le pasă mai mult de niște javre sălbatice decât de oameni.

Vreau să mai specific ceva. Delimitez foarte clar inteligența nativă a unei persoane, studiile, experiența de viață etc. de modul în care aplică aceste chestii în viața reală, fie și numai la nivel declarativ. Mai pe scurt: poți fi o somitate cu un CV impresionant dar în același timp un cretin. Nu sunt chestii care se exclud reciproc. Iată un exemplu elocvent și foarte recent: aseară, la Latrina 3, Gâdea și profesorul Bogdan Teodorescu (care, putem cădea de acord, este ceea ce numim un tip inteligent și foarte bine pregătit) suspinau impresionați în fața devotamentului unui câine din Japonia, la adresa unui alt câine. A tot circulat pe net filmulețul și ok, este foarte frumos și impresionant ce-am văzut acolo. Imbecilitatea onorabilului vine însă imediat după. Teodorescu nu uită că este adus în latrină ca să latre împotriva puterii și spune, simulând un nod în gât: "Și când te gândești, domnule Gâdea, că la noi se pregătește eutanasierea a 40.000 de câini...!" Și ce are sula cu prefectura, stimabile? În filmulețul ăla era vorba despre doi câini cu stăpân, scăpați de sub dărămături. Aveau zgardă la gât. În Japonia, ca de altfel în toată lumea civilizată, nu vezi animale sălbatice pe străzi. Doi la mână: tare mi-e că n-ai dreptate (din păcate!) și nimeni nu pregătește de fapt nicio eutanasiere. Dar, desigur, Latrina 3 își fabrică subiectele exclusiv pe scheme (i)logice gen "cutremur în Burundi -> dezastru -> oare la noi cum ar fi? -> la fel -> cine e de vină? Băsescu!" Toate subiectele, toate știrile, toate dezbaterile, converg inevitabil în acest unic punct. Dar nu despre asta vorbim acum.

Probabil că și voi sunteți sătuli de subiectul maidanezilor. Și, la fel de probabil, realizați că discuțiile astea nu vor duce nicăieri, niciodată. Fiecare o va ține pe a lui. Aceste labe triste și interesate, autoritățile, nu vor face nimic pentru a curăța orașul de câini. Oamenii vor ajunge să-și facă dreptate singuri. De fapt nu e bine formulat. Nu se pune problema neapărat de dreptate aici. Ci mai degrabă este vorba de siguranța elementară, garantată în orice stat civilizat, de care trebuie să beneficieze un cetățean care alege să viețuiască în mediul urban, nicidecum în junglă sau într-o pădure plină de pericole, unde poate fi atacat oricând de un animal. Am mai spus-o cred: până și faptul că trebuie să explici aceste lucruri este absolut aberant. 

Unul dintre cei mai citiți bloggeri români, pe care și eu îl urmăresc constant și cu care nu am fost niciodată în dezacord, s-a hotărât să acționeze. Și să extermine câinii din jurul blocului în care locuiește. Greșeala lui a fost că a anunțat asta pe blog, înainte de a acționa. Consecința? O tonă de reacții pro și contra dar, mai ales, autosesizarea primăriei orașului Hunedoara și a organizațiilor tembeloide gen "Salvați-l pe Lăbuș", precum și un articol în presa locală
Ce a aflat omul nostru? Că e pasibil de amendă sau chiar de pârnaie, dacă omoară acei câini. Inutil să mai specificăm că nu era vorba de schingiuirea unor animale inofensive și nevinovate, ci de eliminarea din peisaj a unor haite de câini sălbatici, care ultima oară l-au capsat doar pentru că a avut neobrăzarea să treacă pe motor prin "teritoriul lor". Probabil l-au simțit că e un om rău la suflet, altfel nu l-ar fi atacat, vă zic eu. A aflat și faptul că este considerat bolnav de către primarul municipiului Hunedoara. Și că este un instigator la violență și la crime.
Iată însă și ce nu a aflat omul nostru. Anume de ce există o lege care protejează animalele de oameni dar nu și una care ocrotește oamenii în fața animalelor sălbatice. N-a aflat nici cine își asumă responsabilitatea pentru zecimile de mii de oameni atacați de câini. ONG-urile gen Cuțu Cuțu sau Laba Laba cu siguranță nu. N-a aflat nici ce se va face concret pentru a nu mai exista câini liberi pe străzi.

Iar acum, dacă tot am plecat de la o prejudecată, hai să vă mai ofer una. Nu doar deraiații mintal iubesc maladiv animalele. În speță câinii. Ci și cei (sau mai degrabă cele, oh vai, misoginul de mine) cu derapaje și disfuncții sexuale. Femei singure, trecute și neregulate, mai pe șleau, care își plasează extrem de prost afecțiunea și, ignorând pericolele MEGA evidente generate de prezența câinilor în stradă, precum și nerealizând ineficiența oricărei alte soluții de eliminare a lor în afară eutanasierii, fac o adevărată cruciadă (99% doar vorbită) din salvarea acestor "suflete nevinovate". Multe dintre ele chiar și-o pun cu câini (sau au fantezii cu asta). Uitați-vă numai ce căutări face lumea pe google și realizați că nu e musai ca toți să fie bărbați. Există femei care preferă câinii și în pat, este la fel de axiomatică afirmația asta ca și cea la care făceam referire mai sus. Iar de la a fute un câine până la a milita pentru menținerea în viață a zeci de mii de maidanezi nu e decât un pas. Este vorba despre afecțiune prost înțeleasă și prost plasată, până la urmă. Creierul anumitor specimene nu poate distinge între afecțiunea oferită câinelui tău, în ograda ta, fie că-l fuți sau îl mângăi la gușă, și afecțiunea inutilă și iresponsabilă oferită câinilor vagabonzi, a căror prezență în stradă nu produce absolut NIMIC bun. Mai bine suspină pentru speciile  de animale aflate pe cale de dispariție și fă ceva pentru ele, așa ai fi mai eficient. Sau suspină pentru și fi atent doar cu animalul tău. Că dacă îți iei un hamster asta nu înseamnă că te înduioșează soarta tuturor șobolanilor și vrei să-i salvezi de la deratizare. Iar dacă ai o pisică la fel de bine te poate durea-n pussy de uciderea vreunui râs sau a unui tigru.

O să mai spună diverși stupizei că și eu sunt la fel de guraliv și deloc implicat fizic în a-mi susține cauza. Păi ce să fac, să-i extermin eu pe toți? Dacă aș putea aș face-o fără să ezit nici măcar o sutime de secundă. Și cu mila de rigoare pentru unii dintre ei, desigur. Apărătorii animalelor ar avea însă mai multe de făcut, cum ar fi: propunerea unor soluții eficiente, aplicabile din momentul 0, de eliminare a câinilor de pe străzi (atâta vreme cât eutanasia nu le convine), abținerea de la hrănirea maidanezilor, abținerea de la eliberarea puilor pe stradă, lăsarea în pace a hingherilor care-și fac treaba (când dracu' or face și ei asta) și altele.

Citiți articolele lui VisUrât, linkuite mai sus în text. Pentru amuzament, dacă mai aveți putere, parcurgeți și comentariile.

Wednesday, 16 March 2011

Cel mai bun articol despre Căile Ferate Române

Mi l-a recomandat cineva și pot spune că este delicios. Satirizează toate hibele CFR-ului, fără să-i scape vreuna, și face asta cu mult umor. Cine merge cu trenul știe. 
Articolul poate fi citit aici. Faptul că eu nu-s așa convins că posesorul acelui blog este un străinez, așa cum pretinde, contează mai puțin.

Sanda revine

Cei care s-au săturat de pseudo-știrile pseudo-televiziunilor de știri din România au de mâine o nouă alternativă. Dacă n-o să-mi placă o să vă spun, Sanda știe că eu trag întotdeauna de la șold. Până una alta, îi urez succes și mă bucur s-o revăd. Începând de mâine, de la 8.00 seara. 


Tuesday, 15 March 2011

Bute vs. Magee

Cu siguranță voi fi treaz duminică dimineață să-l văd pe Lucian apărându-și centura încă o dată. Meciul său, televizat de B1 TV, beneficiază de această dată și de un promo foarte mișto. Iată-l. 

Monday, 14 March 2011

Cu cine semănam?


Poza este făcută de revelion, acum 4 ani. Aveți următoarele variante de răspuns:

1. D'Artagnan
2. George Michael
3. Tata
4. Un actor porno din filme europene vintage (du bist Vesuvius ich komme!)
5. Altu'
6. Du-te, bă!

Sunday, 13 March 2011

Parafrazându-l pe Frank, el a reușit acolo, deci poate reuși oriunde

De la biroul său situat la etajul opt al clădirii de la capătul bulevardului Broadway, Mihai Horodniceanu priveşte Statuia Libertăţii şi Ellis Island, locul unde odinioară primii imigranţi au ajuns în America. "De aici, România se vede în nuanţe de roz", spune coordonatorul lucrărilor de construcţie la metroul new-yorkez, el însuşi un fost imigrant.

Așa începe un articol apărut la sfârșitul anului trecut în Gândul, în care ne este prezentat un român cu adevărat tare din New York. Mihai Horodniceanu, președinte MTA Capital Construction, este stabilit de mai multe decenii în America și este coordonatorul celor mai mari lucrări de infrastructură ale metroului new-yorkez. Auzisem de el anul trecut dar azi m-a sunat Cili să-mi spună să-l urmăresc în cadrul emisiunii România, Te Iubesc, de pe ProTV. Dacă ați ratat emisiunea aveți articolul de mai sus sau pe acesta. Ele vă vor ajuta să înțelegeți dimensiunea responsabilității jobului acestui om. Faptul că la tv au spus că administrează un buget de 17 miliarde USD, iar în ziar se pomenesc chiar 32, contează mai puțin. 

Iată câteva date despre metroul new-yorkez:
  • 1056 km (lungimea liniilor) - locul 3 în lume
  • 337 km (lungimea rutelor) - locul 1 în lume
  • 468 stații - locul 1 în lume
  • 1,5 miliarde călători anual. Este (doar) al 5-lea din lume, din acest punct de vedere, pe primele locuri fiind Tokyo, Moscova, Seul și Beijing. 
  • trenurile circulă non-stop, 24 h, 7 zile pe săptămână (doar este orașul care nu doarme niciodată).

Saturday, 12 March 2011

Evident, nu-i chiar totul minunat în New York

Azi în Bronx a avut loc un accident groaznic, vreo 14 oameni fiind omorâți în timp ce se aflau într-un bus turistic. Detalii aici și aici.

După Mila, hop și Jess

O altă feblețe de-a mea, de fapt chiar ființa după care mi-am botezat chitara, a încheiat recent o relație de lungă durată. Dacă în ianuarie Mila Kunis se despărțea de Macaulay Culkin, după vreo 8 ani, săptămâna asta s-a încheiat și relația dintre Jessica Biel și Justin Timberlake, după vreo 3. Numai Michelle Monaghan e happily married (sigh) și locuiește la New York (double sigh), unde altundeva?


Friday, 11 March 2011

Dumnezeu a "creat / permis" încă un dezastru

Armageddon. Apocalipsa. Sfârșitul lumii. N-a fost în anul 1000 cum credeau toți pe vremea aia, n-a fost nici în 2000, ei bine, sigur va fi în 2012. Pământul nu ne mai suportă, Dumnezeu ne pedepsește. Sau poate că nu există niciun Dumnezeu, altfel cum ar permite el cataclisme ca acesta petrecut azi în Japonia? Cam astea sunt ideile și interpretările celor două tabere (credinicioși vs. atei sau agnostici) în urma unui dezastru natural de mari proporții. Oamenii religioși apelează de regulă la explicații de genul "Încurcate sunt căile sale, nu e bine să ne întrebăm" sau "Ne-a pedepsit pentru păcatele noastre" (oare de ce ne imaginăm că ființa supremă a acestui Univers - sau Universul în sine - ar avea toane și răzbunări 100% umanoide?) sau "E așa cum spune Biblia, se înmulțesc dezastrele în apropierea Sfârșitului Lumii" sau "Viața ne este dată să suferim și să răbdăm, așa cum Isus s-a jertfit pentru noi". Ateii rezolvă cazul mai simplu: "Vedeți, bă? Nu există nimeni acolo sus, d'aia se petrec toate astea și e haos total în lume".

La un moment dat devine oarecum hilar să intri în contact cu toate aceste interpetări de natură religioasă. Problema este că mulți rămân confuzi și au impresia că nu-l înțeleg pe Dumnezeu sau că sunt prea mici pentru a o face. Așa că nu strică dacă pomenesc încă o perspectivă, poate pentru unii hilară și asta, în care însă eu cred cu mare convingere, atât intuitiv cât și în urma mai multor chestii citite/văzute/trăite, multe dintre ele pomenite deja aici pe blog. Prin urmare, părerea mea este că l-am înțelege mult mai simplu și firesc pe acest Dumnezeu dacă ne-am însuși următoarele concepte:
  • Suntem cu toții Una/Unul (fără miștouri aici, că nu m-am luat după Bono). Noi suntem manifestarea lui Dumnezeu și nu suntem separați de el.
  • Nu există nimic care să nu fie Dumnezeu. El/Ea este TOT. Nu există Satana și nici Iad, sunt doar invenții ale Bisericii, a cărei principală unealtă, de la începuturi și până azi, a fost inducerea fricii în sânul enoriașilor.
  • Dumnezeu nu este un moș care stă pe un norișor cu un toiag și își face zilnic agenda, gen "Azi mă gândesc să-i scutur și să-i scald puțin pe ăia din Japonia și Pacific, că așa vrea mușchii mei și oricum toți sunt niște păcătoși nevrednici, născuți în păcat, dă-i în pana mea." Apropo, asta cu "născutul în păcat" cred că este una dintre cele mai mari aberații inventate de Biserică. Viața în sine, în lumea relativului dar nu numai, reprezintă (și) un sistem prin care noi creăm și manifestăm lucrurile și evenimentele din realitatea noastră. Nu există nimic care să nu fie creația noastră, deși foarte puțin  spre deloc conștientizăm sau înțelegem asta. Dumnezeu nu intervine în acest proces pentru că n-are de ce  - cam ăsta este de fapt liberul arbitru de care vorbește Biblia. Noi ne-am divizat din Dumnezeu, fără a însemna că suntem separați de el, tocmai pentru ca el să se poate experimenta și cunoaște. Pentru că în lipsa a ceea ce nu ești, ceea ce ești nu este. Țineți pasul? Hai s-o luăm mai simplu: în absența frigului, n-ai mai cunoaște căldura iar dacă n-ai fi jos, nu ai putea experimenta înălțimea.
  • Nu există Bine și Rău în Univers. La un nivel absolut toate lucrurile pur și simplu sunt. Noi suntem cei care judecă și decid ce anume este un lucru sau o întâmplare. Orice lucru de pe lumea asta reprezintă doar relaționarea ta în raport cu el. Chiar și cele mai mari drame, cele mai mari cataclisme, chiar și dispariția totală a acestei planete nu ar însemna nimic grav în lumea non-relativă, pentru că viața continuă la infinit, în tot felul de forme. 
Concluzionând: dezastrul de azi a fost provocat numai și numai de conștiința colectivă a planetei, dar și de conștiințele individuale alea fiecărui om care a fost afectat. Știu că este o idee foarte greu de acceptat, de aceea vă invit să citiți în continuare ce a spus Mike Dooley despre aceste dezastre naturale, din perspectivă spirituală. Textul a fost scris acum un an, după cutremurul din Haiti. Omul ăsta explică mult mai bine ca mine, îmi doresc să vă pună pe gânduri.

Thursday, 10 March 2011

10 minute deasupra New York-ului

Mergând din link în link am dat peste clipul de mai jos, o splendidă filmare din elicopter deasupra celui mai tare oraș din lume. Este fain că sunt punctate anumite obiective, astfel vă puteți da seama, printre altele, că Ellis Island nu este insula cu Statuia Libertății (aflată pe Liberty Island). Nu mă dau deștept, dar mulți fac această confuzie. Insula Ellis a reprezentat poarta de intrate în State pentru milioane de imigranți, vreme de 62 de ani (1892-1954) și pot afirmă că ai un sentiment indescriptibil atunci când o vizitezi. 
Chiar și eu, fascinat de oraș și un foarte bun cunoscător al lui, am remarcat abia acum Governors Island,  o ditamai felie de pământ aflată în partea de nord a portului New York. Recunosc că nu știam insula asta, care tehnic vorbind face parte din Manhattan. La 5:38 puteți vedea Queensboro Bridge, peste care treceam aproape zilnic din Queens în Manhattan și invers, iar la final, începând cu apariția Grant's Tomb, veți remarca superbul Riverside Park, unde are loc scena finală a filmului You've Got Mail și unde am făcut niște poze
Un singur lucru n-am înțeles la filmarea asta (făcută în septembrie 2008, cu 3 săptămâni înainte de a ajunge și eu pe acolo): de ce au oprit-o tocmai când au zburat peste Midtown Manhattan.

Lucruri murdare

El și ea, acțiune la greu.
Ea: O da, așa, trage-mi-o!
El: Mmm, da, iubito!
Ea: Așa, arată-mi ce bărbat ești!
El: Da, da!
Ea: Spune-mi lucruri murdare!
El: Vasele, rufele, mocheta...

Wednesday, 9 March 2011

N-ai ce face cu 1500 euro? Înscrie-te la Intact Media Academy.

Un principiu New Age spune că cea mai rapidă cale de a învăța un lucru este să-l înveți pe altul exact acel lucru. Pare absurd, dar nu este câtuși de puțin. Poate voi detalia altădată acest concept, acum vom discuta despre altceva. Mai degrabă putem vorbi despre absurd în cazul ăstora de la trustul Intact, auto-intitulați cei mai buni profesioniști din media, mai nou lansând cică și-o academie, unde alde Gâdea, Capatos, Dan Negru sau Ciutacu (vă rog, opriți-vă din râs și citiți cu seriozitate în continuare) vor școli noua generație de jurnaliști de excepție. Nu știu ce studii în domeniu au ăștia (probabil că mulți dintre ei nici nu au), știu doar că n-aș vrea să fac vreodată pseudo-jurnalismul pe care ei îl prestează.

Așadar, pentru numai 1500 euro, ai ocazia să înveți:
  • De la pastorul Gâdea cum poți spune "Jos Băsescu!" în 1000 de feluri, seară de seară, an după an, cu aceiași invitați în studio și cu aceeași preocupare ipocrită pentru semenii tăi și pentru țară, de la înălțimea salariului de multe mii de euro.
  • De la Dan Capatos cum poți să reziști, fizic și psihic, în apropierea Nikitei și să mai și pretinzi că-ți place. Apoi cum să explici că "asta vrea publicul deci asta dau și eu, frate!"
  • De la Lucian Bâlbă Mândruță cum să punctezi mai multe poticneli într-o frază decât însuși numărul de cuvinte al acelei fraze (pe principiul marcăm ca Messi, mai multe goluri decât meciuri jucate).
  • De la Dan Negru cum să urli non-stop într-un extaz mimat, fără să transmiți vreodată ceva.
  • De la Ciutacu poți deprinde limbajul de cartier, pentru a te descurca în meseria de reporter de teren pe care o vei presta la început, precum și dreptul la liberă exprimare, pentru care la nevoie se face și miting în față la CNA. Exprimarea, neîngrădită astfel, va fi întotdeauna elevată, uneori acceptându-se însă mici scăpări, așa cum ar fi asta.
  • De la Mircea Badea veți învăța că o scriitură ca excepția tocmai menționată mai sus se poate încadra la categoria genial. Dar numai atâta vreme cât el este coleg cu Ciutacu, altfel acel articol ar deveni brusc abject.
  • De la Radu Naum veți descifra tainele convorbirilor telefonice zilnice de minim 30 de minute cu Gigi Becali. El îi va învăța pe tinerii aspiranți la posturile de jurnalist sportiv sau realizator de emisiuni tv (buhuhu) cum poți simplifica totul la maxim și cum poți obține și rating în același timp. Pur și simplu dai un telefon și faci pe tâmpul, până când chiar ajungi unul.
  • De la Buzdugan și Morar... Nu, chiar nu pot cu ăștia...
Concluzionând, dragi aspiranți și fani ai "celor mai buni profesioniști din media", veți putea deprinde tainele manipulării, inventării știrilor sau scoaterea în prim plan a unor deraiați cum ar fi ăia din ultima săptămână, care și-au cerut ba eutanasierea, ba împușcarea (e cam totuna, știu, acum doar am citat). Apoi concluzia va fi: în ce hal a ajuns țara asta, of. Îi vom transforma în martiri pe unii cum ar fi săritorul din parlament și tanti profesoara care a făcut greva foamei, de parcă ar trebui să nu i se rupă nimănui puțulica de orice nebun și gesturile sale scelerate. Păi unde am ajunge dacă le-am da atenție tuturor ăstora?

Așadar, puteți beneficia de toate cele de mai sus pentru numai 1500 de euro. Până la urmă, vorba bunicului meu, nu e prost ăla care cere. De Ferenc Vasas nu spun nimic, pentru că l-am avut și eu profesor în 2005 la un curs de jurnalism, fără legătură cu voiculeștii. Și mi-a plăcut. Acest om poate chiar i-ar putea învăța meserie pe alții, prostia e că dacă ajung în cele din urmă în Intact vor fi spălați pe creier ca restul și nevoiți să latre la comandă.

Seară de marți la Liga, printre suporterii Barcelonei


Pentru că românii suferă de patriotism exact atunci când nu e cazul, TVR a optat aseară pentru televizarea meciului Șahtior - AS Roma. Mai mulți dintre noi (printre care și editorialistul Geambașu) au dorit să vadă însă FC Barcelona - Arsenal, un meci în care, spre deosebire de primul, valoarea și spectaculozitatea echipelor era mai mare iar calificarea încă se juca. Așa că m-am deplasat cu niște prieteni în localul unde merg cu mare plăcere de aproape 2 ani, prima oară când, abia mutat în Cluj, asistam la cucerirea Cupei României de către CFR: La Liga. Atmosfera a fost perfectă, oameni în costum sau în tricourile lui Messi și Iniesta manifestându-se zgomotos la goluri și ratări. Erau și destui fani Arsenal (sau poate doar Barça haters).

Meciul a fost dat pe Dolce Sport și comentat de Emil Grădinescu, pe care nu-l mai auzisem de ceva vreme, un comentator cu mult peste cei de la TVR, care au reușit performanța de a știrbi prin comentariile lor strălucirea Ligii Campionilor în ultimele 2 ediții, de când postul național a preluat drepturile de transmisie de la Pro TV.  Paradoxal poate, a fost un meci cu emoții pentru suporterii Barcelonei, care a deschis scorul abia în finalul primei reprize printr-o bijuterie a lui Leo Messi, apoi s-a văzut egalată în repriza a doua printr-un autogol spectaculos al lui Sergio Busquets. Asta vine în sprijinul ideii cum că, în momentul actual, nu există echipă care să-i reziste Barçei - ea se poate bate numai singură, dacă prinde o zi proastă. Xavi și din nou Messi (din 11 m) au rezolvat însă rapid cazul și nu prea avem ce discuta după un meci în care Barcelona a avut 69% posesie iar Arsenal n-a tras niciun șut pe poartă. Modul în care joacă această echipă, cea mai frumoasă din ultimii 25 de ani de când mă uit la fotbal - unii ar spune că din istorie chiar, este realmente fabulos, încântător.

"Nimeni nu este mai bun ca noi. Nici măcar Barcelona", afirmă Il Luce, foarte încrezător în șansele Șahtiorului, după eliminarea Romei. Eu îi doresc să pice cu Barça în sferturi, care să-i scoată fotbalul din cap măcar pentru o seară.

Tuesday, 8 March 2011

Alina Gorghiu

Probabil sunteți la curent cu părerile mele despre politică și politicieni în general, indiferent de așa-zisa lor culoare. Nu are sens să dezvoltăm subiectul. De aceea, când o aduc în discuție pe Alina Gorghiu, cunoscută publicului larg  ca deputat PNL, vă sugerez să ne îndepărtăm de aspectul politic, mai ales că el este absolut irelevant în cadrul relaționării mele cu ea. Mai exact, nu o văd ca pe un politician și asta n-ar trebui s-o deranjeze, pentru că din partea mea vine ca un compliment.
Alina a promovat pagina Facebook a cărții mele în cadrul paginii ei personale, fiind practic a doua persoană publică, după Sanda Nicola, care face acest gest. Îi mulțumesc și, dacă ar fi musai s-o dăm politic, tot ce aș putea face ar fi s-o anunț că este de departe cel mai frumos politician român.

ImPerfect

Revin mai repede decât credeam cu impresiile legate de noul album Byron, numit Perfect și constând dintr-o colecție de covers după piese celebre românești. Asta pentru că am clasat deja cazul: am fost prost inspirat cumpărându-l. Nu-mi place. L-am ascultat o dată și nu o voi mai face a doua oară. Există cam două moduri în care poți face un cover după o piesă. Primul este acela în care respecți linia melodică, riffurile etc. și piesa sună cât mai aproape de original. Eu unul prefer acest tip de cover-uri. Consider că și dacă vrei tot nu poți scoate ceva 100% identic, deci nu văd un pericol aici. Sunt însă versiuni care încearcă să fie cât mai originale și mai pline de amprentă proprie, însă ele riscă deseori să se îndepărteze prea mult de ideea acelei piese, care ajunge să nu mai aibă legătură cu pomul de iarnă. Nu zic, e de apreciat și această abordare, dar percepția mea este că mai degrabă acel cover sună ca un plagiat în care ai furat versurile, nu și melodia.

Legat de trupa Byron, e problema ei ce materiale alege să lanseze. Probabil însă că ar fi fost mai nimerit un nou album propriu în locul unuia de cover-uri, care așa cum spunea cineva, puteau fi păstrate ca surprize de concert. Dar nu-i ăsta baiul ăl mare. Problema cu trupa asta este că nu a produs până acum niciun material care să se lipească de suflet și pe care să-l asculți cu drag și peste ani. Vorbesc acum în nume propriu dar și pentru mai mulți apropiați, care mi-au împărtășit aceste percepții, altfel nu ar fi avut rost să lansez aceste idei dacă numai eu le-aș fi avut iar restul ar fi fost în extaz. Desigur, există și admiratori devotați, sinceri și obiectivi ai trupei Byron. N-am nimic cu ei. Există și acei brainless groupies, lipsiți de filtru personal și papile gustative, care ar spune "Vai, ce mișto!" și dacă trupa s-ar apuca de manele. Și care ar interpreta orice părere negativă la adresa trupei ca pe o frustrare personală. N-are însă rost să ne batem capul cu ei.

Am lăudat al doilea album Byron în toamna lui 2009. Rămân și acum la părerea că este foarte bun, ca de altfel întregul efort, în toate planurile, depus de trupa Byron. Însă acel album n-a rezistat prea mult prin playerele mele. Pot spune că Byron nu mai ascult deloc, de multă vreme, în vreme ce Urma și vechile albume Kumm încă îmi plac foarte mult. Ceva nu prinde la Byron și asta o spun mai mulți oameni care l-au admirat pe Dan atât în Urma cât și în Kumm. Eu chiar pot afirma că echipele pe care Dan Byron le-a făcut cu Oigan în Kumm și Mani în Urma rămân cele mai bune din istoria rockului alternativ underground din țară. Dar în trupa Byron lipsește exact acel ceva pentru desăvârșire. Și chiar nu e vina nimănui pentru asta.

p.s. Deja nu mai știu cine-s băieții care compun secțiunea ritmică a trupei, basistul și tobarul s-au schimbat în draci de la începuturi.

Monday, 7 March 2011

Despre ceva cărți și un film

Dacă sămbătă am fost în Polus Center, azi după muncă am ajuns în partea cealaltă a orașului, la Iulius. Gata, mă puteți cataloga deja drept cocalar de mall! Glumesc. Am fost mai întâi la Cărturești, pentru a-mi folosi voucherul primit de ziua mea de la colegi. Foarte faină idee, mai ales când vrei să faci un cadou: poți merge la librărie să achiziționezi un voucher din ăsta, care valorează suma X (alegi tu cât), astfel cel care-l primește poate face cumpărături de la Cărturești, fără să fie neapărat obligat să cheltuiască toată suma deodată.

Prin urmare am achiziționat:
  • Wall Street, o carte despre Marea Depresie
  • The Bone Collector, un thriller despre care s-a făcut și un film foarte mișto
  • When We Were Beautiful, o carte documentar despre trupa Bon Jovi (arată foarte apetisant)
  • Perfect, noul album de coveruri al trupei Byron, pe care-l ascult tocmai acum și asupra căruia voi reveni aici (văd că de Mica Țiganiadă și de 1000 de Chipuri și-au cam bătut joc)
Apoi, cu cărțile în traistă, am intrat la cinema să văd Unknown. Fain thrillerul, vi-l recomand. Aruncați un ochi și la distribuție, arată bine. Iar pe viitor fiți atenți și la ăsta (Michelle Monaghan, uh la la!)

Ce sula lor


Maidanezii din București au preluat și băncile de pe străzi. Imaginea de mai sus a fost surprinsă pe bulevardul 1 Decembrie. Desigur că nu e vina lor, dar există un mare grup de vinovați responsabili de aceste imagini halucinante pentru o capitală. Pe planeta asta s-a depășit de multă vreme etapa în care ieșeai din peșteră înarmat și erai atent în fiecare moment, oricând aflat în pericolul de a fi atacat de o fiară sălbatică. În România însă nu. Mai nou trebuie să rogi frumos câinii să elibereze băncile. Sunt și ei suflete, nu-i așa? Fir-ar al dracului să fie sufletu' ONG-urilor, asociaților cretinoide cu nume gen "Cuțu Cuțu" și al caninofililor imbecilizați care scot astfel de comentarii:
"Câinii simt și ei durerea, frigul, foamea la fel ca și oamenii. Spre deosebire însă de unii "oameni", câinii au capacitatea de devotament și iubire la un nivel la care câteva "specimene umane" nu vor putea aspira niciodată!"

Sunday, 6 March 2011

Una dintre cele mai imbecile reclame din ultima vreme

Este cea de mai jos, întrecută într-un top al imbecilității poate doar de aia cu și pentru constipați. Priviți și comentăm după.


Ați reținut deci cum puteți economisi bani, bucureșteni fiind. Vă mutați la Ploiești și vă luați Dacia. În calitatea mea de om care a locuit atât în Ploiești cât și București, făcând și naveta între ele în diverse perioade, pot spune cu mâna pe inimă că numai un imbecil s-ar muta de la București la Ploiești doar pentru a-și lua o Dacie. Păi cu viața din București ce faci? Că-n Ploiești chiar nu poți avea o viață distractivă. În orice caz, nu după ce te-ai obișnuit cu Bucureștiul, fie el îmbâcsit și plin de mizerii. Doi la mâna: 40 de minute din Ploiești la jobul din București faci doar în următoarele condiții (cumulate): noul apartament este în sudul Ploieștiului, jobul e în Băneasa, ești vitezoman iar traficul pe DN1 este lejer. Chiar și așa, 40 de minute cu indulgență. Dacă jobul e pe undeva prin centrul Bucureștiului, păi nici n-are sens să mai vorbim, pentru c-ai belit-o.
Și toate astea pentru ce? Pentru a conduce o Dacie? Măcar de-ar fi fost vorba de altă mașină. Reclama este atât de cretină încât și actorul joacă neconvingător, pentru că este efectiv imposibil să crezi în așa ceva sau să-i mai faci și pe alții se creadă. În orice caz, știți ce se spune despre reclame: trebuie să fie ori foarte bune, ori îngrozitor de proaste. Pentru că doar așa îți captează atenția.

O fi și ăsta vreun patriotism local

Sâmbătă am dat o fugă la Polus Center. De regulă eu merg la mall doar pentru a viziona vreun film (adică merg la cinema de fapt, pentru că dintr-un motiv sau altul cele mai tari săli de cinema sunt doar în mall-uri). Ei bine, ieri am fost în căutare de pantofi, ceea ce reprezintă o raritate pentru mine - îmi iau haine și încălțăminte numai când sunt luat pe sus de ai mei la modul "Nu mai ai ce pune pe tine, hai la cumpărături!". Cum de data asta aveam nevoie și de un nou scaun de birou, am zis hai să merg să văd ce pantofi de primăvară găsesc, după ce în prealabil dădusem un tur și pe la magazinele din centru, fără să găsesc ceva care să-mi placă. 

La fel am pățit și în Polus. Nu m-a convins nimic și-mi pierdusem răbdarea - doar la Leonardo dădusem peste ceva mișto dar aveau numa' numere prea mari. Așa că m-am dus să-mi iau scaun (fiind un om cu scaun la cap) și am dat să plec când, chiar înainte să ies, am zărit pe stânga magazinul celor de la Clujana. Aici am ochit o pereche, am probat-o, pantofii veneau la fix și am rezolvat cazul. Vedeți deci ce spirit practic, dublat de unul patriotic (național și chiar local) am dovedit. Chiar, știți bancul cu poponarii și perechea nouă de pantofi?

Seara am fost din nou în Gruia, după 7 luni, la meciul CFR - Timișoara (eu nu le zic "Poli" ăstora). Din păcate scorul a fost 1-2 și noi am înghețat cam degeaba. Iar azi dimineață, adică duminică, m-am trezit într-o nouă ninsoare ca-n povești. "Vai, ce frumos ninge!" ar spune unii inocenți, gânditori la prima mână. Știu câțiva din ăștia. Din punctul meu de vedere, să ningă doar la munte, că mi s-a acrit. Zăpada e faină dacă te dai cu schiurile sau dacă mergi într-o drumeție montană și admiri peisajul, dar în oraș e doar o pacoste. Asa că până să-mi bag picioarele (în noii mei pantofi ardelenești) mai am de așteptat.

Friday, 4 March 2011

Poate mai bune ca alea de Oscar

În ultima săptămână am văzut o serie de filme foarte mișto, vreo 5 dintre ele în tren pe ruta Cluj-Brașov-Cluj. Hai să le parcurgem, începând cu cele care au fost nominalizate la Oscar anul ăsta (fără să ia nimic deși poate ar fi meritat).
  • Blue Valentine. Am apucat să vă spun că mi-a plăcut Michelle Williams în acest rol, dar deși a fost nominalizată pentru Best Actress era clar că nu o va putea învinge pe Natalie Portman. Este primul  film în care apare Ryan Gosling în ultimii 3 ani; ultimul fusese Lars and the Real Girl, alt film cu nominalizare Oscar, despre care v-am povestit la vremea lui. Din câte am văzut în credits, la final, Ryan și Michelle sunt și producătorii executivi ai Blue Valentine, film care tratează problemele dintr-un cuplu și care, îmi pare rău că vă stric plăcerea, nu are happy-end.
  • Hereafter. Acest film se ia de mână cu unul despre care vă voi povesti mai jos și constituie cele mai spirituale producții pe care le-am văzut în ultimul an, de la The Book of Eli încoace. Aici întâlnim 3 personaje în 3 povești diferite, care se intersectează abia la final, fiecare personaj având experiențe despre viața de dincolo, prezentată foarte reconfortant și foarte New Age. În rolul principal este Matt Damon iar poveștile se leagă foarte inspirat de evenimente reale, cum ar fi tsunami-ul din 2004 și atentatele din metroul londonez din 2005. Filmul este făcut de Clint Eastwood și a fost nominalizat la Oscar pentru Best Achievement in Visual Effects, deși poate ar fi existat și alte categorii unde merita menționat. Un alt plus alt filmului este reprezentat de orașele unde au loc poveștile: San Francisco, Paris și Londra.
  • Rabbit Hole. Pentru acest film a fost nominalizată Nicole Kidman la Oscar anul ăsta. Este vorba despre un cuplu al cărui băiețel moare într-un accident și este prezentat felul în care încearcă să revină la normal. Aaron Eckhart este în rolul soțului lui Kidman iar Dianne Wiest în cel al mamei. Foarte New Age și acest film.
  • The Sunset Limited. Ei bine, despre filmul ăsta vă spuneam mai sus. Rezistați să-l vedeți știind că toată acțiunea are loc într-o singură cameră și joacă doar doi actori? Poate că da, dacă este vorba de Samuel L. Jackson și Tommy Lee Jones, acesta din urmă fiind și regizor. Foarte bun și plin de spiritualitate este dialogul dintre ei. Atenție, eu îi tot dau cu spiritualul, dar s-ar putea să avem definiții diferite ale acestui concept. Cu siguranță eu nu mă refer la biserici, cruci și religii, sper că nici voi.
  • Fair Game. M-am întrebat de ce acest film nu a primit nici măcar o mică atenție din partea Academiei. A fost foarte faină revederea cu actrița mea preferată în acest moment, Naomi Watts, care face cuplu pentru a 3-a oară cu Sean Penn. Filmul este un thriller politic, cu bătaie directă pe abureala americanilor care cică au căutat arme nucleare în Irak, așa la sanchi. Cazul prezentat în film este real iar scenariul a fost construit pe aceste memorii.
  • The Mechanic. Hai să ne mai relaxăm cu astea grele și să o dăm pe un no-brainer cu bătăi și împușcături. Unul reușit însă. Jason Statham face cuplu cu un tip care e dat dracu' și despre care tot vă zic că va fi mare, anume Ben Foster. Donald Sutherland apare și el, din păcate prea puțin.
  • Morning Glory. Sunt fan Rachel McAdams și o urmăresc cu plăcere de fiecare dată, mai ales că a avut roluri variate până acum. În comedia asta despre munca în televiziunile din New York (aplauze!) apar și Harrison Ford (care joacă extrem de prost, părerea mea) și Diane Keaton. Dar și Patrick Wilson și Jeff Goldblum (nu știu dacă-l mai văzusem pe undeva după trilogia Jurassic Park și Independence Day).
  • La final am lăsat un film nu foarte recent, dar fain. Este vorba de A Guide to Recognizing Your Saints. Și aici avem de-a face cu un caz real. Distribuția e foarte bună: Robert Downey Jr., Chazz Palminteri, Dianne Wiest și Rosario Dowson, printre alții ale căror nume poate nu vă spun nimic dar ale căror mufe le veți recunoaște sigur. Este foarte interesant că apare și Eric Roberts (mi-e dor de actorul ăsta, s-a cam dat la fund), însă exact în ultima scenă a filmului, pentru foarte puțină vreme. Acțiunea filmului are loc în Astoria, Queens, New York (aplaudăm iar).
Cu prima ocazie merg la cinema să văd Unknown, despre care aud numai lucruri bune. Vizionări plăcute!